Kremlinul a respins azi ca „absolut false” speculațiile despre căderea în dizgrație a ministrului de externe, Serghei Lavrov. „Serghei Viktorovici (Lavrov) continuă să lucreze, să lucreze activ”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul briefingului său zilnic. „Totul este în regulă”, a afirmat Peskov, care a adăugat că ministrul va putea fi văzut când vor fi evenimente publice. Ultimă apariție publică a lui Lavrov datează de la sfârșitul lunii octombrie, iar presa occidentală a sugerat o posibilă cădere în dizgrație în urma eșecului de a ajunge la un acord cu omologul său american, Marco Rubio pentru organizarea unui nou summit Putin-Trump la Budapesta, pentru oprirea războiului din Ucraina. Trump care spusese că întâlnirea ar fi putut avea loc în două săptămâni, a amânat-o pe termen nelimitat, iar ulterior a impus Rusiei primele sale sancțiuni care vizează principalele companii petroliere ale Moscovei.
