Albania va avea un general drept președinte

Albania va avea un general drept președinte
© EPA-EFE/MALTON DIBRA   |   Vehicule ale armatei albaneze pe bulevardul principal din Tirana, Albania, 20 martie 2020.

Parlamentul de la Tirana alege, sâmbătă, un nou președinte al Albaniei, pentru următorii cinci ani. Rolul acestuia este în mare parte simbolic, deși are unele prerogative privind domeniile apărării și justiției. Omul forte al politicii albaneze, premierul socialist Edi Rama, a anunțat că partidul său a decis să-l propună ca șef al statului pe comandantul armatei, generalul-maior Bajram Begaj. Anterior, socialiștii n-au reușit să se pună de acord cu opoziția de dreapta asupra unui nume agreat de ambele părți. Alegerea unui nou președinte a eșuat în trei tururi de scrutin, în care erau necesare trei cincimi din voturile celor 140 de deputați. În ultimele două tururi este nevoie de majoritate simplă, iar partidul lui Rama are 74 de mandate. Considerată, decenii în șir, cea mai ermetică dictatură comunistă din Europa, Albania s-a îndreptat spre Occident din primii anii 1990 și a fost admisă în NATO în 2009. Armata e o instituție respectată în societatea albaneză. Albanezul Begaj ar fi al doilea președinte militar din Balcani, după bulgarul Ramen Radev, care a lucrat, un timp, și cu un premier interimar plecat din armată, generalul Stefan Yanev. În România vecină, pentru prima oară în epoca postbelică, guvernul e condus tot de un general în rezervă, Nicolae Ciucă.

Timp citire: 1 min