Preşedintele Emmanuel Macron detaliază azi planul noului serviciu militar voluntar, menit să răspundă nevoilor armatei, într-un moment în care atât guvernul cât şi Statul Major atrag atenţia asupra ameninţărilor Rusiei şi şi a riscului crescutde război. Macron şi-a anunţat deja intenţia de reformare a serviciului, care ar urma să atragă până la 80.000 de rezervişti în 2030, pentru o pregătire militară de 10 luni, cu o soldă lunară de aproximativ 1.000 de euro. „Ordinea mondială se vlăguieşte”, a avertizat Macron pentru a justifica demersul, iar şeful Statului Major al Armatei, Fabien Mandon a şocat recent opinia publică după ce a spus că Franța va trebui să „accepte să-şi piardă copiii” într-un posibil război cu Rusia. Franța urmează astfel calea altor ţări europene precum Germania, Olanda, Croaţia şi România, care au implementat deja sau sunt pe cale să implementeze acest serviciu național voluntar, pentru întărirea forţelor armate.
