Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

Occidentul e tot mai îngrijorat de criza migranților de la frontiera Poloniei cu Belarusul

Occidentul e tot mai îngrijorat de criza migranților de la frontiera Poloniei cu Belarusul
©  |  

Criza migranților de la frontiera Poloniei cu Belarusul amenință securitatea întregii Uniuni Europene – a declarat, marți, șeful guvernului de la Varșovia, Mateusz Morawiecki, după ce regimul autoritar de la Minsk a masat în zonă mii de oameni care vor să traverseze granița, pentru a intra în spațiul comunitar. Polițiștii și militarii polonezi au reușit în primă instanță să-i oprească. Migranții au campat pe teritoriul belarus, unde sunt supravegheați de forțele de ordine ale regimului. De teama unei invazii similare, Lituania și-a suplimentat efectivele de armate de la frontiera belarusă.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut statelor membre ale Uniunii să ia în calcul noi sancțiuni contra Minskului. Utilizarea migranților de către regimul președintelui Aleksandr Lukașenko într-o tactică hibridă este inacceptabilă – a subliniat Alianța Nord-Atlantică, care a cerut Belarusului să respecte drepturile omului. Și Statele Unite i-au somat pe responsabilii de la Minsk să înceteze imediat manipularea fluxului de migranţi care trec graniţele către Europa.

Mii de migranți, majoritatea originari din Orientul Mijlociu, au trecut, deja, în ultimele luni, frontiera dintre Belarus și Uniunea Europeană, prin Lituania, Letonia și Polonia. Europenii sunt convinși că fluxul de migrație ilegală e alimentat de regimul de la Minsk, supus sancțiunilor Bruxellesului din cauza încălcării continue a drepturilor omului și reprimării violente a oricărei formă de protest. La putere din 1994 și calificat, frecvent, drept ultimul dictator de pe continent, președintele belarus Aleksandr Lukașenko a amenințat, încă din mai, că nu va mai opri migranții și traficanții de droguri care vor să ajungă în Europa.

Săptămâna trecută, preşedintele rus, Vladimir Putin, şi-a reiterat sprijinul pentru omologul său belarus. "Vrem să rezistăm împreună la tentativele de amestec în treburile interne ale ţărilor noastre suverane" – i-a declarat Putin lui Lukaşenko, în cursul unei videoconferinţe. "Rusia, bineînţeles, va continua să ajute poporul frate din Belarus" – a continuat liderul de la Kremlin, în aceeaşi terminologie consacrată în epoca sovietică.

Tags: Rusia, Comisia Europeană, Polonia

Alte știri
Ministerul rus de Externe a acuzat Uniunea Europeană şi Statele Unite că s-ar amesteca în afacerile interne ale Republicii Moldova

Ministerul rus de Externe a acuzat Uniunea Europeană şi Statele Unite că s-ar amesteca în afacerile interne ale Republicii Moldova

Diplomați occidentali afirmaseră că politicienii corupţi şi infractorii nu mai pot dicta viitorului republicii, care merită şi cere mai mult.

Premierul român desemnat, Nicolae Ciucă (PNL), trebuie să depună în Parlament programul de guvernare şi lista echipei sale executive

Premierul român desemnat, Nicolae Ciucă (PNL), trebuie să depună în Parlament programul de guvernare şi lista echipei sale executive

Criza guvernamentală din această toamnă nu e, constată politologii, decât un epifenomen al instabilităţii cronice de pe scena politică de la Bucureşti.

09 Nov 2021

Timp de citire: 1 min
Președintele ceh, Milos Zeman, îl va desemna premier pe liderul de centru-dreapta Petr Fiala
Președintele ceh, Milos Zeman, îl va desemna premier pe liderul de centru-dreapta Petr Fiala

Procedurile constituționale pentru învestirea unui nou guvern au fost de două ori amânate, din cauza problemelor de sănătate ale președintelui.

27 Nov 2021
Doi copii uciși în Kosovo, într-un atac armat asupra unui autobuz școlar
Doi copii uciși în Kosovo, într-un atac armat asupra unui autobuz școlar

Anchetatorii par să excludă pista teroristă, iar surse polițienești acreditează ipoteza unei reglări de conturi, pe fondul conflictului dintre două companii locale de transport.

27 Nov 2021
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a afirmat că țara sa e pregătită pentru o eventuală  escaladare a tensiunilor cu Rusia
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a afirmat că țara sa e pregătită pentru o eventuală escaladare a tensiunilor cu Rusia

Șeful serviciului de informații al armatei ucrainene, Kirilo Budanov, declarase, anterior, că peste 90 de mii de militari ruși sunt masați la frontiera comună și estimase că aceștia ar putea ataca Ucraina anul viitor, la sfârșitul lui ianuarie sau începutul lui februarie.

26 Nov 2021
Bagdadul repatriază încă 800 de migranți irakieni blocați la frontiera dintre Belarus și Polonia
Bagdadul repatriază încă 800 de migranți irakieni blocați la frontiera dintre Belarus și Polonia

Mii de migranți ilegali se află, încă, în pădurile de la frontierele belaruse, de unde speră să intre în spațiul Uniunii Europene, prin Polonia, Lituania sau Letonia.

26 Nov 2021