Protestatari pro-Georgescu, ridicați de jandarmi pentru comportament violent

Romania protest AUR Calin Georgescu Palatul parlamentului violente retinuti jandarmerie
© Giulia Istrate/Veridica   |   Participanți la manifestația de sprijin pentru fostul candidat la președinția României, Călin Georgescu, în București, România, 14 noiembrie 2026

Doi bărbați care participau la protestul din Piața Izvor au fost ridicați de jandarmi, după ce s-au manifestat violent și au jignit forțele de ordine. „Structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit pentru protejarea cetățenilor care protestează pașnic, la manifestația din centrul Capitalei. Jandarmii au imobilizat, pentru legitimare și sancționare contravențională, două persoane care se manifestau agresiv verbal la adresa forțelor de ordine și a celorlalți participanți la miting”, a anunțat Jandarmeria Română. Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Marius Militaru, a explicat că a fost vorba despre un incident izolat, în care doi bărbați au adresat injurii forțelor de ordine și nu au respectat indicațiile acestora.

De asemenea, un echipaj SMURD a intervenit pentru a acorda îngrijiri medicale unei persoane care acuza o stare de rău. Persoana în cauză nu a necesitat transportul la spital.

Autoritățile îndeamnă la calm

Ministerul Afacerilor Interne a făcut un apel la calm, după ce în spațiul online au apărut îndemnuri la violență și confruntări cu forțele de ordine, în contextul protestului din parcul Izvor. Printre mesajele distribuite online MAI menționează „Pe 14 noiembrie 2026 se sună adunarea la București, obligatoriu prezență și mască. Trădătorii trebuie să plece, libertate pentru Georgescu” și „După Franța urmează România. Pregătiți-vă! Toți pentru unu (Călin Georgescu) și unu pentru toți”. Autoritățile acuză o „acțiune orchestrată” care promovează astfel de mesaje de pe conturi false sau înființate recent. „Dreptul la liberă exprimare și la protest pașnic trebuie respectat. Violența și instigarea la violență nu sunt forme de exprimare a acestui drept. Structurile Ministerului Afacerilor Interne sunt la datorie pentru siguranța tuturor cetățenilor. Este important de înțeles că siguranța începe și cu ceea ce alegem să distribuim!”, transmite MAI, într-un comunicat postat pe Facebook.

În context, MAI atenționează asupra faptului că „unele mesaje sunt distribuite cu scopul de a provoca panică, de a alimenta tensiuni sau chiar de a incita la violență” și îndeamnă populația să nu lase „dezinformarea să transforme o situație obișnuită într-un motiv de teamă sau conflict!”. Autoritățile le recomandă oamenilor să verifice informațiile înainte de a le distribui, să nu redistribuie mesaje alarmiste, zvonuri sau apeluri la violență, să se informeze din surse oficiale și să evite să reacționeze impulsiv la provocările din mediul online și să semnaleze autorităților mesajele care conțin amenințări sau îndemnuri la acte de violență. „Un mesaj distribuit fără verificare poate amplifica panica. Un gest responsabil poate preveni un incident. Nu distribui panică. Nu încuraja violența. Alege responsabilitatea”, mai precizează sursa citată.

Timp citire: 2 min