Preşedintele şi-a dat acordul după ce s-a împotrivit multă vreme
Unul din email-urile publicate susține că Trump știa despre relațiile lui Epstein cu fete minore
Zohran Mamdani autointitulat democrat socialist devine cel mai tânăr primar al metropolei din ultimii 133 de ani
Președintele Trump susține un democrat la primăria New York-lui, dar nu pe cel favorit în sondaje.
Congresul nu a reușit să adopte legislația privind finanțarea astfel că, pentru prima oară în ultimii 6 ani executivul american este blocat.
Preşedintele republican ameninţă cu trimiterea de trupe în oraşele democrate sub pretextul luptei cu criminalitatea
După ore întregi de impas, republicanii din Senatul SUA au adoptat la limită mega-proiectul de lege privind impozitele și cheltuielile propus de Donald Trump, ceea ce înseamnă că legislația propusă a depășit unul dintre principalele obstacole.
Iulia Navalnîia, văduva opozantului rus Aleksei Navalnîi, care a decedat, acum un an, subit într-o închisoare din Siberia, în circumstanțe neclare, a cerut joi UE să-și intensifice contactele și sprijinul , atât economic, cât și politic , pentru mișcările democratice din Rusia.
Rezultatele parțiale, după parlamentarele de duminică, plasează Partidul Socialist, condus de premierul Edi Rama, pe primul loc cu peste 50 de procente.