Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

Partidul prezidențial Rusia Unită e marele favorit al alegerilor parlamentare care se încheie duminică seara

Object Name: RUSSIA ELECTIONS PUTIN VOTING
©EPA-EFE/ALEXEI DRUZHININ / KREMLIN POOL/SPUTNIK MANDATORY CREDIT  |   Russian President Vladimir Putin takes part in electronic voting during the parliamentary elections at the Novo-Ogaryovo state residence, outside Moscow, Russia, 17 September 2021. The election of deputies of the State Duma starts from 17 September and last 3 days with the main voting day on 19 September.

Partidul prezidențial Rusia Unită e marele favorit al alegerilor parlamentare care se încheie duminică seara – apreciază analiștii autohtoni și media internaționale. Deși popularitatea acestuia a fost măcinată de numeroase scandaluri de corupție și de criza economică, lipsa unei alternative reale, anihilarea opoziției anti-Kremlin și măsurile populiste decise chiar înainte de scrutin de președintele Vladimir Putin plasează Rusia Unită la o cotă de 40% din intențiile de vot. Partidul prezidențial și-ar putea, astfel, adjudeca trei sferturi din cele 450 de mandate de deputați din Duma de Stat.

Putin a dispus noi majorări salariale pentru militari  și forțele de ordine. Actul normativ prevede că, în 2022 și 2023, salariile acestora vor fi indexate la un nivel superior ratei inflației. Luna trecută, inflația a atins în Rusia 6,7 procente, peste ținta de 4% anunțată de banca centrală de la Moscova. Anterior, președintele a ordonat plata unor prime de 15 mii de ruble, echivalentul a circa 170 de euro, pentru militari, polițiști, pompieri sau procurori. Printr-un decret similar, el a ordonat virarea, o singură dată, a câte 10 mii de ruble (110 euro) fiecărui pensionar. Sunt 42 de milioane de pensionari în Rusia şi cel puţin 1,7 milioane de poliţişti, militari şi membri ai gărzii naţionale. Deputatul Andrei Makarov, membru al comisiei pentru buget al Dumei de Stat, citat de agenţiile de presă, spune că totalul ajutoarelor financiare dispuse de Putin va depăşi 500 de miliarde de ruble, adică 5,77 miliarde de euro. Atât militarii, cât şi pensionarii votează consecvent cu candidaţii pro-Kremlin.

Vor mai trece, fără mari emoții, pragul electoral de cinci procente cele trei partide din așa-numita opoziție parlamentară, altminteri foarte docilă față de Kremlin – comuniștii, ultranaționaliștii intitulați liberal-democrați și formațiunea de stânga Rusia Dreaptă. Adversarii reali ai puterii au fost eliminaţi preventiv în ultimele luni: fie trimişi după gratii, fie obligaţi să se exileze, fie puşi în imposibilitatea de a candida, după ce organizaţiile lor au fost declarate extremiste în justiţie.  

Comuniștii au acuzat numeroase nereguli în derularea votării, iar suporterii opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi spun că giganții tehnologici americani Apple și Google au cedat șantajului Kremlinului când au suprimat aplicația mobilă ce încuraja așa-numitul vot inteligent, contra candidaților puterii. 

Deschis vineri în zori, în Extremul Orient rus, scrutinul se încheie duminică, la ora 18 GMT, în exclava Kaliningrad de la Marea Baltică. Autoritățile spun că, astfel, vor putea fi păstrate mai bine măsurile de protecție contra COVID-19, însă criticii acuză pregătirea unei fraude electorale, fiindcă e imposibil ca observatorii independenți să reziste non-stop în secțiile de votare trei zile și două nopți. 

Tags: Vladimir Putin, Alexei Navalnîi

Alte știri
Ce partide au câștigat alegerile în țările vecine României?

Ce partide au câștigat alegerile în țările vecine României?

Românii din străinătate au putut să își exprime opțiunile în 741 de secții de votare.

Moscova anunţă că e pregătită să trimită un milion de doze de vaccin anti-COVID-19  în Armenia

Moscova anunţă că e pregătită să trimită un milion de doze de vaccin anti-COVID-19 în Armenia

Anterior, ruşii şi-au consolidat prezenţa militară în Armenia, unde aveau, deja, o bază militară în nord-vestul ţării şi două mii de soldaţi desfăşuraţi ca forţă de menţinere a păcii în enclava Nagorno-Karabah.

Rusia afirmă că a primit asigurări din partea Turciei că așa-numitul Canal Istanbul nu va facilita accesul navelor de război  străine în Marea Neagră

Rusia afirmă că a primit asigurări din partea Turciei că așa-numitul Canal Istanbul nu va facilita accesul navelor de război străine în Marea Neagră

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a deschis, săptămâna trecută, șantierul primului pod peste viitorul canal, un proiect faraonic menit să dubleze strâmtoarea Bosfor și pe care adversarii regimului îl consideră inutil, foarte costisitor și cu efecte devastatoare asupra mediului.

19 Sep 2021

Timp de citire: 2 min
NOVAYA GAZETA: Război nu va fi. Pentru că acesta poate fi pierdut
NOVAYA GAZETA: Război nu va fi. Pentru că acesta poate fi pierdut

Iulia Latynina explică, în Novaya Gazeta, de ce Rusia nu va lupta într-un război, iar mișcările de trupe de la frontiera cu Ucraina reprezintă o încercare de forțare a SUA la dialog.

29 Nov 2021
Una dintre vedetele campionatului american de baschet (NBA), turcul Enes Kanter, de la  Boston Celtics, a primit cetățenia Statelor Unite
Una dintre vedetele campionatului american de baschet (NBA), turcul Enes Kanter, de la Boston Celtics, a primit cetățenia Statelor Unite

Pașaportul lui turcesc fusese revocat acum patru ani, după ce sportivul criticase regimul islamo-conservator al președintelui Recep Tayyip Erdogan.

29 Nov 2021
NATO și Uniunea Europeană vor să-și intensifice cooperarea, pentru a contracara amenințările hibride din partea Rusiei și Belarusului
NATO și Uniunea Europeană vor să-și intensifice cooperarea, pentru a contracara amenințările hibride din partea Rusiei și Belarusului

Șefa executivului comunitar, Ursula von der Leyen, a anunțat triplarea, până la la 200 de milioane de euro, a fondurilor europene destinate vecinilor Belarusului, Polonia, Lituania și Letonia, pentru a-și securiza frontierele.

29 Nov 2021
Grecia a inaugurat două noi centre de primire a solicitanților de azil, pe insulele din Marea Egee
Grecia a inaugurat două noi centre de primire a solicitanților de azil, pe insulele din Marea Egee

Noile capacități de găzduire au fost construite cu fonduri acordate de Uniunea Europeană, de circa 276 de milioane de euro, și sunt menite să înlocuiască vechile tabere sordide, în care erau înghesuiți mii de oameni, în condiții pe care media internaționale le califică drept insalubre.

29 Nov 2021