Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn Telegram

PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Conflictul armat din Ucraina este un război civil pentru că rușii și ucrainenii sunt un singur popor

Nikolai Valuev, fost boxer profesionist rus, susține un discurs la un miting cu ocazia zilei de 1 Mai în fața Teatrului Național de Operă și Balet al Moldovei din Chișinău, Moldova, 01 mai 2017.
©EPA/DUMITRU DORU  |   Nikolai Valuev, fost boxer profesionist rus, susține un discurs la un miting cu ocazia zilei de 1 Mai în fața Teatrului Național de Operă și Balet al Moldovei din Chișinău, Moldova, 01 mai 2017.
Festivalul de conferințe

Conflictul din Ucraina este un război civil la care participă același popor, împărțit formal în două state diferite, potrivit presei guvernamentale ruse, care-l citează pe un deputat al Dumei de Stat din partidul lui Vladimir Putin. În realitate, războiul din Ucraina este o agresiune militară a Rusiei, condamnată de comunitatea internațională,  împotriva unui stat și popor vecin.

ȘTIRE: „Presa internațională încearcă să-i convingă pe ruși și pe ucraineni că ei sunt două popoare diferite, ceea ce nu este adevărat, susține într-un interviu acordat Ukraina.ru deputatul Dumei de Stat a Federației Ruse, reprezentantul partidului Rusia Unică, primul adjunct al șefului comitetului pentru turism și infrastructură turistică, Nicolai Valuev.

„Este o operațiune specială (de fapt, nu este un nume chiar corect, este mai mult un război civil mai mare). Oricât ar încerca ei să ne convingă că suntem diferiți, de fapt suntem un singur popor”, a spus Valuev […]

Locuitorilor planetei li se spune că operațiunea specială este o ciocnire a două popoare, națiuni, state. În realitate, vorbim despre un singur popor, iar conflictul este un război civil, a spus parlamentarul”.

NARAȚIUNE: Conflictul armat din Ucraina este un război civil pentru că rușii și ucrainenii sunt un singur popor.

DE CE ESTE FALSĂ NARAȚIUNEA: Propaganda rusă revine la narațiunea privind unitatea poporului rus și ucrainean, promovată în preajma invadării Ucrainei cu scopul de a justifica „operațiunea militară specială”. De data aceasta, narațiunea e folosită pentru ca Rusia să se distanțeze de imaginea de agresor – fiind un război civil, e vorba de un conflict intern, nu inter-statal. De aceea, celelalte state nu trebuie să se implice în acest conflict. Narațiunea de propagandă manipulează opinia publică, utilizând selectiv diverse argumente politice, istorice și juridice, care justifică agresiunea militară și maschează crimele de război comise de Rusia pe teritoriul Ucrainei.

Articolul se bazează pe metanarațiunea „Ucraina este un stat artificial”. În ultimii doi ani, presa rusă a arătat cititorului că cele două „state-surori” sunt strâns legate între ele, iar eforturile Occidentului de a „despărți” aceste foste republici sovietice nu vor avea succes. „Ucraina nu poate exista fără Rusia, fiind o creație a URSS, iar limba ucraineană este, de fapt, un dialect al limbii ruse”, potrivit unei știri false din 2021.

La 12 iulie 2021, pe website-ul Kremlinului a fost publicat un articol semnat chiar de Vladimir Putin, intitulat „Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor”. Narațiunile de dezinformare care au fost difuzate după apariția acestui articol s-au aliniat tezelor politice ale liderului de la Kremlin. Articolul repetă narațiunea clasică despre Ucraina ca „un stat fals”. Ucraina europenizată este pentru Putin o anti-Rusie, pe care președintele rus în articolul său își dorește să o combată. Vladimir Putin consideră că rușii și ucraineni sunt apropiați din punct de vedere istoric sau chiar sunt același popor.

În realitate, ucrainenii și rușii nu sunt un singur popor. Cele două limbi nu sunt identice, dar se aseamănă în proporție 62%, potrivit studiilor; limba ucraineană se aseamănă într-o măsură mai mare cu belarusa și poloneza.

După invadarea Ucrainei, ura ucrainenilor față de ruși și Rusia a atins cote maxime, iar procesul de decomunizare a fost completat cu o politică de derusificare și decolonizare culturală.  

Rusia a recunoscut independența Ucrainei, i-a oferit garanții de securitate prin Memorandumul de la Budapesta din 1994, și s-a angajat să-i respecte frontierele politice. A încălcat propriile angajamente și tratate la care este semnatară prin invadarea și anexarea ilegală a Crimeii, finanțarea războiului din Donbass și invazia din 24 februarie a.c. Potrivit dreptului internațional, războiul din Ucraina este o agresiune militară. Statele membre ale Adunării Generale ONU au votat o rezoluție care condamnă agresiunea rusă în Ucraina, fiind lansate la nivel internațional o serie de mecanisme pentru desemnarea Rusiei drept un stat care finanțează terorismul.  În noiembrie a.c., Parlamentul European a declarat Rusia „stat sponsor al terorismului”, acțiunile Kremlinului fiind criticate pentru încălcarea normelor dreptului internațional și distrugerea bazelor securității globale.

Adunarea Generală ONU a mai votat o rezoluţie în favoarea creării unui mecanism de despăgubire pentru distrugerile – de natură umană şi materială – provocate de invazia Rusiei în Ucraina.

Veridica a demontat o serie de narațiune false asemănătoare privind „dreptul istoric” Rusiei de a invada statul ucrainean. Presa rusă a scrisă că  Statele Unite au înarmat Ucraina începând cu 2014, pentru a o împinge la război împotriva Rusiei, iar din cauza propagandei neonaziste a Kievului, ucrainenii nu înțeleg că sunt eliberați de Rusia, nu ocupați. Propaganda rusă a încercat să convingă opinia publică în 2021 că Moscova mobilizează forțe la granița cu Ucraina pentru a se apăra de o agresiune NATO, fiind nevoită să salveze Donbass-ul de genocidul organizat de Ucraina și Occident.

Tags: Război în Ucraina
Ajută Veridica.ro
  • Publicație / Media:
    UKRAINA.RU
  • Data publicării:
    06/12/2022
  • Public țintă:
    Populația vorbitoare de limba rusă din Rusia, din fostele state sovietice și regiunile ucrainene ocupate de armata rusă
  • Amplificare:
    DZEN.RU, RYAZAN.LIFE, SMI.TODAY, canalele de Telegram ale presei din Rusia, posturile guvernamentale de televiziune
  • Afiliere politică:
    Kremlin
  • Narațiune cheie:
    Conflictul armat din Ucraina este un război civil pentru că rușii și ucrainenii sunt un singur popor
Alte articole
FAKE NEWS: Copiii din România nu vor mai ști ce sex au și cărei specii îi aparțin

FAKE NEWS: Copiii din România nu vor mai ști ce sex au și cărei specii îi aparțin

Un proiect al Universității din București, prin care se urmărea conștientizarea inegalităților de gen în școlile românești, este prezentat în mod vădit eronat de un ONG ce se dorește a fi reprezentativ pentru părinții din România drept un atentat la educația copiilor, care va provoca grave disfuncționalități în dezvoltarea lor ulterioară.

PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Rusia trebuie să se mobilizeze pentru a învinge NATO în noul „război pentru apărarea patriei”

PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Rusia trebuie să se mobilizeze pentru a învinge NATO în noul „război pentru apărarea patriei”

Rusia luptă într-un un nou „război pentru apărarea patriei”, dar de data aceasta adversarul nu este Germania nazistă ci NATO, care vrea să o înfrângă prin intermediul Ucrainei, potrivit unei narațiuni false din presa guvernamentală rusă. În realitate, NATO nu este parte a conflictului din Ucraina, iar confruntarea cu Occidentul nu poate fi considerată un război pentru apărarea patriei pentru că Rusia nu a fost agresată de nimeni, ci a invadat un stat independent.

Monitor Fake News Nr. 44: Republica Moldova și Georgia, în vizorul Rusiei

Monitor Fake News Nr. 44: Republica Moldova și Georgia, în vizorul Rusiei

Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.

Marin Gherman

08 Dec 2022

Actualizat la: 11 Dec 2022 14:04:36
Marin Gherman

Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 3 min
FAKE NEWS: SUA conduce România și poartă război împotriva Rusiei
FAKE NEWS: SUA conduce România și poartă război împotriva Rusiei

SUA conduce România, vrea să distrugă UE și poartă război împotriva Rusiei, potrivit unor serii de narațiuni false promovate de fostul ministru român de externe condamnat penal, Adrian Severin. Narațiunile apar într-o scrisoare adresată de politicianul-infractor noului ambasador SUA în România, Katheleen Kavalec.

Cezar Manu
Cezar Manu
23 Mar 2023
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Rusia și China vor pace în Ucraina, în timp ce Occidentul alimentează războiul
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Rusia și China vor pace în Ucraina, în timp ce Occidentul alimentează războiul

Rusia și China caută soluții de pace în Ucraina, în timp ce Occidentul își dorește un război de lungă durată, potrivit presei guvernamentale ruse care scrie despre discuțiile de la Moscova dintre Vladimir Putin și Xi Jinping. În realitate, Rusia e cea care a declanșat războiul și îl continuă menținând trupe în Ucraina și încercând să captureze și mai mult din teritoriul acestei țări.

Marin Gherman
Marin Gherman
22 Mar 2023
FAKE NEWS: Diplomați occidentali pregătesc intrarea Moldovei în război
FAKE NEWS: Diplomați occidentali pregătesc intrarea Moldovei în război

Doi diplomați occidentali au vizitat săptămâna trecută Republica Moldova pentru a discuta despre implicarea acesteia în războiul din Ucraina, scrie publicația din Donețk trmsk.ru. În realitate, discuțiile nu au vizat implicarea Moldovei în război; din contră, chiar aceasta este expusă riscului unei operațiuni rusești.

Veridica
Veridica
21 Mar 2023
Monitor Fake News Nr. 44: Republica Moldova și Georgia, în vizorul Rusiei
Monitor Fake News Nr. 44: Republica Moldova și Georgia, în vizorul Rusiei

Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.

Veridica
Veridica
20 Mar 2023