Știri

Opoziția georgiană a câștigat alegerile locale de sâmbătă

Object Name: GEORGIA LOCAL ELECTIONS
© EPA-EFE/ZURAB KURTSIKIDZE   |   Leader of the United National Movement (ENM) party, Nika Melia casts his ballot during the local elections at a polling station in Tbilisi, Georgia, 02 October 2021.

Susține jurnalismul independent

Opoziția georgiană și-a adjudecat confortabil alegerile locale de sâmbătă – relevă sondajele operate la ieșirea de la urne, citate de agențiile internaționale de presă. Unul dintre sondaje, realizat pentru canalul de televiziune favorabil opozanților Mtavari, îi creditează pe aceștia cu 61,4% din voturi, față de numai 38,6 procente pentru formațiunea guvernamentală Visul georgian. Un altul, comandat de televiziunea  pro-guvernementală Imedi, dă opoziției 52,4% și puterii doar 47,6% din sufragii. 41% din cele circa 3,5 milioane de alegători înscriși pe liste au venit la vot, pentru a alege 64 de primari  și peste două mii de deputați în adunările locale. Ambele tabere și-au clamat victoria, dar analiștii spun că, dacă înfrângerea puterii se confirmă, tot mai impopularul Vis georgian va trebui să consimtă la organizarea de alegeri parlamentare anticipate.

În mod tradițional pasională, viața politică georgiană a fost agitată suplimentar de arestarea, în ajunul scrutinului, a fostului președinte Mihail Saakașvili, revenit în țară după opt ani de exil. Saakașvili a fost încarcerat, după ce la televiziunea publică georgiană au apărut imagini cu el încătușat, încadrat de doi polițiști. Actuala președintă, Salome Zourabișvili, a declarat că nu-l va grația pe antecesorul său, condamnat la șase ani de detenție, pentru abuz de putere, într-un dosar pe care Saakașvili îl califică drept fabricat politic.

Preşedinte între 2004 şi 2013, Saakaşvili, 53 de ani, e fondatorul principalului partid de opoziţie, Mişcarea Naţională Unită (MNU), şi le-a promis suporterilor săi că va fi alături de ei pentru a le apăra opţiunea electorală. În prezent, el conduce o instanţă guvernamentală din Ucraina, care elaborează strategii de reforme.

Pentru partizanii săi, el e eroul ce a condus aşa-numita Revoluţie a trandafirilor care, în 2003, a înlăturat de la putere elitele postcomuniste corupte. Adversarii îi reproşează pornirile autoritare şi înfrângerea militară din 2008, când trupele ruse au invadat Georgia şi au consolidat independenţa de facto a regiunilor secesioniste pro-moscovite Osetia de Sud şi Abhazia.

Observatorii amintesc că Georgia a plonjat, anul trecut, într-o prelungită criză politică, după ce Visul georgian a fost acuzat că a fraudat masiv alegerile parlamentare. Diplomatul suedez Christian Danielsson a primit din partea Uniunii Europene misiunea de a media între autorităţile şi opoziţia de la Tbilisi, dar puterea, controlată de cel mai bogat om din ţară, Bidzina Ivanişvili, s-a retras din acordul politic intermediat de Bruxelles şi Washington.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news




Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 1 min
Fostul preşedinte american Donald Trump, judecat penal
Fostul preşedinte american Donald Trump, judecat penal

E acuzat că a recurs la fals pentru a acoperi o plată de 130.000 de dolari, menită să cumpere tăcerea starului porno Stormy Daniels despre o întâlnire sexuală.

Veridica News
Veridica News
15 Apr 2024
Militarii israelieni ar fi trecut graniţa cu Libanul
Militarii israelieni ar fi trecut graniţa cu Libanul

Patru ar fi fost răniţi într-o ambuscadă pregătită de mişcarea islamistă şiită Hezbollah.

Veridica News
Veridica News
15 Apr 2024
Patru oameni ucişi la Siversk, în estul Ucrainei, de rachetele ruseşti
Patru oameni ucişi la Siversk, în estul Ucrainei, de rachetele ruseşti

Oraşul este situat în apropierea frontului și e supus foarte frecvent bombardamentelor.

Veridica News
Veridica News
15 Apr 2024