Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

Şefii diplomaţiilor de la Washington şi Moscova au convenit să se întâlnească săptămâna viitoare

Object Name: RUSSIA USA BIDEN VISITS
©EPA/MAXIM SHIPENKOV  |   U.S. Vice President Joe Biden (L) speaks with Russian Prime Minister Vladimir Putin (R) during their meeting in Moscow, Russia 10 March 20​11. Joe Biden is on a three-day visit in Russia

Secretarul american de Stat, Antony Blinken, şi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, au convenit, telefonic, să se întâlnească, săptămâna viitoare, pe 20 mai, în marja reuniunii ministeriale  a Consiliului Arctic, care va fi organizată în Islanda. Lucrările Consiliului, din care, pe lângă americani, ruşi şi islandezi, mai fac parte cinci state nordice, Canada, Danemarca, Finlanda, Norvegia şi Suedia, precum şi numeroşi observatori din Europa şi Asia, ar putea fi ocazia, speculează presa, ca Blinken şi Lavrov să treacă în revistă atât chestiuni strategice, cât şi numeroasele puncte de divergenţă dintre ţările lor. Ei ar putea, de asemenea, să pregătească tot mai frecvent invocata întâlnire faţă în faţă, pe teren neutru, dintre preşedinţii Joe Biden şi Vladimir Putin. Săptămâna trecută, liderul de la Casa Albă s-a declarat încrezător că se va putea întâlni, în curând, cu omologul său de la Kremlin. El a precizat că recenta concentrare de efective militare rusești la granița Ucrainei nu i-a diminuat dorința de discuta direct cu Putin, mai ales că acesta și-a retras trupele în cele din urmă.  Media notează că Biden și echipa sa de la Casa Albă ar prefera o întrevedere cu Putin într-o terță țară, eventual la jumătatea lunii iunie, când președintele american vine în Europa pentru un summit G7 găzduit de Marea Britanie și pentru a-și revedea la Bruxelles aliații din NATO. Luna trecută, într-o discuție telefonică, Biden i-a propus omologului rus o astfel de întâlnire, menită să dezamorseze tensiunile acumulate între cele două puteri, după ce Moscova ar fi coordonat atacuri cibernetice contra Statelor Unite şi s-ar fi amestecat în alegerile prezidenţiale americane. Ultimul lider al fostei Uniuni Sovietice, nonagenarul Mihail Gorbaciov, care, în anii 1980, a coordonat normalizarea relaţiilor cu Statele Unite, a salutat perspectiva unui summit ruso-american. În martie, Rusia a anunţat că-şi recheamă ambasadorul la Washington imediat după difuzarea unui interviu în care preşedintele Biden a spus că îl consideră un 'criminal' pe Putin. Liderul de la Casa Albă a mai spus că Putin 'va plăti' în curând pentru încercarea Moscovei de a înclina balanţa în favoarea contracandidatului său, Donald Trump, la alegerile prezidenţiale de anul trecut. Comentariile sale au survenit după ce un raport al serviciilor de informaţii americane a confirmat mai vechi alegaţii potrivit cărora Putin s-ar fi aflat în spatele ingerinţei Moscovei în alegerile americane. Acuzaţia fost calificată de Rusia ca fiind fără fundament, fiindcă nu ar exista nicio probă în acest sens. Ulterior, echipa lui Biden a precizat că acesta e dispus să-l întâlnească pe Putin ''la momentul potrivit'. Preşedintele ''nu va da înapoi'' şi ''va fi foarte direct şi foarte deschis cu privire la această relaţie'' – preciza, atunci, Casa Albă.

Tags: Rusia, Vladimir Putin
Vă invităm la un Centenar Regal! Pe 25 octombrie se împlinesc 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I
Alte știri
Rusia a anunţat, duminică, un nou record de cazuri noi de contaminare cu COVID-19

Rusia a anunţat, duminică, un nou record de cazuri noi de contaminare cu COVID-19

Totalul deceselor raportate oficial de la declanșarea pandemiei e de aproape 140 de mii, dar însăși agenția de statistică Rosstat, care are o definiție mai largă a morților legate de COVID-19, consemna un număr dublu încă din aprilie.

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a anunţat că a trimis autorităţilor de la Varşovia noi solicitări urgente privind corectarea reformelor din sistemul judiciar

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a anunţat că a trimis autorităţilor de la Varşovia noi solicitări urgente privind corectarea reformelor din sistemul judiciar

Săptămâna trecută, şi avocatul general al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), bulgarul Evgeni Tanchev, a apreciat că regimul disciplinar al judecătorilor polonezi contravine legislaţiei comunitare.

Amnesty International avertizează că autoritățile ruse ar putea încerca să-l ucidă lent pe principalul contestatar al Kremlinului, Aleksei Navalnîi

Amnesty International avertizează că autoritățile ruse ar putea încerca să-l ucidă lent pe principalul contestatar al Kremlinului, Aleksei Navalnîi

Anterior, susţinătorii săi afirmau că starea sa de sănătate se degradează, iar avocata Olga Mihailova declara că se teme pentru viaţa clientului ei.

13 May 2021

Timp de citire: 2 min
Republica Moldova îi solicită Rusiei un preţ echitabil pentru gazele naturale livrate
Republica Moldova îi solicită Rusiei un preţ echitabil pentru gazele naturale livrate

Vicepremierul în Guvernul pro-occidental de la Chişinău, Andrei Spânu, a anunţat că negocierile vor continua pe 27 octombrie, la Sankt Petersburg, unde vrea să se întâlnească şi cu şeful gigantului energetic rusesc Gazprom, Aleksei Miller.

25 Oct 2021
Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a felicitat pe omologul său uzbek, Şavkat Mirzioiev, pentru victoria în alegerile de duminică, fără să mai aştepte publicarea rezultatelor
Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a felicitat pe omologul său uzbek, Şavkat Mirzioiev, pentru victoria în alegerile de duminică, fără să mai aştepte publicarea rezultatelor

Observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au acuzat absenţa unei veritabile opoziţii şi numeroase nereguli la vot.

25 Oct 2021
Lira turcească a atins, luni, un nou minim istoric
Lira turcească a atins, luni, un nou minim istoric

Acesta este, spun experții economici, efectul temerilor că zece state occidentale ar putea să-și micșoreze schimburile comerciale și investițiile în Turcia, după ce președintele autoritar islamo-conservator Recep Tayyip Erdogan a amenințat că le va expulza ambasadorii.

25 Oct 2021
Autoritățile poloneze anunță că iau în calcul suplimentarea restricțiilor sanitare, dacă rata zilnică a contaminărilor cu COVID-19 trece de șapte mii
Autoritățile poloneze anunță că iau în calcul suplimentarea restricțiilor sanitare, dacă rata zilnică a contaminărilor cu COVID-19 trece de șapte mii

Ca în majoritatea statelor din centrul și estul continentului, numărul persoanelor imunizate în Polonia contra noului coronavirus este sub media Uniunii Europene.

25 Oct 2021