Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Fake News

FAKE NEWS: Djokovic a învins dictatura sanitară, iar Serbia a dat o lecție de demnitate

FAKE NEWS: Djokovic a învins dictatura sanitară, iar Serbia a dat o lecție de demnitate
©EPA-EFE/JAMES ROSS  |   Suporterii tenismenului sârb Novak Djokovic sosesc în afara biroului avocatului lui Novak Djokovic, Nick Wood, în Melbourne, Australia, 10 ianuarie 2022.

Scandalul Djokovic vs. Australia l-a transformat pe jucător într-un simbol al mișcării anti-vacciniste, inclusiv în România, și a dus la apariția sau resuscitarea a numeroase narațiuni false legate de pandemie sau de Serbia.

ȘTIRI: „Noi, Românii, în ciuda unor derapaje temporare și a unor iluzii vinovate pe care le-au avut vremelnicii conducători ai României, am apreciat, admirat și iubit Neamul viteaz și mândru al Sârbilor, renăscut mereu din cenușă precum o Pasăre Phoenix a Balcanilor spre ciuda marilor și teribililor săi dușmani care l-ar fi vrut îngenunchiat definitiv!

Cazul” marelui sportiv sârb nu este despre „chestiuni tehnice”, despre pașaport, despre testare și vaccinare. Nu. Este vorba despre „boala” gravă care a cuprins mințile diriguitorilor blestemați ai lumii, este vorba despre mankurtizarea tot mai accentuată a gloatei mondiale și despre imensul pericol ca lumea, cele mai multe țări, să devină o uriașă „colonie penitenciară”.

Novak este „vinovat” pentru că este un OM liber, și creștin și ortodox și trăitor în Balcani, pe deasupra! Novak mai este „vinovat” și pentru că atitudinea lui extrem de curajoasă, încăpățânat-demnă, este un exemplu pentru cei care încă mai au vagi urme de dragoste de oameni, de dor de libertate, de credință în Dumnezeu și de patriotism!

Și mai este vorba și despre noi, românii – o populație blândă, acomodată rapid cu sclavia, obedientă și aflată în pragul stingerii identitare...” (Activenews

„Dan Tomozei aduce la cunoștința publicului din România gestul de onoare făcut de președintele Serbiei care i-a luat apărarea tenismenului Novak Djokovic în disputa acestuia cu Australia din cauză că nu e vaccinat.

[…]

”DA! Așa se apără un lider mondial, un model de conduită și modestie, în ciuda valorii și resurselor financiar-materiale!”, scrie Tomozei pe contul său de Facebook.

El îi laudă pe președintele Serbiei pentru că a ieșit public pentru a lua apărarea liderului mondial ATP, Novak Djokovic, tratat inacceptabil de autoritățile din Australia!” (sputnik.md)

NARAȚIUNI: 1. Novak Djokovic a învins dictatura sanitară. 2. Novak Djokovic a fost persecutat de autoritățile australiene pentru că e ortodox din Balcani. 3. Oculta mondială încearcă să controleze populația prin intermediul măsurilor anti-Covid și să îi transforme pe oameni în prizonieri blocați în propriile case. 4. Serbia este o țară demnă, care deși a fost pe nedrept ținta persecuțiilor occidentale, nu a putut fi îngenunchiată. 5. România a trădat Serbia, un prieten loial, în 1999, când a permis ca avioanele NATO să îi survoleze teritoriul.

CONTEXT/ETOS LOCAL: Novak Djokovic, un adept declarat al medicinei naturiste, a spus clar încă din 2020 că nu este de acord cu obligativitatea vaccinării, iar ulterior a refuzat să spună public dacă s-a vaccinat anti-Covid sau nu (s-a aflat între timp că nu). Pentru a primi viză de Australia, numărul 1 mondial a obținut o scutire medicală care i-a fost acordată după ce a probat că ar fi fost infectat cu SARS-CoV-2 în luna decembrie. Australia este una din țările cu cele mai draconice politici de restricții anti-Covid, orașul Melbourne, de pildă, fiind pus în carantină, în total, de la debutul pandemiei, aproape 9 luni. Știrea că Djokovici a primit viză a generat proteste ale populației, pe fondul nemulțumirilor privind un regim preferențial acordat unor VIP-uri. Odată sosit în Australia, Djokovic a fost anunțat că va fi deportat și pus într-un hotel-închisoare până la plecare, însă câteva zile mai târziu un judecător a constatat că jucătorul sârb îndeplinise toate formalitățile necesare, astfel încât revocarea vizei era ilegală.

Decizia inițială de a-i revoca viza a fost văzută și drept un act politic, parte a unei dispute între premierul Scott Morrison și guvernul local al statului Victoria. În Serbia, unde scandalul a generat un val de indignare, cauza lui Djokovic a fost preluată și de naționaliști, care au reluat teze mai vechi privind persecutarea sârbilor de către Occident, și au intervenit chiar și președintele și primul ministru. Foarte virulentă a fost familia jucătorului, care l-a comparat inițial cu Isus Christos și, ulterior, cu un Spartacus al lumii noi și un simbol „al lumii libere, al naţiunilor şi popoarelor sărace şi defavorizate”.

Scandalul Djokovic a făcut furori și în rândul mișcării anti-vacciniste și corona-sceptice, care a interpretat acest caz în termeni de luptă politică – pe de-o parte cei care încearcă să îngrădească libertățile fundamentale prin măsuri sanitare, pe de altă parte cei care se opun în numele libertății.

Scandalul Djokovici nu a luat însă sfârșit odată cu decizia instanței ca jucătorul să fie eliberat. Acesta a admis, ulterior, că în cele două săptămâni dinainte de a ajunge în Australia a călătorit, deși pe declarația făcută pentru a intra în țară scrisese contrariul; Djokovici afirmă însă că documentul a fost completat de echipa sa. Pe de altă parte, tenismenul a ieșit în public, inclusiv fără mască, după data de 16 decembrie, când s-a testat PCR. Tenismanul spune că pe 17, când s-a întâlnit cu jucători juniori de tenis nu știa că e infectat – deși rezultatul ieșise pe 16 seara – dar a recunoscut că, deși știa că are Covid, a acordat în data de 18 un interviu. În plus, o anchetă Der Spiegel ridică semne de întrebare cu privire la testul PCR și veridicitatea acestuia. Ministrul australian pentru imigranți încă poate să revoce viza lui Djokovic, care dacă a mințit riscă să aibă probleme suplimentare atât în Australia cât și în Serbia (dacă se dovedește că a răspândit, cu bună știință Covidul); până la ora redactării acestui material, cazul Djokovic nu fusese încă tranșat.

OBIECTIV: Subminarea eforturilor de combatere a pandemiei de Covid-19. Legitimarea opoziției față de vaccinare prin mutarea discuției din zona științifică în zona politică.

DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Novak Djokovic nu a încercat să modifice în vreun fel politicile sanitare ale Australiei; jucătorul sârb s-a folosit de prevederile legale existente, a obținut o scutire medicală și în baza acelei scutiri a primit inițial viza de intrare în Australia. Echipa de avocați a lui Djokovici a atacat în instanță faptul că autoritățile australiene au încălcat propriile reguli. Nu există vreo probă că deciziile autorităților australiene au fost influențate de naționalitatea sau religia lui Novak Djokovic. Însuși faptul că instanța a decis în favoarea lui Djokovic arată că autoritățile nu pot acționa discreționar, așa cum afirmă anti-vacciniștii și adepții teoriilor conspirației.

În ceea ce privește Serbia și narațiunile suveraniste legate de aceasta (ale naționaliștilor sârbi și ale admiratorilor țării), este de notat că politicile naționaliste radicale s-au dovedit extrem de păguboase pentru Serbia. Au fost una dintre cauzele principale ale războaielor iugoslave și ale izolării Belgradului. De la forța dominantă a Iugoslaviei, Serbia a ajuns unul dintre cele mai slab dezvoltate state din Balcanii de Vest, în spatele altor țări ex-iugoslave care s-au dovedit a fi mult mai serioase în ceea ce privește democratizarea și reformele (Slovenia și Croația sunt membre UE și NATO de ani de zile, Macedonia de Nord și Muntenegru au arătat că sunt decise să urmeze aceeași cale). Politicile naționaliste și tendințele autoritare ale regimului Vucic, precum și asocierea acestuia cu Rusia și China, fac și mai îndepărtate perspectivele integrării euro-atlantice care ar putea oferi atât o securitate reală, cât și șansa la prosperitate.

SÂMBURE DE ADEVĂR: Revocarea vizei lui Novak Djokovic are, cel mai probabil, legătură cu faptul că nu s-a vaccinat și a fost o decizie politică dat fiind că jucătorul avea documentația necesară, după cum a probat și instanța.


  • Publicație / Media:
    activenews.ro, sputnik.md
  • Data publicării:
    10/01/2022
  • Limba / Public țintă:
    Anti-vacciniști, corona-sceptici, publicul obosit de restricțiile anti-Covid, suveraniști, anti-occidentali
  • Amplificare:
    Rețele de socializare, pagini web care publică teorii conspiraționiste sau anti-vaccin
  • Narațiune cheie:
    Djokovic a învins dictatura sanitară, iar Serbia a dat o lecție de demnitate
Alte articole
FAKE NEWS: România risipește bani pe înzestrare militară

FAKE NEWS: România risipește bani pe înzestrare militară

Narațiunile se înscriu în cele prin care se încearcă subminarea încrederii românilor în NATO și se pun sub semnul întrebării angajamentele asumate de România ca stat membru al Alianței Nord-Atlantice.

FAKE NEWS: România va fi atrasă de Ucraina într-un război cu Rusia

FAKE NEWS: România va fi atrasă de Ucraina într-un război cu Rusia

România va fi atrasă într-un conflict militar cu Rusia de către Ucraina, stat care vrea să recupereze peninsula Crimeea. Totul face parte dintr-un plan al americanilor, care folosesc intermediari pentru a provoca Rusia la Marea Neagră.

FAKE NEWS: Guvernarea PAS lasă agricultura din Republica Moldova fără forță de muncă

FAKE NEWS: Guvernarea PAS lasă agricultura din Republica Moldova fără forță de muncă

Republica Moldova va rămâne fără forță de muncă pentru recoltarea fructelor și legumelor după semnarea unui acord care le va permite moldovenilor să se angajeze la lucrări agricole în Germania, scrie portalul pro-socialist de știri kp.md. Narațiunea intră în categoria celor prin care se încearcă subminarea aspirațiilor europene; în fapt, acordul nu face decât să aducă în legalitate situația celor care, oricum, își caută de lucru în Germania.

Cătălin Gomboș

13 Jan 2022
Cătălin Gomboș

Timp de citire: 6 min
  • Scandalul Djokovic vs. Australia l-a transformat pe jucător într-un simbol al mișcării anti-vacciniste, inclusiv în România, și a dus la apariția sau resuscitarea a numeroase narațiuni false legate de pandemie sau de Serbia.
  • NARAȚIUNI: 1. Novak Djokovic a învins dictatura sanitară. 2. Novak Djokovic a fost persecutat de autoritățile australiene pentru că e ortodox din Balcani. 3. Oculta mondială încearcă să controleze populația prin intermediul măsurilor anti-Covid și să îi transforme pe oameni în prizonieri blocați în propriile case. 4. Serbia este o țară demnă, care deși a fost pe nedrept ținta persecuțiilor occidentale, nu a putut fi îngenunchiată.
  • OBIECTIV: Subminarea eforturilor de combatere a pandemiei de Covid-19. Legitimarea opoziției față de vaccinare prin mutarea discuției din zona științifică în zona politică.
FAKE NEWS: Armamentul oferit de Occident Ucrainei este expirat
FAKE NEWS: Armamentul oferit de Occident Ucrainei este expirat

Echipamentele militare primite de Ucraina de la Marea Britanie și Statele Unite sunt depășite și/sau expirate, potrivit unor știri apărute în presa rusă. Regatul Unit e unul dintre statele NATO care, în contextul pericolului unei invazii rusești, i-a oferit Ucrainei echipamente letale pentru a se putea apăra.

Marin Gherman
Marin Gherman
25 Jan 2022
FAKE NEWS: Moldova renunță la neutralitate și îi cedează NATO controlul asupra forțelor sale armate
FAKE NEWS: Moldova renunță la neutralitate și îi cedează NATO controlul asupra forțelor sale armate

Republica Moldova se pregătește să renunțe la statutul său de neutralitate și să îi cedeze NATO controlul asupra fortelor sale armate, potrivit unei narațiuni false apărute în presa rusă. De fapt, e vorba doar de reînnoirea periodică a Planului de acțiuni cu NATO, care nu are vreo legătură cu neutralitatea sau aderarea la Alianță.

Cornel Ciobanu
Cornel Ciobanu
24 Jan 2022
FAKE NEWS: UE transformă România într-o piață pentru produse de slabă calitate
FAKE NEWS: UE transformă România într-o piață pentru produse de slabă calitate

România devine o piață de desfacere pentru produse mai slabe calitativ decât cele vândute în alte țări UE, dar comercializate sub aceleași denumiri, potrivit unei narațiuni false apărute la București. Narațiunea pleacă de la un demers care vizează tocmai protejarea consumatorilor.

Mădălin Necșuțu
Mădălin Necșuțu
12 Jan 2022
FAKE NEWS: Ucraina este un stat nazist, periculos pentru existența Rusiei
FAKE NEWS: Ucraina este un stat nazist, periculos pentru existența Rusiei

Ucraina a devenit un stat nazist cu sprijinul direct al Occidentului și reprezintă o primejdie pentru securitatea Rusiei, scrie presa rusă. Narațiunea e construită cu ajutorul unor argumente false despre nivelul de criminalitate în creștere în urma războiului din Donbass.

Marin Gherman
Marin Gherman
11 Jan 2022