Kremlinul nu este interesat de planul de pace al lui Zelenski

Kremlinul nu este interesat de planul de pace al lui Zelenski
© EPA-EFE/YURI KOCHETKOV   |   Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov participă la o întâlnire a președintelui rus cu Regele Bahrain, Moscova, Rusia, 23 mai 2024.

Kremlinul a respins discuția despre planul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a pune capăt războiului și a spus că Rusia va continua să lupte până la îndeplinirea tuturor obiectivelor. Zelenski a declarat ieri că are un plan pe care-l va prezenta președintelui american Joe Biden și celor doi potențiali succesori ai acestuia la Casa Albă. Ideea lui Zelenski, care presează Washingtonul să permită forțelor sale să folosească arme cu rază lungă furnizate de americani pentru a lovi mai adânc în interiorul Rusiei este de a obliga Moscova să accepte pacea prin presiuni militare și diplomatice. "Nu este prima dată când auzim astfel de declarații din partea reprezentanților regimului de la Kiev. Suntem conștienți de natura acestui regim de la Kiev", a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat despre planul lui Zelenski. ”Continuăm operațiunea noastră militară specială și ne vom atinge toate obiectivele”, a adăugat Peskov. Peskov a mai afirmat că Rusia sprijină punctul de vedere al Indiei cu privire la necesitatea unei reglementări pașnice, dar a spus că este „mai mult decât evident” că nu există nicio bază pentru discuții în acest moment.

Timp citire: 1 min