Cinci voluntari belaruși pro-ucraineni, uciși la Bahmut

Cinci voluntari belaruși pro-ucraineni, uciși la Bahmut
© EPA-EFE/Rafal Guz POLAND OUT   |   Pavel Latushko, membru al prezidiului Consiliului de Coordonare, și liderul opoziției din Belarus Svetlana Tikhanovskaya participă la o întâlnire cu voluntarii belarusi, care intenționează să plece în Ucraina, la Casa Belarusă din Varșovia, Polonia, 24 martie 2022.

Cinci soldați dintr-un regiment de voluntari belaruși, care luptă alături de trupele Kievului împotriva armatei ruse de invazie, au fost uciși în luptele de la Bahmut, din estul Ucrainei - a afirmat, vineri, lidera exilată a opoziției belaruse, Svetlana Tihanovskaia. „Mi s-a frânt inima aflând despre moartea a cinci membri ai regimentului belarus Kastus Kalinowski, care luptă la Bahmut. Regimentul a raportat că un comandant a fost ucis în timp ce ajuta la evacuarea răniților” – a scris ea pe Twitter. Kievul a oferit azil multor contestatari ai președintelui autoritar belarus, Aleksandr Lukașenko, la putere de aproape trei decenii, iar unii dintre aceștia s-au înrolat după invazia din Ucraina, declanșată pe 24 februarie 2022, ca să lupte contra rușilor. Potrivit unor speculații de presă, Rusia ar vrea ca trupele Minskului să ia parte la ocuparea Ucrainei, dar militarii belaruși ar refuza să lupte în țara vecină. Lideri ai opoziției din Belarus susțin că așa-numiți partizani locali sabotează căile ferate, pentru a împiedica transportul trupelor ruse în Ucraina. 

Timp citire: 1 min