La Chișinău va fi creat un centru național de combatere a propagandei și dezinformării rusești

La Chișinău va fi creat un centru național de combatere a propagandei și dezinformării rusești
© EPA-EFE/ANTON BRINK HANSEN   |   Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, semnează declarația politică privind Acordul parțial extins pentru registrul daunelor în a doua zi a celui de-al 4-lea Summit al Consiliului Europei la Reykjavik, Islanda, 17 mai 2023.

Președinta Republicii Moldova, pro-occidentala Maia Sandu, a anunțat, luni, o inițiativă legislativă privind crearea unui centru național de combatere a propagandei și dezinformării alimentate de Federația Rusă. Centrul se va numi „Patriot”, va combate dezinformarea și propaganda rusă și va transmite informații veridice despre ceea ce se întâmplă în republică - a precizat șefa statului.  Minciunile difuzate la posturile de televiziune și pe internet, spune ea, au devenit cea mai periculoasă armă folosită împotriva Republicii Moldova de către Federația Rusă și, în acest context, este nevoie de măsuri concrete. „Cel mai bun antidot împotriva războiului informațional este asigurarea informării obiective și  corecte. Oamenii trebuie să aibă acces la faptele reale, la informație adevărată, fără manipulare (…) Republica Moldova are nevoie de o instituție care să asigure combaterea propagandei, informarea obiectivă a oamenilor, dezvoltarea rezilienței informaționale a cetățenilor și apărarea securității informaționale” - susține Maia Sandu. Ea a anunțat că până la sfârșitul lunii viitoare proiectul de lege va fi transmis Parlamentului.

 

Timp citire: 1 min