Şeful diplomaţiei americane se întâlneşte cu liderii israelieni în al patrulea său turneu în Orientul Mijlociu de la declanşarea conflictului dintre Israel şi Hamas
În ajun, el a deplâns „tragedia” miilor de civili uciși în Gaza și a avertizat că războiul ar putea „face ușor metastaze”, pe fondul tensiunilor în creștere dintre Israel și Liban.
Războiul declanșat pe 7 octombrie a intrat în a patra lună.
Gruparea șiită din Liban afirmă că a fost un „răspuns preliminar” la uciderea numărului doi din mișcarea islamistă sunită palestiniană Hamas, Saleh al-Arouri.
Potrivit UNICEF, ciocnirile, malnutriția și situația sanitară au creat „un ciclu al morții, care amenință peste 1,1 milioane de copii”.
Schimburile de focuri au continuat şi vineri între armata israeliană şi combatanţii mişcării şiite libaneze Hezbollah, aliată a suniţilor palestineni Hamas din Fâşia Gaza.
În 24 de ore, numărul morților a fost revizuit mereu în scădere de oficialii de la Teheran: inițial 103, apoi 95, acum 84.
Unii suspecți erau căutați în Statele Unite, Germania, India, Israel, Rusia, Iran, Emiratele Arabe Unite, Qatar sau Arabia Saudită.
Cetățeniile acuzaților nu au fost precizate.
15 cadavre din aceeași familie au fost recuperate, luni, din dărâmăturile unei case bombardate la Jabaliya, în nordul Gazei.
Măsura ar inversa, de facto, retragerea israelienilor din Fâșie, din 2005, și ar readuce enclava sub controlul lor exclusiv, după ani de conducere Hamas.
ONU: „asistența nu ar trebui să fie niciodată o țintă”.
Armata israeliană îşi intensifică raidurile pe timp de noapte şi în marile orașe din Cisiordania ocupată.
Reporterii de război afirmă că numeroase cadavre de palestinieni au fost înhumate într-o groapă comună din Rafah, la graniţa cu Egiptul.
El exclude încredințarea viitoarei administrații a acestui teritoriu către Autoritatea Palestiniană, pe care o acuză de „finanțarea și glorificarea terorismului” în Cisiordania.
156 de militari israelieni au murit acolo de la începutul ofensivei terestre.
Președintele american, Joe Biden, „a subliniat nevoia crucială de a proteja populația civilă”.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, spune că 136 de angajați ai Națiunilor Unite „au fost uciși în 75 de zile” de război.
Mişcarea islamistă Hamas susţine că aproape 400 de palestinieni au fost uciși doar în ultimele 48 de ore.
Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.
Numărul total al victimelor din Fâșie ar fi trecut de 20 de mii.
Trupele israeliene şi militanţii Hamas duc lupte de stradă intense în oraşul sudic Khan Yunis, al doilea ca mărime din...
Armata israeliană a anunțat moartea a 131 de militari de la declanșarea operațiunilor sale terestre, pe 27 octombrie.
Compania va opera două frecvenţe săptămânale, în zilele de joi şi duminică.
O mamă și fiica ei, ambele creștine, au fost ucise de un soldat israelian în fața singurei biserici catolice din Gaza.
În Cisiordania ocupată, patru palestinieni, cu vârste cuprinse între 17 și 24 de ani, au fost împușcați în cap sau în piept de militarii israelieni intrați într-o tabără de refugiați.
Totalul a ajuns la 302 persoane, cetăţeni români şi membri de familie ai acestora.
Statele Unite trimit încă un responsabil la Tel Aviv pentru a convinge Israelul să reducă ceea ce preşedintele Biden a numit "bombardamente fără discernământ".