Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Editoriale

Populism la Egee: de ce în Turcia continuă criza, iar Grecia a mers mai departe

Populism la Egee: de ce în Turcia continuă criza, iar Grecia a mers mai departe
©EPA-EFE/STR  |   Președintele turc Recep Tayyip Erdogan și prim-ministrul grec Alexis Tsipras participă la o conferință de presă după întâlnirea lor de la Ankara, Turcia, 5 februarie 2019.

În anul care tocmai se încheie, am petrecut trei săptămâni în vară la Izmir și aproape o săptămână mai recent, în decembrie, la Atena. Cazarea s-a făcut la hoteluri cu același nivel de servicii, în locații centrale. Detaliile sunt relevante pentru că vreau să le propun aici cititorilor o scurtă comparație între cele două situații. Ele reflectă, de fapt, diferențele actuale majore între Grecia și Turcia, două națiuni cu evoluții politice și economice foarte diferite, mai ales în ultimul deceniu. Comparația ar putea să le servească drept exemplu util acelora care încă se mai întreabă dacă populismul naționalist poate fi o soluție la problemele economice ale unei societăți sau, de fapt, contribuie decisiv la crearea și perpetuarea lor.

Cu proprietarul hotelului de la Izmir sunt amic de vreo cincisprezece ani și mi-a vorbit îndelung despre afacere și despre dificultățile întâmpinate. La Atena nu l-am cunoscut pe patronul hotelului respectiv, dar am avut conversații punctuale cu cei din administrație. În ambele cazuri am pus întrebări similare legate de diferitele probleme cu care se confruntă responsabilii celor două stabilimente. Scopul meu a fost să încerc o comparație, sperând să ajung la concluzii sugestive și cred că am reușit acest lucru într-o oarecare măsură. Din lipsă de spațiu editorial, nu voi include aici toate detaliile comparației, ci voi acorda prioritate rezultatelor și concluziilor.

Cum au dinamitat politicile lui Erdögan economia Turciei

Patronul de hotel de la Izmir are o experiență de peste patru decenii în industria ospitalității (deține trei hoteluri și două restaurante) și mi-a mărturisit că de aproximativ 5-6 ani se confruntă cu cele mai serioase probleme trăite de el vreodată. Înainte de perioada aceasta grea, totul părea a merge bine. Criza globală declanșată în 2008 a afectat foarte puțin Turcia, ba chiar i-a adus unele avantaje. Țara trecuse deja printr-o criză în 2001 dar o depășise cu ajutorul FMI, prin reforme democratice și economice drastice. După venirea la putere a actualului regim de la Ankara, în noiembrie 2001, continuarea reformelor a dus treptat la o creștere economică de peste 8% chiar și după criza globală din 2008. Vecinii greci fiind foarte afectați atunci, afacerile turcești din domeniul turismului prosperau. Totul a început să se schimbe după 2013, când liderii turci au adoptat un discurs și politici ostile occidentalilor.

Anumite probleme existau încă de prin anii 2005-2006, când au început să se micșoreze semnificativ bugetele agriculturii, un sector vital pentru industria turismului din orice țară a lumii. Pentru actualul regim de la Ankara, prioritare erau și au rămas construcțiile și exporturile de produse industriale, mai ales armament, vehicule și electrocasnice. O turnură dramatică avea să fie adusă de trei evenimente importante în 2013. În vara acelui an era înlăturat de la putere, în Egipt, Președintele Mohammed Morsi (reprezentant al Frăției Musulmane, susținut de Erdoğan) iar poliția înăbușea violent masivele „proteste Gezi” din marile orașe turcești. În decembrie 2013 era îngropat, prin intervenția directă a capilor regimului de la Ankara, și un caz masiv de corupție, încă neanchetat de justiția turcă.

Erdogan a crezut că toate aceste evenimente au fost instrumentate de Occident și reprezintă semne ale ostilității acestuia față de el, așa că a adoptat un discurs public extrem de ostil la adresa partenerilor occidentali tradiționali ai țării.  Inaugura astfel un proces care avea să ducă la relații strânse cu Rusia și China, dublat de investiția unor sume colosale în proiecția influenței asupra unei diaspore turcești tot mai radicalizate, mai ales în Europa. Același lider devenea din ce în ce mai agresiv față de Occident și în dispute din zone precum Marea Egee și estul Mediteranei, în Libia, nordul Siriei sau în disputa azero-armeană. Astfel de eforturi, presupunând mari costuri financiare și politice, se subsumau unui discurs populist naționalist profund anti-occidental. În aceeași logică pare a se înscrie, cel puțin la nivel declarativ, și suveranismul Președintelui Erdoğan în politicile economice și insistența privind reducerea dobânzilor. Guvernul său este angajat într-un „război economic al independenței” în care foștilor parteneri occidentali par a le fi alocate, ireversibil, roluri de inamici.

Rezultatul este o depreciere uriașă și accelerată a lirei, de peste 40% față de dolarul SUA doar în acest an. Ea vine pe fondul unei inflații oficiale la consum de peste 20%, în vreme ce inflația la producție se apropie de 55%. Aceste evoluții, anunțând poate hiperinflația, accelerează contracția pieței interne și măresc deficitul de produse vitale pentru funcționarea unor întregi ramuri economice.

Problemele de ordin politic au, și ele, efecte negative. Străinii sunt din ce în ce mai conștienți că, odată ce trec frontierele Turciei, ar putea deveni ținte ale actualului regim. În ultimii 5 ani au existat cazuri de cetățeni străini arestați pentru critici publice la adresa guvernului. Unii erau etnici turci cu pașapoarte ale altor state, dar în situații delicate au fost puși și cetățeni străini non-turci. Recent, un cuplu israelian a fost arestat pentru câteva zile pentru că ar fi pozat imensul palat prezidențial de la Ankara și doar intervenția autorităților de la Tel Aviv i-ar fi salvat. Astfel de cazuri îi determină pe potențialii vizitatori să ia în considerare destinații alternative.

Pe acest fond se evidențiază din ce în ce mai mult problemele economice cu care se confruntă industria turcească a ospitalității. Pe primul loc este creșterea accelerată și impredictibilă a prețurilor la produse esențiale, de consum zilnic într-un hotel sau restaurant, de la detergenți la alimente și energie. Iar importurile, în general, au devenit o problemă majoră. De exemplu, Turcia importă aproape toată energia pe care o consumă, la prețuri calculate pe termene medii și lungi în monedă străină. Prin urmare, pe fondul inflației galopante, facturile la gaze sau electricitate acaparează crescător din profiturile în lire care, la rândul lor, se devalorizează zilnic. Căderea dramatică a lirei duce, treptat, și la scăderea stocurilor de materii prime și produse finite importate. Agricultura și industria alimentară suferă poate cel mai mult, afectând direct industria ospitalității. Dintr-un mare exportator de produse alimentare finite, Turcia a ajuns să importe enorm datorită scăderii productivității pe fondul creșterii inflației la producători și al insuficienței investițiilor în agricultură. Tendința negativă este accentuată și de criza pandemiei COVID-19.

Pe scurt, se construiesc hoteluri de mulți ani în Turcia iar regimul actual a accelerat investițiile în această direcție, dar construcțiile respective riscă să devină inutile. Ankara nu dă semne că ar renunța la obsesia dobânzilor mici, pe care unii le legitimează prin referire la principii conservatoare religioase. Stoparea inflației nu va fi posibilă în aceste  condiții iar războiul cu Occidentul, declarat răspicat în multe ocazii de către liderul turc, face puțin probabilă apelarea la ajutorul FMI. Acesta ar veni, ca în 2001, condiționat de reforme economice și democratice fundamentale dar puterea actuală, prinsă în capcana propriilor derapaje de la normele liberal-democratice, nu le mai poate accepta. Preferă, în schimb, să acționeze în logica discursului său populist naționalist, cu tendințe anti-occidentale.

Grecia: salvată de UE și de abandonarea populismului

De cealaltă parte a Mării Egee, Grecia s-a confruntat și ea cu tentația unui populism specific, suveranist și anti-UE, atunci când a fost lovită de criza din 2008. Lupta de atunci pentru puterea politică era marcată de discursuri care o prezentau explicit pe Angela Merkel drept un nou Hitler, dușman al grecilor, pentru că susținea reforme și măriri de taxe drastice ca singura soluție pentru salvarea țării. Protestele deveneau violente iar partidele politice păreau a se preda toate în fața logicii populiste. Printre ele se afla și Syriza, gruparea de stânga radicală al cărui lider, Alexis Tsipras, critica atunci vehement politica de austeritate impusă de creditorii care finanțau salvarea Greciei, cel mai important fiind Uniunea Europeană.

După ce a devenit prim-ministru, Tsipras a ajuns treptat să se confrunte personal cu problemele grave ale țării și și-a moderat semnificativ discursul și deciziile. În iarna 2014-2015, el si alți politicieni din tabăra stângii radicale declarau clar că euroscepticismul si Grexit (ieșirea Greciei din zona euro sau chiar din UE) nu erau pe agenda lor politică. Cu ocazia unei vizite la Izmir, ca șef al guvernului de la Atena, Tsipras a oferit un discurs la universitatea unde lucram și unde se bucura de oarecare popularitate, ca politician foarte mediatizat în presa vremii. Discursul a fost aplaudat, printre altele, și pentru că vorbitorul a recunoscut, cu onestitate, rolul decisiv al UE în salvarea țării sale de la faliment, urând în același timp Turciei succes în parcursul său european. Era atunci un ideal din ce în ce mai popular și încă palpabil pentru tinerii turci. Spre deosebire de guvernul de la Ankara, însă, coaliția condusă de Tsipras a renunțat la populismul anti-european. Din contră, a susținut și lucrat intens pentru rămânerea Greciei în zona euro și a implementat reformele cerute de creditori. Țara avea astfel să depășească perioada de criză maximă, redevenind acum o economie capabilă de creștere sustenabilă care promite să continue prin accesarea fondurilor semnificative venite de la UE prin programul de redresare și reziliență.

Aceste condițiile favorabile dau speranțe de bine administratorilor hotelului de la Atena. La începutul lunii decembrie se mândreau cu o ocupare a camerelor de peste 60% și peste 90% pe tot anul 2021. Dată fiind robustețea euro, nu se confruntă cu spectrul hiperinflației, ca în cazul amicului proprietar de hoteluri la Izmir. Prețurile produselor necesare funcționării nu cresc abrupt peste noapte iar afacerile nu sunt amenințate de inflația imensă la producție care lovește deja Turcia. Turiștii vin la Atena fără temerile pe care le au cei, inclusiv subsemnatul, care trec frontiera în țara vecină de la răsărit. Cum criza COVID-19 a afectat pe toată lumea, diferența o va face sprijinul primit de la autorități. Și la acest capitol cei de la Atena au motive să spere chiar la mai bine, având în vedere atenția acordată de guvernul lor sectoarelor vitale și interconectate precum turismul și agricultura, digitalizarea administrației și politicile de protecție a mediului. La această atenție, exprimată în bugete și politici fiscale adecvate, va contribui semnificativ și programul UE de redresare și reziliență.

Modelul chinez: alegerea lui Erdoğan, nu și a turcilor

Cei de la Atena au astfel motive de optimism, în vreme ce amicul meu de la Izmir are multe motive să fie pesimist, după cum s-a exprimat recent într-un mesaj. Regimul de la Ankara a făcut tot ce i-a stat în putință în ultimii ani pentru a submina relațiile cu partenerii occidentali tradiționali și, în special, parcursul european al Turciei. Totodată, continuă să insiste, după o logică greu de înțeles, asupra micșorării dobânzilor chiar în vreme ce lira bate recorduri negative cu viteze istorice de devalorizare. Evoluțiile actuale duc spre faliment chiar și proiectele din construcții, favorizate până acum de către regim. Cea mai recentă explicație dată de către Președinte este că „noul model economic” al Turciei îl urmează pe cel chinez. Adică turcii vor trebuie să se obișnuiască cu ideea că vor munci pe salarii mici pentru exporturi masive. Și, conform Constituției aprobate prin referendum în 2017, nicio instituție și niciun cetățean din Turcia nu se poate opune politicilor dictate de Președinte.

La ora la care scriu acest material, în după-amiaza zilei de 16 decembrie, Banca Centrală a Turciei a redus din nou dobânda de referință cu 100 puncte, la 14%, conform viziunii liderului de la Ankara. Piețele de capital au răspuns instantaneu și lira a ajuns la cea mai slabă performanță în raport cu dolarul american și euro. Probabil că presa turcă, aflată covârșitor sub controlul puterii politice, va continua să trâmbițeze „războiul de independență economică”, mizând pe faptul că majoritatea oamenilor nu înțeleg că nicio economie din lumea asta nu poate fi independentă tocmai pentru că este în lumea asta. Un răspuns simbolic vine din inima Anatoliei. O familie cu numele Erdoğan îi dăduse noului născut numele Recep Tayyip în 2015 pentru a-și exprima susținerea față de idolul de atunci. Entuziasmul lor s-a evaporat între timp și au inițiat la un moment dat procedurile de schimbare a numelui copilului. În urma unei hotărâri judecătorești publicată pe 6 decembrie, băiatul a devenit oficial Aras Erdoğan. Gestul e relevant pentru scăderea rapidă, în ultimii ani, a popularității liderului turc. Irefutabilitatea autorității sale, solid înscrisă în Constituție, și adoptarea discursului populist, nu îi garantează niciunui actor politic succesul pe termen lung. Până la urmă, tot cetățenii decid dacă guvernul le face sau nu le face viața mai bună.


Alte articole
Cimitirul imperiilor înghite Statele Unite și NATO

Cimitirul imperiilor înghite Statele Unite și NATO

Americanii se vor retrage din Afghanistan la aproape 20 de ani de când au intervenit în acea țară. Președintele Joe Biden a decis ca retragerea să se încheie până pe 11 septembrie, cu patru luni mai târziu decât data care fusese stabilită de administrația Trump. Talibanii percep plecarea americanilor drept o victorie. Rămâne de văzut dacă li se va părea suficientă sau dacă vor încerca să obțină totul și vor continua războiul contra guvernului de la Kabul.

Criza gazelor: Putin versus Europa

Criza gazelor: Putin versus Europa

Planul lui Vladimir Putin are două obiective clare: scoaterea Ucrainei de pe piața gazelor și, prin urmare, reducerea la tăcere a oricărui regim de la Kiev și destabilizarea Uniunii Europene prin crize succesive ale gazelor.

În Țara Sfântă, pacea mai are de așteptat

În Țara Sfântă, pacea mai are de așteptat

Israelul și Hamasul au ajuns, după 11 zile de lupte, la un armistițiu care nu rezolvă nimic; e doar o pauză până la următoarea rundă de confruntări.

Dragoș Mateescu

22 Dec 2021
Dragoș Mateescu

Timp de citire: 10 min
  • Atât Grecia cât și Turcia au fost marcate în ultimii ani de crize gestionate de politicieni populiști. În timp ce Atena pare să fi depășit momentul cu ajutorul UE – care a și blocat derapaje periculoase – Ankara continuă să se afunde în criză și să se îndepărteze de Bruxelles.
  • După venirea la putere a actualului regim de la Ankara, în noiembrie 2001, continuarea reformelor a dus treptat la o creștere economică de peste 8% chiar și după criza globală din 2008. Vecinii greci fiind foarte afectați atunci, afacerile turcești din domeniul turismului prosperau. Totul a început să se schimbe după 2013, când liderii turci au adoptat un discurs și politici ostile occidentalilor. Anumite probleme existau încă de prin anii 2005-2006, când au început să se micșoreze semnificativ bugetele agriculturii, un sector vital pentru industria turismului din orice țară a lumii. Pentru actualul regim de la Ankara, prioritare erau și au rămas construcțiile și exporturile de produse industriale, mai ales armament, vehicule și electrocasnice.
  • După ce a devenit prim-ministru, Tsipras a ajuns treptat să se confrunte personal cu problemele grave ale țării și și-a moderat semnificativ discursul și deciziile. În iarna 2014-2015, el si alți politicieni din tabăra stângii radicale declarau clar că euroscepticismul si Grexit (ieșirea Greciei din zona euro sau chiar din UE) nu erau pe agenda lor politică. Cu ocazia unei vizite la Izmir, ca șef al guvernului de la Atena, Tsipras a oferit un discurs la universitatea unde lucram și unde se bucura de oarecare popularitate, ca politician foarte mediatizat în presa vremii. Discursul a fost aplaudat, printre altele, și pentru că vorbitorul a recunoscut, cu onestitate, rolul decisiv al UE în salvarea țării sale de la faliment, urând în același timp Turciei succes în parcursul său european.
  • Regimul de la Ankara a făcut tot ce i-a stat în putință în ultimii ani pentru a submina relațiile cu partenerii occidentali tradiționali și, în special, parcursul european al Turciei. Totodată, continuă să insiste, după o logică greu de înțeles, asupra micșorării dobânzilor chiar în vreme ce lira bate recorduri negative cu viteze istorice de devalorizare. Evoluțiile actuale duc spre faliment chiar și proiectele din construcții, favorizate până acum de către regim. Cea mai recentă explicație dată de către Președinte este că „noul model economic” al Turciei îl urmează pe cel chinez. Adică turcii vor trebuie să se obișnuiască cu ideea că vor munci pe salarii mici pentru exporturi masive. Și, conform Constituției aprobate prin referendum în 2017, nicio instituție și niciun cetățean din Turcia nu se poate opune politicilor dictate de Președinte.
Gas bucket challenge: cum e instrumentată de ruși și opoziție criza energetică din Republica Moldova
Gas bucket challenge: cum e instrumentată de ruși și opoziție criza energetică din Republica Moldova

Pe rețelele de socializare din Republica Moldova s-a văzut în ultima perioadă o adevărată explozie de fotografii ale facturilor la gaze post-scumpiri. Creșterile de preț și criza energetică sunt reale, iar Moscova și opoziția le folosesc pentru a submina guvernarea pro-europeană și reformele acesteia.

Mădălin Necșuțu
Mădălin Necșuțu
17 Jan 2022
Criza din Ucraina: de ce un război nu e în avantajul Rusiei
Criza din Ucraina: de ce un război nu e în avantajul Rusiei

Refuzul NATO de a accepta cererile ultimative făcute de Rusia în contextul crizei din Ucraina a sporit temerile că Moscova se pregătește de război. Este un scenariu posibil, dar care ar fi extrem de costisitor pentru Rusia, chiar dacă aceasta ar câștiga confruntările din teren.

Cătălin Gomboș
Cătălin Gomboș
16 Jan 2022
Ce ar putea învăța moldovenii despre „vectorul estic” din criza din Kazahstan
Ce ar putea învăța moldovenii despre „vectorul estic” din criza din Kazahstan

Criza din Kazahstan ar putea să îi convingă pe moldoveni, odată pentru totdeauna, că modelul propus în spațiul dominat de Rusia este unul falimentar și că trebuie să înceteze să oscileze între „vectorul estic” și cel occidental

Mădălin Necșuțu
Mădălin Necșuțu
10 Jan 2022
Scandalul Djokovic: o poveste cu politicieni, anti-vacciniști și naționaliști sârbi
Scandalul Djokovic: o poveste cu politicieni, anti-vacciniști și naționaliști sârbi

Scandalul Djokovic trece dincolo de sport sau de politici sanitare. Este totodată un episod al disputelor politice interne ale Australiei și un pretext de victimizare pentru anti-vacciniști și naționaliștii sârbi.

Vuk Velebit
Vuk Velebit
07 Jan 2022