
Emisarul lui Vladimir Putin, Kirill Dmitriev a declarat că unele „tipuri de garanții” ar putea fi acceptabile. Dmitriev a avut la Washington două zile de discuţii cu emisarul american Steve Witkoff, care s-a întâlnit cu Putin la Moscova luna trecută ca parte a presiunilor preşedintelui Donald Trump pentru o încetare a focului şi un acord de pace între Rusia şi Ucraina. Consilierul, apropiat al liderului de la Kremlin, a declarat la FoxNews că „unele garanţii de securitate, într-o anumită formă, ar putea fi acceptabile”, dar Dmitirev nu a spus și care ar fi acelea. A precizat , însă, că aderarea Ucrainei la NATO nu poate intra în discuție.
Emisarul lui Putin la Washigton exclude aderarea Ucrainei la NATO
Publicația Politico a constatat că remarcile emisarului lui Vladimir Putin la Washington au ieșit din tiparul Moscovei. Putin a declarat că pacea ar fi posibilă numai dacă Ucraina ar trece prin „demilitarizare”, în timp ce ministrul de externe, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova se opune „categoric” ca trupele europene să acţioneze ca forţe de menţinere a păcii. La Bruxelles, după reuniunea NATO, secretarul general al Alianței a declarat că acum mingea este în terenul Rusiei, iar secretarul american de stat, Marco Rubio le-a spus colegilor aliați că SUA vor ști în câteva săptămâni dacă Rusia este serioasă în privința păcii.