Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Interviuri

Chris Farrands: Brexit nu este deloc ‘un capitol încheiat’

Brexit
©EPA-EFE/ANDY RAIN  |   Pro EU campaigner Steve Bray outside parliament as MP's vote on the Brexit deal in London, Britain, 30 December 2020.

Chris a fost directorul meu de studii în programul doctoral la Nottingham Trent University, între 2006 și 2011. Legătura noastră a însemnat multe întâlniri la Nottingham, Izmir, Edinburgh sau București. Chris nu este doar „un mare profesor”, ci și un mare prieten. Asta până ajunge să discute despre politica internațională și, mai ales, despre Marea Britanie și Uniunea Europeană. Cunoaște atât de multe detalii, vădind o atât de vastă experiență (vezi caseta biografică de la final) încât copleșește orice auditoriu. Interviul cu Chris, publicat de Veridica în două episoade, arată pe deplin acest lucru fiind, după părerea mea, cel mai bogat și dens text de presă despre Brexit din media românească și, poate, nu numai. Prima parte abordează consecințele Brexit pentru economia britanică iar cea de-a doua explorează subiectul mai delicat privind Scoția, Irlanda de Nord și Țara Galilor în context. (Dragoş C. Mateescu)

Veridica: Uniunea Europeană este în primul rând o piață unică: care sunt principalele provocări și costuri pentru guvernul britanic odată cu reorientarea economiei și comerțului local pe plan global după Brexit? Economia Marii Britanii s-a schimbat semnificativ în ultimele decenii în timpul apartenenței la UE. Multe companii importante cu unități de producție în Marea Britanie sunt acum nevoite să se mute în alte țări – care sunt sectoarele / companiile cel mai afectate și cum se vor adapta ele la situația nou creată?

Chris Farrands: Înainte de a răspunde, încep prin a contrazice două aspecte din întrebările adresate. În primul rând, UE nu a fost „în primul rând o piață unică”, deși acesta a fost modul în care s-a manifestat la nivel instituțional și, în multe privințe, și într-un cadru juridic. A fost prezentată drept „o piață unică” (ceea ce a și fost mult timp la începutul anilor ’60), în timpul dezbaterilor despre accederea Marii Britanii la UE, atât la mijlocul anilor ’60, cât și la începutul anilor ’70. Însă după aderarea Marii Britanii din ianuarie 1973, după Tratatul de fuziune semnat în 1967 (care reunea organismele, competențele și obiectivele primelor trei tratate) și Summitul de la Haga din 1969, UE devenise deja o instituție politică mult mai bine conturată, fiind deja numită în documentele oficiale ‘Comunitățile Europene’.

Summitul de la Haga a privit dincolo de succesul din primii zece ani al principalelor instituții, pregătind următoarele etape de integrare în baza tratatelor fondatoare. Tratatul de la Roma (însă nu și celelalte două) era definit în limbajul administrativ din Franța ‘Traité Cadre’, ceea ce se traduce (aproximativ) printr-un tratat cadru în care se specificau obiectivele care trebuiau urmărite în mod etapizat, se defineau obiectivele de politică și cooperare politică, dar se și adăugau noi viitoare obiective care trebuiau să îndeplinească țintele generale convenite. La aceste ținte Summitul de la Haga a adăugat și o monedă care putea deveni unică și o politică externă și de securitate comună, precum și alte politici industriale, tehnologice și regionale unitare. Ele sunt cel mult subînțelese în Tratatul de la Roma. Însă succesul ‘primei etape’ de integrare îi făcuse pe liderii politici să-și ducă aspirațiile și mai departe. Se putea vedea clar acest lucru în literatura academică despre Comunitatea Europeană de la începutul anilor ’70, când am început să studiez CE/UE îndeaproape, deși nu se poate spune la fel și despre dezbaterile publice sau discuțiile generale de la vremea respectivă. După cum remarca Helen Wallace, expertă în dezbaterile academice referitoare la integrarea europeană a Marii Britanii, dezbaterile din Marea Britanie în perioada 1971-1973 au ignorat aproape cu desăvârșire schimbările majore de orientare care reieșeau din concluziile Summitului de la Haga.

Se poate afirma, însă, că UE a fost în primul rând o comunitate de securitate cu accent pe dezvoltarea economică și tehnologică și ocuparea forței de muncă. Piața comună și propunerile pentru crearea pieței unice care au urmat în anii 1980 au reprezentat o modalitate de îndeplinire a unui obiectiv care era mult mai important decât anumite măsuri de integrare a piețelor, oricât de importante ar fi fost ele. Şi s-a ținut mereu cont de provocarea de a situa Europa între SUA și URSS pe o poziție întotdeauna diferită, precum și de înlocuirea vechii identități imperialiste a anumitor națiuni europene cu noțiuni mai moderne și mai restrictive. În același timp, alte aspecte de securitate mai ‘dure’ au rămas în continuare în discuție (separarea conceptuală a noțiunilor de securitate și apărare, distincte pentru vorbitorii de limbă germană, dar nu și pentru cei de limbă engleză).

„Mi-e teamă că nu sunt de acord că Brexitul s-a terminat.”

Nu s-a terminat nici măcar din punct de vedere legal, în sensul în care atât la Londra cât și la Bruxelles încă mai sunt puse la punct detaliile acordurilor comune care implementează ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar, un proces care pare că va continua într-o formă sau alta mai mulți ani de-acum înainte. Sunt multe voci, în special în rândul partidelor de dreapta, atât la Londra cât și la Belfast, care ar dori să elimine cu totul anumite secțiuni din aceste acorduri. Apoi mai există și alte voci (mult mai numeroase) care ar aproba acordul atâta timp cât implementarea acestuia ar rămâne o chestiune discretă în plan secundar. Poate că Brexit nu mai reprezintă un subiect de interes în discuțiile din spațiul public local, însă definitivarea realizării lui, a costurilor și beneficiilor pe care le va aduce, reprezintă procese încă în curs de desfășurare. Faptul că epidemia de Covid-19 ascunde o parte din efectele cele mai nocive ale Brexitului nu înseamnă că acesta a fost bine gestionat. Pur și simplu marea majoritate a oamenilor preferă să nu se gândească deloc la asta, iar asta este principala carte pe care o joacă guvernul în clipa asta. Este cât se poate de clar că aranjamentele juridice pentru ‘realizarea Brexitului’, viteza cu care a fost adoptată legea care menține în vigoare legislația europeană în Marea Britanie, inclusiv acquis-ul comunitar, cu scopul de a fi modificate ulterior, indică faptul că reglementările și procedurile legate de UE vor continua să fie subiect de dezbatere în cercurile politice și juridice, probabil până în 2030, dar cu siguranță în viitorul apropiat. Brexit nu este deloc ‘un capitol încheiat’.

O guvernare mai opacă și costurile noilor politici comerciale

În același timp, se pare că Brexit a marcat un triumf politic uriaș pentru Conservatori și tabăra care și-a dorit ca Marea Britanie să părăsească UE, și a provocat o schimbare majoră a axelor dominante de pe scena politică din Marea Britanie. Asta înseamnă că guvernul a dezvoltat un fel de imunitate la unele critici evidente cu care s-a confruntat în trecut, nu doar la capitolul corupție, ci și în privința transparenței sale elementare (sau mai bine zis lipsei acesteia). Rezultatele diferitelor alegeri la nivel local din mai 2021 confirmă această tendință.

Brexit conferă guvernului un strat de protecție de care poate profita pe viitor dacă intenționează să planifice cheltuieli și proiecte prioritare îndrăznețe. Acest lucru îi va permite să restructureze sistemul de învățământ și presa, iar în același timp să ducă un război cultural mult mai explicit cu opozanții tradiționali. De asemenea i-a permis actualului guvern, care este ‘conservator’ mai degrabă numai cu titlul, să dezvolte noi politici economice. Până acum acestea par a fi o amestecătură ciudată de politică bugetară neokeynesiană și planificare strategică industrială neofranceză (în special în cazul tehnologiilor avansate). Asta presupune măsuri de austeritate neoliberale și transferarea unor instituții de stat importante în sectorul privat, în special sistemele de sănătate și asigurări sociale, sistemele de învățământ primar și secundar, sistemul penitenciar și de probațiune, securitatea precum și furnizarea și finanțarea serviciilor guvernamentale. Toate aceste fenomene reprezintă efectul scontat al Brexitului, impulsionate într-o oarecare măsură și de pandemia de coronavirus, deoarece deocamdată nu se poate spune cum va arăta amestecul de planificare neokeynesiană și privatizare și austeritate neo-liberală, iar rezultatul final este cu atât mai greu de anticipat.

Chiar și-așa, prima întrebare este relevantă și deosebit de importantă. Înainte ca Marea Britanie să părăsească Uniunea, UE era cel mai mare partener comercial al britanicilor, reprezentând 44% din valoarea totală a schimburilor comerciale. Un alt aspect la fel de important este faptul că UE furniza o mare parte din reglementările economice și financiare ale Marii Britanii, toate acestea rămânând în vigoare până când vor fi schimbate cu alte măsuri specifice. Au fost însărcinați să facă asta miniștrii fără a fi cerut avizul Parlamentului, un aspect periculos din punct de vedere constituțional. Dar până acum nu au prea avut timp să facă prea multe schimbări. Au creat, în schimb, noi ‘tratate comerciale’ și ‘noi conexiuni’. În realitate, o mare parte din aceste noi acorduri comerciale, precum cel cu Japonia, preiau elementele și angajamentele fostelor acorduri pe care Marea Britanie se obliga să le respecte în calitate de stat membru UE.

Inițial, acordul comercial care aducea cele mai multe schimbări anunțat de Ministrul Comerțului Liz Truss a fost cel cu Insulele Feroe. Lăsând deoparte ironiile, se poate observa că noile acorduri cu Insulele Maurițiu și Insulele Feroe nu aduc un număr mare de noi locuri de muncă sau oportunități de investiție pentru Marea Britanie, deși justifică în mod clar argumentul cel mai convingător al discuției despre Brexit, și anume afirmarea ‘suveranității naționale’. Recent, Marea Britanie a semnat un acord comercial cu India care nu dublează fostul acord din cadrul UE și care conține prevederi mai apropiate de mult promisul acord de liber schimb (ALS) UE-India. Însă acordul cu partea britanică, deși trâmbițat cu mult aplomb, nu este nici pe departe un ALS, iar unele din principalele sale prevederi nu sunt decât ‘declarații de intenție’ vizavi de investiții ulterioare și diversificare comercială (inclusiv comerțul cu fructe), în lipsa unor angajamente comerciale efective. Barierele netarifare pot fi reduse (ele sunt semnificative, deoarece de la proclamarea independenței în 1947 India a adoptat doar politici comerciale independente), însă nu vor dispărea complet. India a ținut morțiș să îi solicite Marii Britanii să le acorde permise de muncă și vize de călătorie cetățenilor săi. Această solicitare a fost moderată de angajamentul de a oferi un număr considerabil mai mare de vize de studii, deși nu pe termen lung. India a mai cerut și să restricționeze investițiile pe plan intern în sectoare precum agricultura și comerțul cu amănuntul, pentru a împiedica întreprinderile agricole britanice și lanțurile de magazine ca Tesco să perturbe sistemele comerciale și lanțurile de distribuție extrem de fragmentate din India. Noul acord nu va aduce nimic nou în acest sens.

Însă cât de mult îi lipsește de fapt Marii Britanii comerțul cu UE? O parte parte din schimburile comerciale încă mai continuă, chiar dacă au devenit mult mai scumpe și mai tensionate. Asta se datorează diferențelor vamale și normative care au devenit previzibile încă de la Referendumul organizat în 2016, dar care au fost mult prea puțin supuse unei dezbateri publice riguroase până în 2019. Dacă vor scădea cu câteva procente schimburile bilaterale UE-Marea Britanie, acest lucru va conta, cu siguranță, însă în mare măsură ele vor continua. Comerțul din Marea Britanie a scăzut vertiginos în anumite sectoare, inclusiv comerțul cu fructe de mare și cartofi de sămânță (unde s-au înregistrat scăderi de peste 80%). Acest lucru are un impact uriaș în anumite localități, însă fără vreo semnificație macroeconomică reală. 

Modificările fiscale implementate de anumite companii care și-au transferat o parte din operațiuni în orașe europene (Amsterdam și Dublin fiind principalele beneficiare, deși toate centrele financiare din UE au avut de câștigat) au dus la migrarea locurilor de muncă, a activelor și competențelor din Marea Britanie. Nu avem niciun motiv să credem că tendința nu va continua și în perioada următoare. Însă sistemul financiar britanic este complex, ingenios și flexibil, iar dacă o firmă care vinde instrumente financiare derivate sau asigurări de grup trebuie să-și desfășoare activitatea la Londra dar și în alt oraș european, acest aspect nu va avea neapărat efecte pe termen lung asupra locurilor de muncă sau PIB-ului din Marea Britanie. Acest lucru este cu atât mai mult valabil cu cât marea majoritate a tranzacțiilor financiare ale Marii Britanii au fost și vor continua să vizeze alte țări.

„Efectele Brexitului seamănă cu un caz de sifilis lăsat netratat pe termen lung”

Când unele voci care s-au opus Brexitului au sugerat că efectele părăsirii blocului comunitar vor fi resimțite precum o cădere într-o prăpastie, la început analogia mi s-a părut greșită: multe practici vor continua mai mult sau mai puțin după aceleași reguli o bucată de timp, și deși vor exista efecte cât se poate de evidente pe termen scurt, efectele pe termen lung vor fi mult mai severe, dar mai puțin evidente. Așadar analogia mea preferată este că efectele Brexitului seamănă cu un caz de sifilis lăsat netratat pe termen lung, o boală care te stoarce de energie și-ți afectează creierul și celelalte organe, dar ale cărei efecte se pot manifesta pe nesimțite, fiind vizibile doar persoanelor apropiate pacientului. Această afecțiune este descrisă în detaliu în filmul Tânărul Winston, unde tatăl viitorului Prim Ministru, Lordul Randolph Churchill, este dianogisticat cu sifilis, iar soția și servitorii sunt avertizați referitor la impactul progresiv al bolii, însă sunt sfătuiți să nu dezvăluie pacientului numele acestei boli.

Renumitul politician francez și negociator al UE, Michel Barnier, remarcă în volumul său de memorii publicat recent că, văzute din exterior, modificările și schimbările de politică din Marea Britanie erau foarte greu de înțeles pe parcursul diferitelor etape de negocieri, dacă nu îți dădeai seama că Londra nu numai că făcea joc dublu în mod cât se poate de transparent, ci mai mult decât atât, autoritățile făceau tot felul de jonglerii pentru a induce în eroare opinia publică cu privire la semnificația și impactul propriilor politici.

Cu privire la impactul probabil al Brexitului, atât Trezoreria cât și Banca Națională a Angliei au publicat estimări cu privire la problemele pe care le-ar provoca o ieșire a Marii Britanii din blocul comunitar în lipsa unui acord, ceea ce ar avea ca efect o reducere a PNB-ului cu aproximativ 5-7% pe o perioadă lungă de timp. Efectele ulterioare, potrivit celor două instituții, se vor resimți cel mai pregnant în agricultură, industria auto, inclusiv a componentelor auto, serviciile financiare și industria procesatoare de alimente, deși foarte probabil eventualele consecințe vor fi resimțite în toate sectoarele în ambele regiuni geografice. Aceste estimări au fost acceptate la scară largă, inclusiv de către Financial Times, Economist și Oxford Analytica (mă declar o parte interesată, deoarece în trecut am colaborat mult atât cu divizia de cercetare și analiză din cadrul Grupului Economist, cât și cu Oxford Analytica).

Desigur, nu avem de-a face cu un Brexit fără un acord propriu-zis. Însă acordul semnat de Marea Britanie este aproape un echivalent, scoțând Marea Britanie de pe Piața Unică și din relațiile cu state precum Norvegia, și anulând în același timp orice ‘aliniere dinamică’ cu aranjamentele economice și sociale în continuă schimbare ale UE. Financial Times sugerează că prejudiciul estimat pentru actualul cadru de cooperare s-ar traduce printr-o scădere de 4-5% a PNB-ului pe o perioadă lungă de timp. O explicație validă ar fi că actualele aranjamente afectează posibilitatea investițiilor interne în Marea Britanie din două motive. Primul, detaliile specifice ale acordului semnat, iar al doilea, starea de incertitudine continuă cu privire la implementarea aranjamentelor agreate, inclusiv în ceea ce privește Irlanda de Nord, și lanțul logistic. Există și posibilitatea de a păstra lanțurile de distribuție dintre noul sistem de reglementări britanic (oricum va arăta el) și Uniunea Europeană, pe măsură pe acesta va fi dezvoltat.

Guvernul refuză acum să facă publică vreo estimare oficială privind efectele Brexitului asupra economiei britanice, susținând în schimb că acestea nu există, deși afirmația este clar falsă: Trezoreria trebuie să aibă o prognoză a impactului Brexit care să fie supusă unei analize interne, iar aceasta trebuie să fi ajuns și la Banca Angliei, deoarece este rolul ei să emită aceste prognoze. Trebuie că au fost secretizate de teama perspectivelor negative pe care le oferă.

Impactul Brexitului, de la construcții la companii high-tech

Modul în care lanțurile de distribuție vor fi afectate laolaltă cu viitoarea dezvoltare economică este strâns legat de acest fenomen, acesta fiind răspunsul la cea de-a doua întrebare pe care mi-ați adresat-o. Trebuie să menționez faptul că nu mă aflu într-o postură în care pot să fac estimări cantitative detaliate. Locurile de muncă și investițiile din sectorul serviciilor financiare sunt deja afectate, așa cum am explicat mai sus. Și nu se rezumă doar la centrul financiar al Londrei, fiindcă sectorul este puternic dezvoltat și în Leeds, Manchester și alte câteva orașe mai mici, dar mai ales în Edinburgh, unde patru dintre cele mai mari companii de asigurări își au sediul (chiar dacă au birouri deschise și la Londra).

 Unele firme de inginerie vor fi afectate foarte puțin, inclusiv anumiți giganți ai industriei. De exemplu, Rolls Royce (care proiectează motoare de avioane și aeronave spațiale, și e implicată în industria auto, de-acum una extrem de dezvoltată) este una din companiile multinaționale ale cărei produse de ani de zile se aliniază unui număr de standarde normative și care a trebuit să se adapteze foarte puțin după Brexit, deși a fost extrem de afectată de restricțiile de călătorie introduse în urma pandemiei. JCB, care produce echipamente pentru construcții și utilaje de terasament, la rândul ei o firmă globală cu un interes oarecum limitat pe piața britanică, a fost și ea afectată, iar directorii JCB au susținut cu entuziasm Brexitul deoarece au crezut că vor profita de pe urma tranziției către o economie dereglementată.

Marile companii din sectorul construcțiilor sunt foarte puțin afectate, deoarece au contracte internaționale în special în Golf sau în țări precum Indonezia sau India, însă și pentru că piața construcțiilor din Marea Britanie, mai ales în cazul ansamblurilor rezidențiale, este în plină dezvoltare.

În cazul electrocasnicelor mari, Marea Britanie nu mai are vreun producător notabil: majoritatea produselor de acest gen sunt fabricate de firme din Suedia, Germania, Italia și China, iar consumatorii sunt mai ales interesați de accesul facil la importuri, nu de locuri de muncă și exporturi.

Micile întreprinderi spuneau adesea înainte de Brexit că nu vor fi afectate, fiindcă activitatea lor se desfășoară exclusiv pe piața britanică. Unii patroni de firme mai mici au fost susținători înfocați ai Brexitului, majoritatea din considerente naționaliste (‘poujadiste’) decât din motive economice. Însă pentru o parte dintre aceștia, convingerile lor deja s-au dovedit a fi iluzorii deoarece costurile aprovizionării cu materiale importate din UE sau costurile de transport sau vamale au explodat după ianuarie 2021. Aici se încadrează și IMM-urile care exportau tricotaje, bunuri artizanale, produse de cofetărie și fructe de mare către piețele europene.

Pentru firmele mai mici, costurile presupuse de respectarea noilor cerințe regulatorii și vamale le va scoate de pe piață, în cazul celor care erau înainte strâns legate de piețele din UE, sau cel puțin le va restrânge semnificativ activitatea. Brexit se va traduce prin efecte pe termen lung în sensul apariției barierelor netarifare care vor deveni un factor de descurajare pentru multe firme mici – costurile poștale și de transport exagerate sunt deja prohibitiv de mari pentru unele dintre ele. În egală măsură, multe firme nu sunt deloc afectate. Repet, aceste efecte nu se vor vedea în statisticile macroeconomice, ci vor crea o experiență cu efect de convingere pentru întreprinderile locale.

Efectele sunt amestecate pentru companiile britanice de înaltă tehnologie. Companiile de biotehnologie și cercetare medicală sunt grav afectate de reglementările fitosanitare și întâmpină dificultăți în îndeplinirea noilor cerințe, fără să-și deschidă în paralel filiale în spațiul european, ceea ce multe au făcut sau intenționează s-o facă. Companiile de cercetare și dezvoltare în domeniul fizicii și ingineriei nu resimt aceeași presiune, însă sunt toate afectate de excluderea aparentă a universităților și companiilor de cercetare din programul Orizont 2020 și succesoarele acestuia. Guvernul promisese că Marea Britanie va rămâne membru cu drepturi depline, apoi a neglijat să negocieze acest aspect. Abia după ianuarie 2021 a încercat să inversese efectele acestei neglijențe, însă rolul Marii Britanii în viitoarele programe de cercetare nu poate fi decât acela al unei țări terțe, limitând astfel rolul cercetătorilor în coordonarea acestor proiecte. Acest aspect are și implicații financiare, iar guvernul britanic nu și-a respectat deloc promisiunea de a restitui toate fondurile pierdute după dispariția acestui rol din cercetarea la nivel european, ba chiar a redus drastic bugetul pentru cercetarea destinată ajutorului pentru dezvoltare, care avea o componentă tehnologică și de cercetare majoră (în special în sistemul de sănătate). Statutul Marii Britanii în viitoarele proiecte de cercetare ale UE va fi asemănător cu cel al Marocului sau al Turciei. Nu va fi unul dominant, dar un rol tot va avea. Vestea este una șocantă pentru cercetătorii universitari, însă nu voi discuta despre asta acum. Însă la fel de afectate au fost și companiile tehnologice și de cercetare dintr-o serie de domenii inovatoare de importanță majoră. Principalele pierderi nu sunt cele de capital, deși și acesta este un aspect important, ci constau în accesul la rețele, care joacă un rol esențial, și accesul la piața muncii ca urmare a noilor destricții de mobilitate.

Trebuie spus că în unele zone, inclusiv în activitatea companiilor IT și în domeniul cercetărilor spațiale, efectul Brexitului va fi unul foarte restrâns pentru britanici, care vor rămâne membri cu drepturi depline în cadrul proiectelor de cercetare europene non-UE, inclusiv Agenția Spațială Europeană și acceleratorul de particule Large Haldron Collider (LHC) cu sediul la Centrul European de Cercetări Nucleare (CERN), precum și în cadrul Airbus, la fel ca înainte. Însă viitorul cercetării energiei atomice în scopuri pașnice, în special studiile actuale referitoare la standardele de siguranță și fuziune nucleară, rămâne incert, în special după ce Marea Britanie a refuzat cu înverșunare să-și mențină relația cu Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM) în baza acordului de retragere din UE.

Cu toate acestea, este posibil ca unele industrii high tech să beneficieze de sprijin guvernamental și de investiții pe plan local din partea SUA sau a altor state. S-a discutat mult pe marginea tehnologiilor sanitare și dezvoltării de noi vaccinuri din motive evidente, dar și despre noi materiale și softuri inovatoare, domenii unde Marea Britanie beneficiază de o reprezentare foarte puternică la nivel global. Rămâne de văzut dacă propunerile vor depăși stadiul de discuții și dacă firmele britanice se vor deschide către soluții de finanțare din SUA. Însă potențialul unei dezvoltări globale post-Brexit este real. Pe termen mai lung, este posibil ca anumite companii high tech să fie dispuse mai degrabă să colaboreze cu alte țări vorbitoare de engleză, însă cât de multe vor fi nu se poate spune acum, și va depinde de viitoarele reglementări în domeniul proprietății intelectuale, precum și de disponsibilitățile de finanțare și capacitatea de a gestiona cooperarea pe piața concurențială.

Pierderi și oportunități pe termen lung

În perioada premergătoare semnării actualului acord de retragere, pe 24 decembrie 2020, nu era deloc clar cât de mare va fi impactul Brexitului asupra lanțurilor de distribuție, chiar și pentru marii producători. Pe termen scurt, problemele au părut a fi foarte dificile, însă nu de nedepășit. Cu multă muncă și o abordare pragmatică, majoritatea lanțurilor logistice au rămas operaționale, deși Jaguar Landrover și-a închis producția pentru încă două săptămâni din cauza deficitului de componente (inclusiv chipuri de computer). Iar uzinele de automobile din Swindon și Sunderland au întâmpinat de asemenea dificultăți, care s-au adăugat la problemele deja cauzate de pandemia de Covid-19. Pe termen mai lung, este foarte probabil ca producția să înceteze atât la Swindon, cât și la Sunderland, iar locurile de muncă vor dispărea.  Însă acest lucru se va datora și tranziției către autovehicule electrice și consolidării industriei auto, care se confruntă cu o mare problemă de supracapacitare la nivel european.

Cel mai vulnerabil producător auto pe termen scurt este uzina Vauxhall din comitatul Merseyside, care este supusă și multor presiuni. Deja are nevoie de reinvestiții majore pentru că produce modele învechite. În același timp, directorii Vauxhall ar vrea să-și concentreze activitatea în principal în uzinele din Luton. Din câte se pare, industria auto britanică va pierde un număr semnificativ de locuri de muncă într-un sector și-așa îngustat, dacă nu se va realiza tranziția rapidă către producția de vehicule electrice, și posibil și de vehicule de transportat mărfuri grele pe bază de hidrogen. Aceste modificări la nivel de abordare mai presupun și crearea unei capacități de producție de baterii mari la scară largă, o practică încurajată de guvern, însă în care nu s-a investit în mod direct. Și mai necesită și energie pe bază de hidrogen, un aspect despre care guvernul tot discută, însă nu investește în soluțiile reale de cercetare. Investitorii din sectorul privat fac și una și alta, însă inevitabil au de ales între a înființa o nouă uzină în Marea Britanie sau în UE, și este încă posibil ca aceasta din urmă, dispunând de o piață mult mai mare și competențe tehnice din abundență, să aibă sorți de câștig.

Brexit chiar oferă oportunități de consolidare a capacității industriale și de creare de noi locuri de muncă. În mod evident, există o piață foarte largă pentru energia verde și tehnologiile cu emisii reduse de carbon. Guvernele din ultimii douăzeci de ani au sprijinit puternic energia eoliană, deși a fost vorba cu precădere de parcuri eoliene maritime, care produc energie cu 30% mai scumpă decât energia eoliană terestră. De asemenea, au încurajat anumite proiecte de investiții în energia solară, deși acum câțiva ani guvernul a dat o lovitură grea acestui sector, lansând un plan tarifar extrem de dur împotriva panourilor fotovoltaice de producție chineză. Mai recent, guvernul și-a retras și sprijinul financiar pentru instalarea panourilor solare de către utilizatorii casnici. Instabilitatea politicilor de energie verde ale guvernului sunt cele care affectează acest sector, în egală măsură cu Brexitul sau alte cauze.

Eforturile Scoției de a promova energia mareelor sau energa valurilor încă nu s-au extins la scară industrială, deși au existat câteva proiecte de cercetare de succes, și nici energia mareelor, nici energia valurilor nu va fi produsă la costuri comparabile cu energia eoliană, dacă nu vor fi produse la o scară mult mai largă decât preconizează autoritățile la ora actuală. În general, investițiile în energia verde, în proiectele imobiliare rezidențiale și construcții, în producția de oțel (făcând tranziția de la cărbune la tehnologii de fabricare pe bază de arc electric) și în noi materiale și sectoare de construcții deschid posibilitatea creării unui număr mare de locuri de muncă, care pot fi direcționate către sectoarele care au avut de suferit după zeci de ani de deindustrializare. Și în acest caz autoritățile engleze, dar și cele trei administrații descentralizate din Irlanda de Nord, Scoția și Țara Galilor, discută despre aceste oportunități ori de câte ori au ocazia iar ele sunt cât se poate de reale. Însă orice investiție are nevoie de o finanțare coerentă, de noi rețele de cooperare cu întreprinderile și autoritățile locale, și, mai presus de toate, de noi programe de formare profesională pentru dobândirea competențelor cerute de aceste noi tehnologii. Brexit poate crea oportunități importante în aceste domenii, însă nu este la fel de sigur că autoritățile vor profita de ele.

Serviciile financiare se vor adapta

Sectoarele de servicii financiare care vor fi cel mai puțin afectate de Brexit sunt cele care oferă servicii individuale pentru clienții cu rezidență în Marea Britanie, printre care băncile, asigurătorii și fondurile private de pensii. Companiile care activează pe piețele globale (inclusiv piețele de instrumente financiare derivate, piețele de schimb valutar și piețele de capital sau piețele de datorii publice) sunt mai puțin afectate. Companiile care își desfășoară activitatea pe piețele europene care se adresează persoanelor juridice, inclusiv piețele de instrumente de capital propriu sau piețele de datorii / obligațiuni, sunt cele care probabil vor fi afectate în continuare. Acestea sunt sectoare subdivizate care se adaptează noilor realități, inclusiv prin mutarea unei părți a activității în centre cu sediul în UE.

De exemplu, Amesterdam a preluat o mare proporție din toate tranzacțiile din Europa de instrumente de capital propriu ale Londrei. Este puțin probabil ca procesul să fie inversat, însă efectele asupra locurilor de muncă și investițiilor sunt greu de cuantificat. Piața companiilor de achiziții cu destinație specială (SPAC) este una relativ nouă, iar Londra încearcă să avanseze în acest domeniu. Asta deși principalul concurent este SUA, o piață (de câteva ori) mai mare decât cea britanică, în timp ce legislația UE limitează dezvoltarea de SPAC-uri, neexistând semne că acest lucru se va schimba. Pe scurt, serviciile financiare, de departe cel mai mare angajator și producător ca valoare din economia britanică, este un sector diversificat, fiind la rândul său alcătuit din mai multe sectoare. A fost și va continua să fie afectat de Brexit, însă foarte probabil va reuși să se adapteze în mod eficient.

Schimbările la scară mult mai largă din SUA, inclusiv în ceea ce privește fiscalitatea corporatistă, și din China, acolo unde autoritățile au început să abordeze în termeni mult mai duri politicile de reglementare financiară și corporatistă, ar putea contura viitorul instituțiilor financiare britanice. De exemplu, HSBC este o bancă importantă pentru persoane fizice, dar și societate comercială și investitor. În urma evenimentelor recente din Hong Kong, există posibilitatea reală ca banca să se împartă în două, o parte să-și desfășoare activitatea în China, inclusiv la Hong Kong, și probabil și în alte părți din Asia de est și de sud-est, iar cealaltă parte să se ocupe de operațiunile globale din Europa, inclusiv din Marea Britanie, și Statele Unite. O astfel de diviziune a fost adusă în discuție și poate deveni realitate. Ar avea un impact puternic în Marea Britanie, acolo unde HSBC are zeci de mii de angajați.

Redresarea atât după pandemie cât și după Brexit va depinde de capacitatea țării de a atrage noi investiții, acolo unde nivelul acestora în industriile producătoare tinde să fie mult mai mic față de țări precum Suedia, Germania, Japonia sau SUA, încă din anii 1960. Promisiunea de „aliniere” a guvernului depinde de investițiile acordate de stat și de atragerea de capital privat. Este o problemă care precede cu mult Brexitul, dar pe care Brexitul a amplificat-o. Productivitatea Marii Britanii este de mulți ani neperformantă față de alte state concurente, și s-a dovedit a fi refractară ideii de schimbare, în ciuda eficienței sporite a anumitor sectoare. Pentru a îmbunătăți gradul de productivitate, este nevoie (și) de o îmbunătățire a bazei de competențe, o problemă care ține nu atât de calificarea universitară și post-universitară, cât de gradul de pregătire sub-universitar și de programele de formare complementară.

Cât despre celelalte probleme, guvernul a promis în mai multe rânduri în ultimii zece ani că va sprijini cursuri de formare complementară și competențele pe care le oferă, fâcând uneori pași timizi în această direcție. Însă a și alimentat dependența de cursurile de formare puse la dispoziția angajaților de către companii. Iar asta este de fapt esența problemei, deoarece de-a lungul anilor producătorii au refuzat efectiv să creeze cursuri de formare profesională, cu excepția cazurilor când au fost obligați s-o facă, sau atunci când au fost nevoiți să facă mari eforturi pentru a tempera ceea ce le fusese cerut de guvernele anterioare. Toată lumea cunoaște deficitele de competențe și problemele structurale din sistemul de calificare profesională din Marea Britanie, spre deosebire de majoritatea celorlalte economii europene avansate. Schimbările structurale post-Brexit ar trebui să ofere companiilor și autorităților (precum și sindicatelor) un stimulent în plus pentru a-și uni eforturile și a schimba situația actuală. Economia britanică nu-și va reveni în urma părăsirii Uniunii Europene în lipsa unei astfel de transformări iar acest lucru va duce și la o adâncire a inegalităților regionale și sociale.

 

Chris Farrands a fost lector în relații internaționale la Universitatea Nottingham Trent (NTU), unde s-a specializat în teorii contemporane de politică internațională/globală, economie politică internațională și relațiile externe ale Uniunii Europene. A fost director al Centrului NTU pentru Studii Energetice și de Mediu. Absolvent al Universității Aberystwyth din Țara Galilor, al London School of Economics și NTU, a lucrat în mai multe universități din Marea Britanie și Franța și este cercetător universitar asociat la Chatham House și profesor invitat (în concediu sabatic) la Universitatea Americană din Washington DC.

Chris Farrands este autorul, co-autorul și editorul a zeci de volume și a publicat în jur de 100 de articole și reportaje despre economia politică internațională și teoria contemporană a relațiilor internaționale, analiza discursului, discursul și exercițiul identitar. Deși nu mai lucrează cu normă întreagă, Chris continuă să supervizeze lucrări de cercetare și să publice lucrări.

De-a lungul lungii lui cariere, Chris Farrands a oferit servicii de consultanță ample pentru diferite instituții, printre care Departamentul de Afaceri, Întreprinderi și Reformă Legislativă din cadrul Guvernului Marii Britanii, Consiliul pentru Cercetări Economice și Sociale (ESRC), Municipalitatea Comitatului Nottingham și Consiliul Local Nottingham, Divizia de cercetare și analiză din cadrul Grupului Economist și Oxford Analytica. A lucrat și pentru Comisia Europeană în câteva din calitățile sus-menționate. ­­­­­­­­­­­­

Tags: Brexit
Navalnîi. Un democrat împotriva autoritarismului
Alte articole
Garry Kasparov: lupt împotriva unui dictator rus

Garry Kasparov: lupt împotriva unui dictator rus

Legendarul șahist a vorbit cu Veridica despre lupta sa pentru democrație și drepturile omului, noul tip de totalitarism din Rusia și ce ar trebui să facă Occidentul pentru a-l opri pe Putin. Garry Kasparov ne-a spus că nu este îngrijorat că regimul încearcă să îl elimine din manuale pentru că, pe termen lung, nu dictatorii scriu istoria, dar și că nu are niciun rost să îi fie teamă că va fi asasinat întrucât „Dacă cineva ca Putin decide că tu ești următorul pe listă, nu contează dacă ești protejat sau nu. Dispari.”

Dumitru Alaiba: „Transnistria nu este o „problemă", ci este o schemă de corupție care durează deja de 30 de ani”

Dumitru Alaiba: „Transnistria nu este o „problemă", ci este o schemă de corupție care durează deja de 30 de ani”

Dumitru Alaiba este unul dintre cei mai vocali și mai vizibili deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care a preluat puterea la Chișinău. În pragul aniversării a 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, Veridica a stat de vorbă cu Dumitru Alaiba despre influența în scădere a Rusiei la Chișinău, interesele care leagă unii politicieni moldoveni de Transnistria, dar și despre corupție și politica ultimilor 30 de ani.

John Lloyd: „Rusia nu a renunțat niciodată la ambiția de a fi din nou în control”

John Lloyd: „Rusia nu a renunțat niciodată la ambiția de a fi din nou în control”

Rusia încearcă să își recâștige influența în fostul său imperiu est-european prin răspândirea de fake news, trafic de influență și mijloace de influențare a adversarului, crede jurnalistul Financial Times John Lloyd. Fostul corespondent la Moscova a stat de vorbă cu Veridica despre modul în care Moscova încearcă să își atingă obiectivele de politică externă prin intermediul propagandei.

Dragoș Mateescu

19 May 2021
Dragoș Mateescu

Timp de citire: 28 min
  • Brexitul nu s-a terminat. Nu s-a terminat nici măcar din punct de vedere legal, în sensul în care atât la Londra cât și la Bruxelles încă mai sunt puse la punct detaliile acordurilor comune care implementează ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar, un proces care pare că va continua într-o formă sau alta mai mulți ani de-acum înainte.
  • În același timp, se pare că Brexit a marcat un triumf politic uriaș pentru Conservatori și tabăra care și-a dorit ca Marea Britanie să părăsească UE, și a provocat o schimbare majoră a axelor dominante de pe scena politică din Marea Britanie. Asta înseamnă că guvernul a dezvoltat un fel de imunitate la unele critici evidente cu care s-a confruntat în trecut, nu doar la capitolul corupție, ci și în privința transparenței sale elementare (sau mai bine zis lipsei acesteia).
  • Când unele voci care s-au opus Brexitului au sugerat că efectele părăsirii blocului comunitar vor fi resimțite precum o cădere într-o prăpastie, la început analogia mi s-a părut greșită: multe practici vor continua mai mult sau mai puțin după aceleași reguli o bucată de timp, și deși vor exista efecte cât se poate de evidente pe termen scurt, efectele pe termen lung vor fi mult mai severe, dar mai puțin evidente.
  • Schimbările structurale post-Brexit ar trebui să ofere companiilor și autorităților (precum și sindicatelor) un stimulent în plus pentru a-și uni eforturile și a schimba situația actuală. Economia britanică nu-și va reveni în urma părăsirii Uniunii Europene în lipsa unei astfel de transformări iar acest lucru va duce și la o adâncire a inegalităților regionale și sociale.
Interviuri
John Lloyd: „Rusia nu a renunțat niciodată la ambiția de a fi din nou în control”
John Lloyd: „Rusia nu a renunțat niciodată la ambiția de a fi din nou în control”

Rusia încearcă să își recâștige influența în fostul său imperiu est-european prin răspândirea de fake news, trafic de influență și mijloace de influențare a adversarului, crede jurnalistul Financial Times John Lloyd. Fostul corespondent la Moscova a stat de vorbă cu Veridica despre modul în care Moscova încearcă să își atingă obiectivele de politică externă prin intermediul propagandei.

Mădălin Necșuțu
Mădălin Necșuțu
20 Sep 2021
Dumitru Alaiba: „Transnistria nu este o „problemă", ci este o schemă de corupție care durează deja de 30 de ani”
Dumitru Alaiba: „Transnistria nu este o „problemă", ci este o schemă de corupție care durează deja de 30 de ani”

Dumitru Alaiba este unul dintre cei mai vocali și mai vizibili deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care a preluat puterea la Chișinău. În pragul aniversării a 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, Veridica a stat de vorbă cu Dumitru Alaiba despre influența în scădere a Rusiei la Chișinău, interesele care leagă unii politicieni moldoveni de Transnistria, dar și despre corupție și politica ultimilor 30 de ani.

Mădălin Necșuțu
Mădălin Necșuțu
25 Aug 2021
Garry Kasparov: lupt împotriva unui dictator rus
Garry Kasparov: lupt împotriva unui dictator rus

Legendarul șahist a vorbit cu Veridica despre lupta sa pentru democrație și drepturile omului, noul tip de totalitarism din Rusia și ce ar trebui să facă Occidentul pentru a-l opri pe Putin. Garry Kasparov ne-a spus că nu este îngrijorat că regimul încearcă să îl elimine din manuale pentru că, pe termen lung, nu dictatorii scriu istoria, dar și că nu are niciun rost să îi fie teamă că va fi asasinat întrucât „Dacă cineva ca Putin decide că tu ești următorul pe listă, nu contează dacă ești protejat sau nu. Dispari.”

Marian Voicu
Marian Voicu
13 Jun 2021
Chris Farrands: Brexit nu este deloc „un capitol încheiat" (Partea a 2-a)
Chris Farrands: Brexit nu este deloc „un capitol încheiat" (Partea a 2-a)

Chris a fost directorul meu de studii în programul doctoral la Nottingham Trent University, între 2006 și 2011. Legătura noastră a însemnat multe întâlniri la Nottingham, Izmir, Edinburgh sau București. Chris nu este doar „un mare profesor”, ci și un mare prieten. Asta până ajunge să discute despre politica internațională și, mai ales, despre Marea Britanie și Uniunea Europeană. Cunoaște atât de multe detalii, vădind o atât de vastă experiență (vezi caseta biografică de la final) încât copleșește orice auditoriu. Interviul cu Chris, publicat de Veridica în două episoade, arată pe deplin acest lucru fiind, după părerea mea, cel mai bogat și dens text de presă despre Brexit din media românească și, poate, nu numai. Prima parte a abordat consecințele Brexit pentru economia britanică iar cea de-a doua explorează subiectul mai delicat privind Scoția, Irlanda de Nord și Țara Galilor în context. (Dragoş C. Mateescu)

Dragoș Mateescu
Dragoș Mateescu
25 May 2021