
Parlamentul Marii Britanii a adoptat un controversat proiect de lege, care îi va împiedica pe migranții sosiți ilegal să solicite azil. Textul trebuie validat de regele Charles al III-lea pentru a intra în vigoare. Media internaționale notează că adoptarea legii ar fi o reușită pentru prim-ministrul conservator Rishi Sunak, care a făcut o prioritate din lupta împotriva imigrației ilegale. În 2022, peste 45.000 de migranți, un record, au ajuns la bordul unor ambarcațiuni pe coasta Angliei, iar anul acesta peste 13.000. Guvernul de la Londra dorește ca migranții, după ce au fost reținuți, să fie expediați rapid, fie în țara lor de origine, fie într-o țară terță, precum Rwanda. Anul trecut, Londra a încheiat un acord cu autoritățile rwandeze pentru a trimite migranți ilegali acolo, dar încă nu au avut loc deportări. Un prim zbor, programat pentru iunie 2022, a fost anulat după o decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), însă guvernul britanic a anunțat imediat un recurs împotriva acestei sentințe.