Suspectul a fost identificat drept Igor Gumeniuk, arestat în 2015, după moartea a patru membri ai Gărzii Naționale.
Președintele american, Joe Biden, și premierul suedez, Ulf Kristersson, au reafirmat și sprijinul lor comun pentru Ucraina invadată de trupele ruse.
Austria își apără banca cu argumentul că și alți creditori europeni au rămas în Rusia.
Capacitatea portului este depășită chiar dacă acordul pentru transportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră ar fi prelungit.
Președintele ucrainean spune însă că este important că armata înaintează și are inițiativa.
Îndemnul liderului chinez vine pe fondul încercărilor americane de a detensiona relația bilaterală.
Președintele Volodimir Zelenski discută la Sofia cu liderii bulgari și despre dezvoltarea cooperării energetice și militare.
Președintele Parlamentului, pro-occidentalul Igor Grosu, s-a întâlnit, la Bruxelles, cu secretarul general adjunct al Alianței, românul Mircea Geoană.
Peste 1.500 de persoane sunt, încă, reținute din motive politice, iar media zilnică a arestărilor arbitrare e de 17.
Kievul susține că „o altă formațiune de teroriști ruși (…) a încetat să mai existe.”
Astfel de atacuri au avut loc aproape zilnic în ultimele luni, iar reponsabilii ruși le atribuie fie forțelor Kievului, fie unor așa-ziși sabotori pro-ucraineni.
Cele două țări sunt de acord că fenomenul trebuie oprit pentru a nu agrava crizele sociale.
Aliaţii i-au prelungit mandatul lui Jens Stoltenberg în lipsa unui consens în privinţa succesorului.
„Cu toate acestea, vrem să rămânem prieteni, chiar și unilateral (…), pentru că este o țară în război” – a declarat liderul partidului de guvernământ, Visul Georgian, Irakli Kobakhidze.
„Legăturile transatlantice dintre Europa și America de Nord ne-au garantat libertatea și securitatea timp de aproape 75 de ani, iar într-o lume tot mai periculoasă Alianța noastră este mai importantă ca niciodată”.
Acesta a făcut parte dintr-un „grup infracțional” care l-a răpit pe prim-vicepreședintele băncii „Orienbank” Tadjikistan.
„Sarcina numărul unu e distrugerea forței de luptă, a echipamentelor, a depozitelor de combustibil, a vehiculelor, posturilor de comandă, artileriei și forțelor de apărare aeriană ale armatei ruse”.
ONG-ul Memorial: „degetele Elenei Milașina sunt rupte și își pierde din când în când cunoștința”.
Noul executiv de la Sofia a decis să ajute Ucraina cu arme și muniție după ezitările guvernării precedente.
Kievul așteaptă semnalul clar că țara va intra în Alianță după război.
Nemulțumirile muntenegrenilor au adus la putere un partid anti-corupție după trei decenii de guvernare socialistă.
Bruxelles-ul le cere părților să se comporte european și să calmeze disputa.
Fostul președinte Kwasniewski spune că ajutorul dat Kievului se bucură de consens politic.
„Săptămâna trecută a fost dificilă, dar facem progrese. Ne mișcăm pas cu pas" - afirmă președintele Volodimir Zelenski.
Un cetățean rus, născut în 1988, a fost arestat, sub acuzația că ar fi fost „racolat de ofițerii SBU”, serviciul secret ucrainean.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut expulzarea ambasadorului Georgiei în semn de protest față de situația fostului președinte georgian, Mihail...
Biroul ar putea furniza dovezi unui eventual tribunal internaţional specializat.
Kremlinul îşi foloseşte puterea mediatică împotriva lui Evgheni Prigojin care a creat o beşă în autoritatea lui Vladimir Putin.
Discuția dintre directorii CIA, William Burns, și SVR, serviciul rusesc de informații externe, Serghei Narîșkin, a fost contactul la cel mai înalt nivel dintre cele două guverne după tentativa de revoltă a grupului paramilitar condus de oligarhul Evgheni Prigojin.
Autorităţile i-au prezentat planurile pentru încheierea războiului şi au primit asigurări că informaţiile americane le vor ajuta să-şi apere ţara.
Guvernul de la Kiev a decis luna trecută că răspândirea coronavirusului nu mai reprezintă o urgenţă medicală.
Ucraina speră să accelereze procesul de aderare la UE pe timpul preşedinţiei spaniole.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează