Fostul președinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă – este decizia definitivă a Instanței supreme

Fostul președinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă – este decizia definitivă a Instanței supreme
© EPA-EFE/DUMITRU DORU   |   Fostul președinte al României Traian Băsescu participă la un miting de aniversare a 100 de ani de la unirea Republicii Moldova cu România, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, Moldova, 25 martie 2018.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis definitiv, miercuri, că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă. Instanţa supremă a respins, ca nefondat, recursul formulat de fostul preşedinte, fiind menţinută decizia din 20 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, instanţa de fond, prin care a fost admisă acţiunea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) şi a decis că Traian Băsescu a fost colaborator al Securităţii.

Din documentele depuse în instanţă de CNSAS rezultă că Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, şi că ar fi dat două note informative olografe. Conform CNSAS, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum intenţia de a pleca în străinătate şi relaţii cu cetăţeni străini, existente în notele informative date în 05.05.1975. Potrivit CNSAS, ca urmare a uneia dintre notele informative date de Traian Băsescu faţă de un coleg, Securitatea a avizat negativ desemnarea acestuia pe nave româneşti care plecau în afara graniţelor ţării.

În timpul procesului de la Curtea de Apel Bucureşti, Traian Băsescu a negat că ar fi fost colaborator al fostei Securităţi. Fostul președinte Traian Băsescu a precizat în sala de judecată că nu a ştiut că i s-ar fi alocat un nume conspirativ, subliniind că rapoartele sale sunt semnate „căpitan Traian Băsescu”. El a mai spus că nu a știut „că Contrainformaţiile Militare sunt Securitatea” și că a crezut „că e un serviciu al Ministerului Apărării Naţionale”.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a scris, pe Facebook, că a luat notă de decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi anunţă că va face „demersurile legale” la CEDO.

Timp citire: 1 min