Democrații au câştigat majoritatea locurilor atât în Camera Reprezentanţilor cât şi în Senat, preluând controlul asupra Congresului pentru restul președinției lui Donald Trump. Este o victorie de amploare în alegerile de la jumătatea mandatului şi o înfrângere istorică a Partidului Republican, care a pierdut inclusiv în state considerate sigure, precum Texas, sau Carolina de Sud şi de Nord. Donald Trump, care a dominat campania electorală a partidului său prin prezenţa la numeroase mitinguri a sunat la telviziunea sa favorită Fox News pentru o primă reacţie în urma alegerilor. El s-a declarat puţin surprins de rezultate şi a spus că va respinge prin veto proiectele „absurde" ale democraţilor. Trump a adăugat însă pe un ton conciliant că democrații „au făcut o treabă bună” şi că sunt „foarte, foarte multe lucruri” pe care le-ar putea aborda împreună cu ei în Congres. De asemenea, Trump a spus că nu consideră rezultatele ca pe o „lovitură” la adresa președinției sale, dar a admis că războiul din Iran a jucat un rol în înfrângerile suferite de republicani. Preşedintele a exclus posibilitatea de a face schimbări în componența cabinetului său în urma alegerilor.
Victorii istorice
Potrivit proiecţiilor televiziunilor americane, democraţii ar putea câştiga o majoritate de cel puţin 239 de locuri din cele 435 ale Camerei Reprezentanţilor şi peste 53 de mandate de senatori din cele 100. CNN notează că unii candidaţi democraţi au scris istorie în algerile de ieri. Astfel Georgia va avea prima femeie guvernator şi prima femeie de culoare aleasă vreodată în acestă funcţie. De asemenea, Senatul va avea primul membru care şi-a declarat deschis orientarea sexuală în istoria SUA, în urma victoriei democrate din New Hampshire. Tot în premieră, Colorado trimite o femeie de culoare în Congres, New Jersey un musulman, iar la New York este aleasă pentru prima oară o femeie de origine amerindiană.
