
Președintele autoritar belarus Aleksandr Lukașenko, considerat cel mai docil aliat al Moscovei, a declarat, miercuri, că susține propunerile chineze, avansate săptămâna trecută, pentru soluționarea conflictului din Ucraina invadată de trupele ruse. „Belarusul face campanie activă pentru propunerile de pace și sprijină pe deplin inițiativa dumneavoastră pentru securitatea internațională” – a spus Lukașenko în timpul discuțiilor de la Beijing cu omologul său comunist chinez, Xi Jinping. E „o perioadă foarte dificilă, care necesită abordări noi, neobișnuite, precum și decizii politice responsabile. Acestea trebuie să vizeze mai ales evitarea unei confruntări globale, care nu va avea câștigători" - a adăugat Lukașenko, potrivit serviciului de presă al președinției belaruse, citat de agențiile internaționale de știri. Vineri, la exact un an de la invadarea Ucrainei, China a publicat un document în 12 puncte, prin care solicită Moscovei și Kievului să poarte negocieri de pace. Observatorii notează că Beijingul încearcă să se impună ca mediator în acest conflict, dar poziția sa de aliat al Rusiei îl descalifică în ochii occidentalilor, care susțin Ucraina. La rândul său, Belarusul, vecin, deopotrivă, cu Rusia și Ucraina, nu a trimis militari să lupte direct alături de armata rusă, dar teritoriul său servește drept bază pentru trupele Moscovei.