Piețele financiare au scăzut și mai mult după răspunsul Beijingului
NATO a discutat impunerea de termene pentru ca Putin să accepte încetarea focului în Ucraina
Austria va închide sâmbătă două puncte de trecere la granița cu Slovacia și 21 la granița cu Ungaria.
Emmanuel Macron a făcut aceste declarații în cadrul întâlnirii avute joi cu oamenii de afaceri din Hexagon.
Pe ultima sută de metri, gigantul american a făcut o ofertă printr-o scrisoare adresată vicepreședintelui JD Vance.
Kirill Dmitriev este emisarul economic special al lui Vladimir Putin în capitala americană și este prima vizită a unui oficial rus de rang înalt de la invadarea Ucrainei.
Potrivit purtătoarei de cuvânt a guvernului francez, UE pregătește un răspuns în doi timpi.
Echipa lui Mike Walz a inițiat cel puțin 20 de discuții pe aplicația comercială Signal cu teme de securitate sensibile din întreaga lume.
Premierul ungar l-a invitat pe omologul israelian sfidând mandatul de arestare emis de CPI pe numele lui Netanyahu.
Președintele american spune că taxele vor fi „jumătate” din cele percepute de alte țări în comerțul cu Statele Unite
UE care caută autonomia militară ar putea exclude companiile americane de la licitațiile pentru arme
Miniștri aliați de externe au în atenție și sprijinul sporit pentru Ucraina
Invazia Rusiei din Ucraina a sporit preocupările de siguranță în apele europene
Emisarul comercial al Kremlinul se întâlnește la Washington cu responsabili americani
Există speculații că președintele Zelenski ar vrea organizarea de alegeri dacă s-ar ajunge la un armistițiu total cu Rusia
Starul de cinema care i-a întruchipat pe Jim Morrison și Batman a murit la vârsta de 65 de ani.
Este vorba despre un grup pro-rus care a încercat să organizeze un referndum și să destabilizeze democrația din Republica Moldova.
Legea bipartizană prezentată în Senatul american prevede sancțiunile pe care SUA le vor aplica Rusiei refuză un eventual acord de pace.
Ministrul apărării,Israel Katz, a anunțat miercuri dimineață, printr-un comunicat, că zone mari ale enclavei vor fi confiscate și adăugate regiunilor sale de securitate.
Judecătoare Susan Crawford a câștigat un mandat de 10 ani la înalta instanță după un vot cu o prezență la urne record.
Vladimir Putin a convocat 160 de mii de bărbați cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani.
Liderul de la Casa Albă sugerează că după concedierile masive din aparatul guvernamental Elon Musk se paote întoarce la afacerile lui.
Președintele sârb și ministrul ungar al apărării au semnat un document care operaționalizează un acord strategic din 2023 privind cooperarea în domeniul apărării.
Scrutinul are loc în două districte din Florida, stat dominat de republicani.
China spune că marile puteri trebuie să acţioneze ca factori stabilizatori în vremurile actuale.
Chişinăul acuză ambasada Rusiei că a ajutat un parlamentar pro-Kremlin să fugă de justiţie.
China a lansat exerciții militare de amploare în proximitatea insulei ca un „avertisment” după declarațiile președintelui taiwanez.
Oamenii au fost avertizaţi să rămână în case iar şcolile sunt închise
Suveranul britanic a fost internat săptămâna trecută pentru câteva ore din cauza efectelor secundare provocate de tratamentul pentru cancer.
În vârstă de 29 de ani, Bardella, președintele formațiunii Adunarea Națională ar putea să caniddeze la prezidențialele din 2027, în locul lui Marine Le Pen.
Vehiculul lor a fost găsit într-o turbărie abandonată, un fel de puț alimentat cu resturi vegetale pentru a produce compost.
Noul șef al securității interne va fi Eli Sharvit, fostul comandant al marinei israeliene.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează