
Trimisul special, Steve Witkoff, ar putea să aibă, vineri, o întâlnire cu Vladimir Putin. Axios, care publică știrea , scrie că aceasta ar fi a treia întâlnire dintre cei doi pe fondul eforturilor făcute de Casa Albă de a încheia o încetare a focului în Ucraina. Donald Trump și-a exprimat nemulțumirea față de negocierile care nu au făcut pre multe progrese în ultimele săptămâni, liderul de la Casa Albă spunând chiar că anumite comentarii despre Ucraina, făcute de Vladimir Putin, l-au enervat.
Rusia riscă sancțiuni suplimentare dacă nu se ajunge la încetarea focului până la sfârșitul lunii
Surse din Casa Albă au declarat pentru Axios că dacă nu se ajunge la încetarea focului până la sfârșitul lunii, Trump ar putea continua cu sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei, fie prin puterea executivă, fie cerând Congresului să adopte o nouă legislație privind sancțiunile. La asta se adaugă declarațiile recente ale secretarului american de stat Marco Rubio care a spus la reuniunea miniștrilor de externe NATO că „vom ști destul de curând, în câteva săptămâni, nu luni, dacă Rusia ia în serios pacea sau nu.”Săptămâna trecută, Witkoff l-a găzduit la Washington pe trimisul lui Putin, Kiril Dmitriev într-un efort de a depăși blocajul negocierilor.