Soția președintelui american a adresat un mesaj surprinzător de la Casa Albă prin care cere Congresului să le audieze pe victimele lui Epstein
Preşedintele spune că va acoperi din creştere cu fonduri tăiate de la programele sociale care pot fi gestionate de autorităţile locale
Președintele american spune că Alianța este un tigru de hartie și că și Putin știe asta.
Regele Charles va face prima sa vizită de stat la Washington luna viitoare când și va fi pentru prima oară în ultimii 35 de ani când un monarh britanic se adresează Congresului american.
Şefa serviciului naţional de informaţii, o aliată a lui Trump a evitat să confirme că Iranul reprezenta un pericol iminent
Republicanii au reușit să blocheze alte inițiative similare în Congres
Fostul președinte Bill Clinton va fi interogat vineri de membrii Comisiei de Supraveghere a Camerei Reprezentanților, condusă de republicani, cu privire la legăturile sale cu Jeffrey Epstein, fiind astfel primul președinte în exercițiu sau fost președinte care depune mărturie în fața membrilor Congresului în peste 40 de ani.
Soţul acesteia, fostul preşedinte Bill Clinton, va depune mărturie mâine.
Preşedintele republican contraatacă într-un an electoral în care democraţii speră să obţină majoritatea în Congres.
Liderul Kim Jong Un spune că partidul său se confruntă cu sarcini grele și urgente
Președintele României a respins ferm acuzațiile formulate de congresmenii americani cu privire la anularea alegerilor prezidențiale din 2024.
Preşedintele a promis că administraţia sa va reexamina întreaga situaţie.
Camera Reprezentanților din Congresul SUA a respins o rezoluție care l-ar fi împiedicat pe Donald Trump să trimită forțe militare americane în Venezuela, după ce votul asupra legii nu a întrunit majoritatea necesară pentru adoptare.
Fostul procuror special Jack Smith le-a spus membrilor Congresului că își menține deciziile pe care le-a luat în calitate de procuror special și că echipa sa are „dovezi” că Trump știa că acuzațiile sale despre alegeri erau false, că el a provocat gloata din 6 ianuarie 2021 și că a „exploatat” violențele care au avut loc.
Volodimir Zelenski a declarat că propunerile negociate cu oficialii americani privind un acord de pace care să pună capăt războiului Rusiei în Ucraina ar putea fi finalizate în curând, după care emisarii americani le vor prezenta Kremlinului.
Alternativa pentru Germania şi-a dizolvat organizaţia de tineret devenită prea radicală.
În viziunea lui Darryl Nirenberg, relația SUA cu România „nu a fost niciodată mai importantă”.
Directiva președintelui Donald Trump de a schimba numele Departamentului Apărării în Departamentul de Război ar putea costa până la 2 miliarde de dolari, potrivit a șase persoane care au cunoștință despre costurile potențiale.
Unul din email-urile publicate susține că Trump știa despre relațiile lui Epstein cu fete minore
Liderul Camerei Deputaților a fost singurul candidat la șefia social-democraților.
Formațiunea extremistă se va întruni în cadrul unui congres pe 30 noiembrie, la Alba Iulia.
Liderii social-democrați vor anunța, mâine, data congresului.
Congresul nu a reușit să adopte legislația privind finanțarea astfel că, pentru prima oară în ultimii 6 ani executivul american este blocat.
Autoritatea sa este tot mai contestată pe fondul scăderii în sondaje.
Legea sa prioritară de reducere a impozitelor şi cheltuielilor a obţinut votul final chiar în ajunul Zilei Independenţei
După ore întregi de impas, republicanii din Senatul SUA au adoptat la limită mega-proiectul de lege privind impozitele și cheltuielile propus de Donald Trump, ceea ce înseamnă că legislația propusă a depășit unul dintre principalele obstacole.
Preşedintele consideră încheiată relaţia cu fostul său aliat, după scandalul public din ultimele zile
Legea bipartizană prezentată în Senatul american prevede sancțiunile pe care SUA le vor aplica Rusiei refuză un eventual acord de pace.
Scrutinul are loc în două districte din Florida, stat dominat de republicani.
Stone susține varianta conspirației în asasinarea fostului președinte
Donald Trump a vorbit aproape două ore în fața deputaților și senatorilor din Capitoliu, trecând în revistă prima lună a mandatului său.