
Ungaria a anunţat miercuri că este pregătită să plătească în ruble pentru gazele ruseşti, în dezacord cu UE, care a făcut front comun în faţa de cerinţelor Moscovei. Reuters aminteşte că Rusia a cerut statelor membre ale UE să plătească în ruble gazele livrate începând cu 1 aprilie, iar acestea au refuzat. În prezent, livrările continuă, întrucât primele plăţi pentru volumele de gaze livrate după această dată sunt scadente în a doua jumătate a lunii. În schimb, premierul Viktor Orban a declarat miercuri că Ungaria va plăti în ruble pentru gazele ruseşti dacă Moscova o va cere.
Vineri, Comisia Europeană a anunţat că firmele europene ale căror contracte de furnizare de gaze naturale încheiate cu Rusia stipulează că plata se face în euro sau dolari nu ar trebui să dea curs cererii Rusiei privind plata în ruble. Executivul comunitar a precizat că lucrează împreună cu companiile energetice şi guvernele statelor membre pentru a analiza decretul preşedintelui Vladimir Putin. Ministrul ungar de Externe Peter Szijjarto a declarat că autorităţile UE „nu au niciun rol” în privinţa plăţilor din acordul de furnizare de gaze încheiat cu Rusia, care se bazează pe un contract bilateral între diviziile companiei ungare de stat MVM şi Gazprom.
Ungaria este în mare măsură dependentă de importurile de gaze şi petrol din Rusia
Ungaria este unul dintre puţinele statele membre UE care a respins sancţiunile energetice contra Moscovei, în urma invadării Ucrainei. Slovacia va acţiona la fel ca Uniunea Europeană împotriva solicitărilor Rusiei privind plata gazului în ruble, a declarat luni premierul Eduard Heger. Compania poloneză de gaze PGNiG a precizat că contractul său original cu Gazprom este obligatoriu pentru ambele părţi. În Austria, OMV a anunţat vineri că a avut un contact iniţial cu Gazprom privind plata în ruble pentru gazele naturale, deşi Guvernul de la Viena susţine că nu există o bază pentru plata în altă valută decât euro sau dolar. Ungaria, care este în mare măsură dependentă de importurile de gaze şi petrol din Rusia, a semnat în 2021 un acord pe termen lung privind aprovizionarea cu gaze, conform căruia Gazprom ar urma să livreze anual 4,5 miliarde metri cubi de gaze.