Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Fake News

FAKE NEWS: Oculta vrea să ascundă că Petrică Mâțu Stoian a murit de Covid deși era vaccinat

FAKE NEWS: Oculta vrea să ascundă că Petrică Mâțu Stoian a murit de Covid deși era vaccinat
©EPA-EFE/SCOTT BARBOUR  |   Protest anti-vaccin și anti-lockdown în Melbourne, Australia.

„Moartea cântărețului Petrică Mâțu Stoian arată că vaccinul nu funcționează, dar cei care lucrează pentru Noua Ordine Mondială încearcă să ascundă acest lucru. Autorul narațiunii false nu spune că autoritățile nu ascund că vaccinul nu este 100% eficient și trece și peste cauzele morții lui Stoian.

ȘTIRE: […] Moartea lui Mâțu Stoian este ceea ce politologii numesc o „Lebădă Neagră”. Adică un eveniment neașteptat, survenit brusc, care strică toate socotelile și planurile.

De aceea, pentru a contracara Lebăda Neagră, pentru a deturna atenția de la ea, era nevoie de un sacrificiu. Un sacrificiu greu. Major.

Astfel, dintre cele două mituri fondatoare ale Pandemiei, cel al „Eroilor din Lina Întâi” și cel al „Vaccinului Mântuitor”, s-a decis sacrificarea celui dintâi.

Chiar cu riscul de a compromite implicit „protocolul” criminal care provoacă actuala hecatombă, de sute de decese pe zi. Sute de oameni lăsați fără tratament, condamnați la moarte în abatoarele sanitare ale regimului Iohannis-Arafat. 

Puritatea Vaccinului, invulnerabilitatea lui trebuie păstrată cu [absolut] orice preț.

Pentru că Vaccinul este Capul Bisericii COVID, care pretinde că aduce mântuirea lumii.

Compromiterea lui ar nărui toată șandramaua satanistă care maimuțărește Biserica lui Hristos. 

Demascarea Vaccinului ca Fals Mesia ar arunca în aer Marea Resetare și Noua Ordine Mondială. 

Aceasta este miza colosală a bătăliei mediatice din aceste zile. 

[…]”

NARAȚIUNI: 1. Noua Ordine Mondială vrea să ascundă că Mâțu Stoian nu a fost protejat de vaccin. 2. Campania de vaccinare face parte din Marea Resetare prin care se încearcă impunerea Noii Ordini Mondiale. 3. Informațiile despre eficiența vaccinului și eforturile depuse de medici în lupta împotriva pandemiei sunt, de fapt, intoxicări, mituri. 4. Oculta e gata să sacrifice imaginea falsă a medicilor dedicați pacienților pentru a salva mitul vaccinării.

CONTEXT/ETOS LOCAL: Pandemia de coronavirus a dat naștere la un val de fake news, dezinformări și narațiuni false cu privire la originea virusului, natura acestuia și a bolii, măsurile luate pentru combaterea sa și vaccinare. Multe dintre aceste fake news, dezinformări și narațiuni false au ca sursă Rusia, China și un număr de așa numiți influenceri; din aceste trei tipuri primare de surse se raspândesc pe rețele de socializare, în mass-media „alternativă” sau chiar mainstream și la tot felul de „portavoci” care le-au amplificat. Rusia și-a perfecționat metodele de dezinformare folosite în primul mare val de fake news, care a atins vârful la mijlocul anilor 2010 și a vizat, printre altele, războiul din Ucraina, criza refugiaților, alegerile din Statele Unite și Brexitul. China a intrat în acest joc pentru că a abate atenția de la modul cum a abordat inițial pandemia și de la faptul că aceasta a apărut pe teritoriul săi. În ceea ce îi privește pe „influenceri”, o cercetare din primăvară arăta că ar fi vorba doar de 12 persoane. Dezinformările cu privire la vaccin au, parțial, la bază și teorii mai vechi ale curentului anti-vaxxer, care începuse să câștige teren în statele occidentale în anii de dinainte de pandemie. În sfârșit, teoria conspirației „Marii Resetări” spune că o cabală care are legătură cu președintele american Joe Biden va prelua controlul lumii și va instaura Noua Ordine Mondială. Teoria a fost promovată în preajma alegerilor prezidențiale din Statele Unite de adepți ai lui Donald Trump, dar e legată și o dezinformare mai veche cu privire la o presupusă intenție de a elimina persoanele vârstnice. Teoria Marii Resetări a mai fost vehiculată în România; de pildă Veridica a demontat un articol pe această temă încă din februarie 2021.

În sfârșit, ActiveNews este o publicație care preia cu regularitate teorii ale conspirației legate de vaccin (și altele, în special din zona alt-right din SUA), contestă restricțiile impuse pentru combaterea pandemiei, vaccinarea sau certificatul verde.

OBIECTIV: Promovarea teoriei conspirației cu privire la vaccin, Marea Resetare și Noua Ordine Mondială.

DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Petrică Mâțu-Stoian a murit de șoc septic, după ce se vindecase de Covid dar făcea terapie de recuperare post-Covid. Procurorii au deschis un dosar penal pentru a se stabili împrejurările în care a murit cântărețul, însă doar cercetările vor stabili dacă a existat sau nu vreo culpă medicală; așadar, pentru moment, nu se poate pune problema culpabilizării medicilor. Chiar și dacă vreun medic va fi găsit vinovat de ucidere din culpă, acest lucru nu înseamnă că va fi o culpă a întregului sistem medical sau a medicilor aflați în prima linie a luptei împotriva pandemiei. În plus, recuperarea post-Covid este un proces distinct de tratamentul pentru Covid, chiar dacă vine în continuarea acestuia. În sfârșit, autoritățile nu pretind că vaccinul ar fi eficient 100%; din contră, bilanțul zilnic publicat de acestea indică și numărul persoanelor vaccinate care pierd lupta cu virusul, procentul acestora situându-se până pe la 10% din numărul total de decese. Vaccinul îi protejează complet pe o parte dintre cei care îl primesc, la alții reduc mult impactul pe care îl are infectarea cu Covid-19, iar în ansamblu contribuie la reducerea presiunii asupra spitalelor, scăderea semnificativă a numărului de infectări și de decese, după cum s-a putut constata în țările occidentale unde există o rată mare a vaccinării.


  • Publicație / Media:
    activenews.ro
  • Data publicării:
    10/11/2021
  • Limba / Public țintă:
    Persoanele sceptice cu privire la coronavirus și vaccin, cele religioase.
  • Narațiune cheie:
    Oculta vrea să ascundă că Petrică Mâțu Stoian a murit de Covid deși era vaccinat
Alte articole
FAKE NEWS: Incendiile din spitalele românești sunt o „făcătură”, iar vaccinuri anti-COVID-19 sunt expirate

FAKE NEWS: Incendiile din spitalele românești sunt o „făcătură”, iar vaccinuri anti-COVID-19 sunt expirate

România are în stoc vaccinuri anti-coronavirus expirate care sunt administrate populației, iar incendiile care au avut loc în spitalele românești în ultimul an sunt regizate. Aceste narațiuni false circulă de mai demult și, cel mai recent, au fost promovate de episcopul Giurgiului.

FAKE NEWS: Militarii ucraineni dezertează de frica rușilor

FAKE NEWS: Militarii ucraineni dezertează de frica rușilor

Militarii ucraineni ar fi început să dezerteze de când Rusia își concentrează forțele în apropierea granițelor Ucrainei. Această narațiune falsă este răspândită de presa din Rusia și din republicile autoproclamate Donețk și Lugansk.

FAKE NEWS: Moldovenii nu mai au ce căuta în UE

FAKE NEWS: Moldovenii nu mai au ce căuta în UE

Uniunea Europeană și-a închis granițele pentru cetățenii Republicii Moldova, potrivit unei publicații apropiate socialiștilor care caută să inducă publicul în eroare pornind de la o simplă măsură tehnică a Consiliului UE: acesta le-a recomandat statelor membre ca, în contextul pandemiei, să impună anumite restricții de călătorie.

Cătălin Gomboș

11 Nov 2021
Cătălin Gomboș

Timp de citire: 4 min
  • „Moartea cântărețului Petrică Mâțu Stoian arată că vaccinul nu funcționează, dar cei care lucrează pentru Noua Ordine Mondială încearcă să ascundă acest lucru. Autorul narațiunii false nu spune că autoritățile nu ascund că vaccinul nu este 100% eficient și trece și peste cauzele morții lui Stoian.
  • NARAȚIUNI: 1. Noua Ordine Mondială vrea să ascundă că Mâțu Stoian nu a fost protejat de vaccin. 2. Campania de vaccinare face parte din Marea Resetare prin care se încearcă impunerea Noii Ordini Mondiale. 3. Informațiile despre eficiența vaccinului și eforturile depuse de medici în lupta împotriva pandemiei sunt, de fapt, intoxicări, mituri. 4. Oculta e gata să sacrifice imaginea falsă a medicilor dedicați pacienților pentru a salva mitul vaccinării.
  • OBIECTIV: Promovarea teoriei conspirației cu privire la vaccin, Marea Resetare și Noua Ordine Mondială.
FAKE NEWS: Acordul de Asociere la UE e păgubos pentru Moldova
FAKE NEWS: Acordul de Asociere la UE e păgubos pentru Moldova

Acordul de Asociere la UE nu i-a adus niciun câștig Republicii Moldova, care a pierdut piața rusă fără să reușească să exporte în cea comunitară, potrivit unei narațiuni false publicate de presa rusă.

Cornel Ciobanu
Cornel Ciobanu
29 Nov 2021
FAKE NEWS: În Moldova s-a instaurat dictatura care va distruge țara
FAKE NEWS: În Moldova s-a instaurat dictatura care va distruge țara

Occidentul își trimite în Moldova agenții pentru a o distruge, iar actuala putere se poate menține la putere doar prin dictatură. Narațiunile sunt promovate ca reacție la numirea a doi experți independenți în comisia de evaluare a activității procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo.

Mariana Vasilache
Mariana Vasilache
26 Nov 2021
FAKE NEWS: „România, cap de pod pentru un război NATO-Rusia”
FAKE NEWS: „România, cap de pod pentru un război NATO-Rusia”

România va fi atrasă într-un război NATO-Rusia în Ucraina iar românii vor fi carne de tun în prima linie, potrivit unei narațiuni false reluate recent în presa de la București.

Mădălin Necșuțu
Mădălin Necșuțu
24 Nov 2021
FAKE NEWS: În Republica Moldova sunt lichidate școlile cu predare în limba rusă
FAKE NEWS: În Republica Moldova sunt lichidate școlile cu predare în limba rusă

Închiderea unui gimnaziu cu 51 de elevi a dat naștere narațiunii false că „în Republica Moldova sunt lichidate școlile cu predare în limba rusă”.

Cornel Ciobanu
Cornel Ciobanu
22 Nov 2021