
Premierul bulgar, Kiril Petkov, va cere, marți, Parlamentului să aprobe demiterea ministrului Apărării, Stefan Yanev, și înlocuirea lui cu Todor Tagarev, care a mai deținut, interimar, acest portofoliu în 2013. Demiterea lui Yanev, general în rezervă și fost prim-ministru ad-interim până la instalarea cabinetului Petkov, survine după ce acesta a refuzat să numească invazia rusă din Ucraina război și a folosit termenul de operațiune, utilizat și de oficialii de la Moscova. Nu poți vorbi despre o operațiune când sunt uciși mii de soldați din ambele tabere – a punctat Petkov.
Președintele Rumen Radev, el însuși general în rezervă și vechi prieten al lui Yanev, a apreciat că schimbarea ministrului Apărării în plină criză militară e riscantă și a cerut coaliției guvernamentale mai multă responsabilitate. Deși astăzi e membră a Uniunii Europene și a NATO, Bulgaria slavă și ortodoxă are legături seculare cu Rusia. În perioda Războiului Rece, Sofia era cel mai docil satelit al Moscovei, iar presa occidentală numea Bulgaria a șaisprezecea republică sovietică.