
Ministerul român al Apărării afirmă că noul atac cu drone al Rusiei asupra infrastructurii portuare ucrainene din Ismail şi Chilia nu a prezentat riscul unor pătrunderi neautorizate de vehicule fără pilot în spaţiul aerian naţional, astfel încât avioanele de luptă ale forţelor aeriene au fost alertate, dar nu au fost ridicate de la sol. De aceea, nici populaţiei nu au fost trimise mesaje RO-Alert. MApN dă asigurări într-un comunicat că forţele sale monitorizează permanent situația din zona frontierei fluviale cu Ucraina, iar structurile aliate sunt informate în timp real cu privire la evoluțiile regionale. Rusia a atacat peste noapte Ucraina cu 400 de drone, din care 198 au fost doborâte. 14 oameni au fost răniţi, iar pe lângă Odesa, au fost sub atac şi regiunile Viniţa şi Dnipro. Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că principala ţintă a fost infrastructura energetică. Consecinţele cele mai grave au fost în oraşul său natal Krivoi Rog, unde echipele de intervenţie lucrează la remedierea stricăciunilor.