Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

Republica Centrafricană: atac al rebelilor care luptă contra regimului susținut de ruși

Object Name: RUSSIA AFRICA SUMMIT
©EPA-EFE/SERGEI CHIRIKOV / POOL  |   Russian President Vladimir Putin (R) shakes hands with Central African President Faustin Archangel Touadera (L)

Cel puțin șase civili au fost uciși în Republica Centrafricană, într-un atac al rebelilor asupra unui sat din nord-vestul țării, în apropierea frontierei cu Ciadul și Camerunul – a anunțat misiunea Națiunilor Unite (MINUSCA), preluată de agențiile de presă. Grupul armat autointitulat 3R a preluat, temporar, controlul asupra așezării, înainte de a fi respins de trupele ONU de menținere a păcii. Rebelii ar fi luat ostatic un sătean. Sprijinite de trupe rwandeze și de paramilitari ruși, autoritățile centrale de la Bangui controlează  doar circa două treimi din teritoriul republicii.

Rusia a capturat puterea în Republica Centrafricană, prin intermediul mercenarilor din armata privată Wagner – acuza, luna trecută, ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian. Parisul și-a înghețat ajutorul financiar pentru fosta sa colonie din centrul Africii  și a suspendat cooperarea militară cu regimul de la Bangui, pe care-l consideră complicele  unei campanii antifranceze teleghidate de ruși. Forțele franceze au intervenit, între 2013 și 2016, în Africa Centrală, pentru a pune capăt violențelor intertribale. Cu o populație  de 4,5 milioane de locuitori și clasată printre cele mai sărace state din lume, Republica Centrafricană are resurse însemnate de diamant și aur, foarte tentante, spun analiștii, pentru favoriții Kremlinului.

La sfârșitul lui mai, diplomați ruși acreditați la ONU pretindeau că noul contingent de 600 de militari pe care Moscova îi trimite în Republica Centrafricană la cererea autorităților de la Bangui sunt instructori neînarmați. Înainte de a-i expedia, Rusia anunțase că are, deja, acolo 535 de așa-numiți instructori, aflați sub contract cu ministerul centrafrican al Apărării, și că a trimis, cu titlu gratuit, o tranșă de arme ușoare, după ce a informat ONU, care a instituit un embargo asupra livrărilor de armament în acea țară sfâșiată de războiul civil. Sunt arme automate, mitraliere, puști cu lunetă, puști de asalt, pistoale, lansatoare de rachete, grenade și muniție – a anunțat ambasadorul rus la Bangui, Vladimir Titorenko, care a spus că, fiind armament ușor, nu era necesar avizul Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, ci doar  notificarea acestuia.

Africa Centrală e devastată de lupte din 2013, când o coaliție de grupări armate a răsturnat regimul președintelui François Bozizé.
Observatorii vorbesc despre o ofensivă diplomatică rusească în această țară, în care Moscova a mai trimis, până acum, vehicule blindate și alte tranșe de armament ușor. Pe lângă cele 12 mii de Căști Albastre, trimise de ONU pentru a menține o pace fragilă, și pe lângă trupele rwandeze care-l sprijină pe actualul șef al statului, Faustin Archange Touadéra, în Africa Centrală sunt paramilitarii ruși, care instruiesc armata locală și asigură paza președintelui.

Secretarul general adjunct al ONU pentru operațiuni de pace, Jean-Pierre Lacroix, a subliniat importanța coordonării între Căștile Albastre, pe de o parte, și ruși și centrafricani, pe de alta, și a admis că au existat incidente între cele două forțe. În paralel, notează agențiile internaționale, guvernul centrafrican a acordat permise de exploatare minieră unor societăți ruse controlate de oligarhul Evgheni Prigojin, un apropiat al președintelui  Vladimir Putin.

Tags: Rusia, Vladimir Putin

Alte știri
Fostul vicepremier ucrainean Oleksi Reznikov a fost învestit ministru al Apărării

Fostul vicepremier ucrainean Oleksi Reznikov a fost învestit ministru al Apărării

Predecesorul său, Andrii Taran, a fost frecvent criticat pentru lipsa de reforme în armată.

În Suedia s-a dechis, joi, procesul unui consultant care le-a vândut ruşilor secrete industriale

În Suedia s-a dechis, joi, procesul unui consultant care le-a vândut ruşilor secrete industriale

Nefiind membră NATO, ţara e foarte atentă la mişcările ruşilor, iar serviciul său de securitate, Sapo, reprimă dur activităţile clandestine ale acestora încă din vremea Războiului Rece, când suedezii se temeau de o invazie sovietică.

Grecia își mărește flota de avioane multirol franceze Rafale

Grecia își mărește flota de avioane multirol franceze Rafale

Analiștii spun că Atena se grăbește să-și asigure superioritatea aeriană în Marea Egee, pe fondul tensiunilor în creștere cu Ankara, legate de exploatările de hidrocarburi din sud-estul Mediteranei.

01 Aug 2021

Timp de citire: 2 min
Criza gazelor: Chişinăul le cere ruşilor o amânare a plăţilor pentru ianuarie
Criza gazelor: Chişinăul le cere ruşilor o amânare a plăţilor pentru ianuarie

Vicepremierul Andrei Spînu crede că Gazprom, în calitate de acționar principal al Moldovagaz, ar putea face o concesie Republicii Moldova.

18 Jan 2022
Criza din Ucraina: Canada a trimis în Ucraina un mic contingent al forţelor sale speciale
Criza din Ucraina: Canada a trimis în Ucraina un mic contingent al forţelor sale speciale

Militarii canadieni ar urma să evacueze personalul diplomatic al ţării lor în cazul unui atac rusesc la scară largă.

18 Jan 2022
Parlamentul European îşi alege, marţi, preşedintele
Parlamentul European îşi alege, marţi, preşedintele

Favorită e malteza Robeta Metsola, eurodeputată din 2013, membră a Partidului Naţionalist din ţara sa şi reprezentantă a grupului de centru-dreapta al popularilor europeni.

18 Jan 2022
Criza din Ucraina: Parchetul de la Kiev a cerut arestarea fostului preşedinte Petro Poroşenko, acuzat de înaltă trădare
Criza din Ucraina: Parchetul de la Kiev a cerut arestarea fostului preşedinte Petro Poroşenko, acuzat de înaltă trădare

Poroşenko, un miliardar care a făcut avere producând ciocolată, riscă până la 15 ani de închisoare.

18 Jan 2022