Bulgaria este în pericol să piardă din banii europeni pentru redresare

Bulgaria este în pericol să piardă din banii europeni pentru redresare
© EPA-EFE/VASSIL DONEV   |   Parlamentul bulgar l-a dezaprobat pe Jelyazkov ca noul prim-ministru al țării

Comisia Europeană a avertizat Bulgaria că riscă să piardă peste 650 de milioane de euro alocaţi prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, din cauza întârzierilor în implementarea unor proiecte importante. Comisia atrage atenţia că termenul de absorbţie expiră la sfârşitul anului şi că probleme majore în procedurile de achiziţii publice, lipsa capacităţii administrative şi cerinţele birocratice complexe contribuie la riscul de eşec. Cele mai afectate sunt proiectele din domeniile infrastructurii, mediului şi transporturilor. Autorităţile dau asigurări că se iau măsuri pentru accelerarea proiectelor, dar criza politică prelungită împiedică administrarea eficientă a Bulgariei. Clasa politică este concentrată acum pe desemarea unui preşedinte al Parlamentului, după cea de-a 6-a rundă de alegeri anticipate în trei ani, care a păstrat componenţa fragmentată a legislativului şi dificultăţile în formarea unei majorităţi guvernamentale. Bulgaria îşi poate amâna angajamentele pentru anul viitor dacă dă Comisiei un răspuns argumentat până pe 29 decembrie 2024. 

Alte știri
Vladimir Putin ironizează decizia CCR de renumărare a voturilor la alegerile prezidențiale

Vladimir Putin ironizează decizia CCR de renumărare a voturilor la alegerile prezidențiale

Președintele rus nu reacționase până acum în mod direct la situația politică din România, generată de alegerile prezidențiale.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, le cere occidentalilor mai multe arme și o acțiune diplomatică mai fermă în raport cu Moscova

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, le cere occidentalilor mai multe arme și o acțiune diplomatică mai fermă în raport cu Moscova

Cancelarul german, Olaf Scholz, declară că „nimic referitor la Ucraina nu se va decide fără Ucraina” invadată de armata rusă.

Curtea Constituțională a validat turul 1 al alegerilor prezidențiale

Curtea Constituțională a validat turul 1 al alegerilor prezidențiale

Finală între Călin Georgescu și Elena Lasconi pe 8 decembrie

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

Timp citire: 1 min

Urmareste-ne si pe Google News

Mai multe
România: a murit portarul de fotbal Helmut Duckadam
România: a murit portarul de fotbal Helmut Duckadam

A devenit celebru în întreaga lume în 1986, când a câștigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua București.

Veridica News
02 dec. 2024
Bărbat ucis de o dronă israeliană în sudul Libanului
Bărbat ucis de o dronă israeliană în sudul Libanului

Săptămâna trecută a intrat în vigoare armistițiul dintre Israel și Hezbollah.

Veridica News
02 dec. 2024
Inundaţii grave în insula grecească Rodos
Inundaţii grave în insula grecească Rodos

Grecia a devenit un punct fierbinte pe harta schimbărilor climatice.

Veridica News
02 dec. 2024
Presa internațională: pro-europenii români câștigă alegerile legislative. Suveraniștii, în creștere
Presa internațională: pro-europenii români câștigă alegerile legislative. Suveraniștii, în creștere

Alegerile parlamentare din România au fost urmărite și de presa internațională care constată că forțele pro-europene au reușit să oprească ascensiunea suveraniștilor.

Protestele din Georgia s-au extins înafara capitalei
Protestele din Georgia s-au extins înafara capitalei

La Tbilisi a fost a patra noapte de confruntări între manifestanţi pro-europeni şi poliţie.

Veridica News
02 dec. 2024
Germania anunţă un nou ajutor militar pentru Ucraina
Germania anunţă un nou ajutor militar pentru Ucraina

Cancelarul Olaf Scholz spune la Kiev că ţara sa rămâne principalul sponsor european al Kievului

Veridica News
02 dec. 2024