Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Editoriale

China: în spatele capitalismului de fațadă, Partidul își înăsprește controlul

xi
©  |   A screen display footage of Chinese President Xi Jinping during a pro-China event in Tamar Park in Hong Kong, China, 01 July 2021.

Deschiderea Chinei către lume după moartea lui Mao și adoptarea parțială a capitalismului nu au îmblânzit decât aparent regimul comunist de la Beijing. Succesorii lui Mao au arătat, cu regularitate, că n-au de gând să renunțe la controlul strict asupra societății și că, dacă e cazul ca sistemul să fie apărat – sau consolidat – pot fi la fel de brutali ca „părintele fondator”.

A doua putere economică a lumii

Cine ar fi crezut în iulie 1921 că Partidul Comunist Chinez va duce China în primele 5 economii ale lumii o sută de ani mai târziu? Nici măcar Deng Xiaoping, arhitectul conceptului “o țară, două sisteme” nu și-ar fi putut imagina, șase decenii mai târziu, că „made in China” va fi în tot și în toate, pe tot globul pământesc.
Și nu mă refer aici doar la produsele fabricate în această țară, ci și la faptul că statul comunist are în toată lumea afaceri susținute de importante comunități chineze. În topul țărilor cu cei mai mulți miliardari, China ocupă locul doi.
Cât din afacerile pe care le derulează acești miliardari le și aparține? Greu de spus! Privită doar prin prisma propagandei comuniste de la Beijing, China e țara perfectă. Îmi aduc aminte că la începutul anilor 2000 am fost invitată în această țară, de guvernul de la Beijing, într-o vizită de documentare menită să le arate jurnaliștilor străini mărețele realizări ale statului comunist. Au fost două săptămâni pline în care am pornit de la Bejing și am ajuns la Shanghai. China era în plin  avânt economic și chiar devenea un studiu de caz pentru economiștii din întreaga lume care nu înțelegeau creșterea economică de până la 8 procente într-un singur an. Am văzut Marele Zid Chinezesc, școala tradițională de broderie în mătase din Sichuan, târguri de perle, viața obișnuită a unei familii chineze (aleasă de partid și finanțată de partid) Orașul Interzis, piața Tienanmen, unde nu aveai voie să staționezi mai mult de 5 minute. Cu alte cuvinte, propaganda a avut grijă să acopere cele mai importante obiective turistice în această vizită de documentare. Dar tot atunci am văzut satele chinezești cu blocurile care i-au fost model lui Ceaușescu în anii '80 când a ras o bună parte din localitățile din jurul Bucureștiului și i-a mutat pe țărani în niște blocuri fără canalizare. Și da, am văzut în China niște țărani cu o tristețe sedimentată pe chipuri. Tot atunci am văzut construindu-se orașele-fantomă de azi și China profundă în prea strălucitorul Shanghai, unde se dădea stingerea la ora 22.00. Și am purtat discuții aiuritor de lungi cu oficialii chinezi pe care îi întrebam obsesiv cum poate funcționa o economie de stat după principii capitaliste... .
Am făcut această mică incursiune prin memoria mea doar ca să-mi amintesc faptul că azi, deși China e în topul economiilor mondiale, nu și-a schimbat năravul.

De la Revoluția Culturală a lui Mao, la capitaliștii roșii ai lui Jiang Zemin

China comunistă s-a clădit pe crimele comise de Mao Zedong in numele Revoluției Culturale. Se estimează că acțiunile politice ale lui Mao, din 1949 și până în 1976, au ucis aproximativ 70 de milioane de chinezi. Modelul liderului suprem, impus prin maoism, suma strategiilor militare si politice ale primului lider al Partidului Comunist Chinez si președinte al republicii populare, a rămas în conștiința colectivă. Cultul personalității a fost cheia îngenuncherii unei națiuni.
Prima faza a comunismului chinez, maoismul, nu poate fi, așadar, minimalizată. Mao Zedong a avut trei obiective: încetarea războiului intern care a distrus Chian în perioada premergătoare instaurării puterii comuniste, încetarea intruziunilor străine pe teritoriul chinez, și crearea unei societăți noi, egalitare. Toate aceste trei țeluri au fost atinse cu costurile menționate mai sus.

După moartea lui Mao, Deng Xiaoping, unul dintre fruntașii comuniști înlăturați de fostul lider, prelua o țară săracă și plină de suferință. Și Deng știa că dictatura brutală a lui Mao nu mai putea continua pentru că ar fi dus la prăbușirea Republicii Populare. Analistul american George Friedman sintetizează simplu conceptul o țară două sisteme al lui Deng:  îmbogățiți-vă!

Cu alte cuvinte, Deng a permis introducerea unor principii capitaliste într-o economie etatizată. De exemplu, le-a permis țăranilor să-și păstreze o parte din recolte. Meseriașilor să-și deschidă propria afacere.

Cum China era prea săracă pentru a consuma ce producea, Deng a hotărât să deschidă granițele pentru comerț, iar acesta a crescut rapid pentru mai mult de o generație.

Semi-liberalismul promovat de Deng Xiaoping a produs în cele din urmă și efectul de bumerang. Marile schimbări politice din 1989 au atins și China. Studenții și intelectualii ieșiți în piața Tiananmen puneau în discuție legitimitatea conducerii comuniste de la Beijing. Mișcarea a fost înăbușită în sânge de puterea comunistă, pe 4 iunie 1989. Masacrul de la Tiananmen a fost condamnat de toată lumea, iar țările occidentale i-au impus un embargo dur Chinei, care în tot acest timp aresta manifestanți și jurnaliști chinezi, în vreme ce pe cei străini i-a expulzat. Amintesc acest episod pentru că mi se pare esențial pentru  China secolului XXI. Atunci aparatul de reprimare s-a întărit și tot atunci s-au stabilit și limitele exprimării politice.

Expansiunea economică a continuat și în perioada lui Jiang Zemin, despre care propaganda vremurilor scria că este omul care a schimbat China, ceea ce într-un fel are logică numai dacă te gândești că sub Zemin, China a intrat în Organizația mondială a comerțului.

Zemin a văzut importanța antreprenorilor ale căror afaceri au înflorit în anii '80 și le-a deschis ușa către structurile de partid și de stat. Așa au apărut așa-numiții „capitaliști roșii”.

Xi Jinping și totalitarismul agresiv

La 58 de ani, Xi Jinping, fiul unui veteran comunist, preia conducerea unei Chine așezate economic, dar cu provocările numite Tibet, Taiwan sau Hong Kong pe masa. 2012 este anul care în care începe era autoritarismului de tip Jinping. Și-a consolidat rapid poziția de conducător forte construindu-și imaginea unui politician puternic. Ideile sale au ajuns să fie menționate în Constituție, o onoare rezervată până atunci doar lui Mao Zedong. O asemenea idee se referă la faptul că orice provocare la adresa președintelui este o provocare la adresa Partidului Comunist. De altfel, acum 5 ani, Congresul Național al Poporului  a eliminat limita celor două mandate în fruntea statului, permițându-i practic lui Xi Jinping să fie președinte pe viață.

Cu Xi Jinping la putere, libertățile chinezilor se reduc de la o zi la alta. Cenzura, în special online este din ce în ce mai dură, dizidenții și avocații pentru drepturile omului sunt arestați unul după altul. Criticii care s-au refugiat în Occident nu se simt nici o secundă în siguranță.

În provincial Xinjiang, regiune autonomă din nord-vestul țării, activiștii pentru drepturile omului susțin că cel puțin un million de uiguri, minoritate musulmană, au fost arestați în ultimii ani și trimiși în ceea ce statul numește tabere de reeducare. Ei spun că au dovezi că uigurii sunt folosiți la muncă forțată și că femeile sunt sterilizate. Țări ca SUA și Marea Britanie au acuzat China că a comis un genocid prin reprimarea sistematică a acestei minorități.

Acum doi ani, mii de oameni din Hong Kong au protestat față de o lege care permite extrădarea către China continentală. Toate acțiunile democratice din fosta colonie britanică au fost curmate anul trecut, când Xi Jinping a promulgat legea securității naționale. Aceasta îi permite Beijingului să reconstruiască societatea de pe insula după propria-i viziune, considerând infracțiune și pedepsind cu închisoarea pe viață orice idee secesionistă. Luna trecută am fost cu toții martorii închiderii celei mai puternice voci pro-democrație din Hong Kong, ziarul Apple Daily, nu înainte ca poliția să percheziționeze sediul publicației și să aresteze mai mulți ziariști.

China lui Xi Jinping a devenit din ce în ce mai amenințătoare cu orice mișcare spre independență a Taiwanului. Xi Jinping nu a exclus riposta militară în acest caz. Juridic vorbind, Taiwanul nu a fost separat de China după ce, în 1945, a revenit în componența acesteia. Începând cu 1949, când naționaliștii s-au retras pe această insulă, Taiwanul este practic un stat independent, fără să-și fi proclamat însă ruperea de China.

Cum se vede China după dușul rece al pandemiei

Pe acest fond atât de complicat se suprapune pandemia de Covid 19 cu epicentrul în Wuhan, cel mai populat oraș din China centrală. Aparatul de stat, în fața unei calamități de o asemenea magnitudine, ascunde într-o primă fază informațiile, apoi încearcă să le cosmetizeze și, în timp ce lumea întreagă se uita neputincioasă la sutele mii de morți, China încasa…din toată lumea…nu sancțiuni, ci chiar euro sau dolari pe echipamentele mult așteptate.

După șocul primelor valuri de Covid 19, țările occidentale s-au trezit ca după un duș rece și o cafea amară. China este o dictatură care ar putea într-o zi să cucerească lumea în care s-a infiltrat deja prin așa-numita diplomație a datoriei, prin investițiile de miliarde făcute pe toate continentele.

Ce au făcut marile puteri ale lumii, dincolo de declararea războiului economic Chinei?

La începutul anului SUA, UE, Marea Britanie și Canada au introdus o serie de sancțiuni coordinate care vizează interdicții de călătorie pentru nomenclaturiștii chinezi acuzați că au încălcat drepturile omului prin acțiuni împotriva minorității uigure. La reuniunea G7 din Marea Britanie, cele mai bogate țări ale lumii au aprobat un plan de contracarare a expansiunii chineze promițând finanțare țărilor de pe Drumul Mătăsii, în care China a investit deja miliarde. La summitul NATO de la jumătatea lui iunie, aliații au adoptată o poziție dură față de China. Președintele Joe Biden le-a cerut liderilor din statele NATO să se opună autoritarismului și amenințărilor militare chineze.

Noua administrație de la Casa Albă are clar ca obiectiv dacă nu oprirea, măcar încetinirea ascensiunii chineze pe mapamond. Nu, să nu ne închipuim idealuri romantice. Motivele sunt pur mercantile, dacă ne uităm, de exemplu, la situația extrem de încordată din Marea Chinei de Sud.  Mult așteptata întâlnire Biden Putin nu a fost de fapt despre Rusia. Cred că Joe Biden, care se știe cu Vladimir Putin cam tot de atât timp de când liderul de la Kremlin e la putere în Rusia, a căutat mai degrabă un aliat în Rusia pentru planurile sale în ce privește China. Va fi, probabil, cel mai devreme, anul acesta, și o întâlnire Biden -Jinping.  Pentru asta, mi-aș lua bilet în primul rând.


Alte articole
A treia oară-i cu noroc : O Bulgarie indecisă se încumetă la o nouă rundă de alegeri

A treia oară-i cu noroc : O Bulgarie indecisă se încumetă la o nouă rundă de alegeri

Dorința de a-i detrona pe Boyko Borissov și al său GERB nu a fost de ajuns : „Există un astfel de popor”, noul partid care a câștigat cele mai recente alegeri din Bulgaria, a mai luat un viraj periculos marți, revocându-și propriile numiri de miniștri, pe fondul unor controverse în creștere.

Bulgaria și Dosarele Pandora: nimic șocant într-o țară obișnuită cu corupția

Bulgaria și Dosarele Pandora: nimic șocant într-o țară obișnuită cu corupția

Dosarele Pandora nu au adus surprize foarte mari în Bulgaria, o țară obișnuită cu scandalurile de corupție. E de văzut și cât de mare va fi impactul lor; deocamdată, unul dintre cei care apar în dezvăluiri, controversatul oligarh Delyan Peevski, în loc să se ascundă s-a întors din Dubai în Bulgaria și și-a anunțat revenirea pe scena politică.

Bosnia și Herțegovina: gaura neagră a Europei

Bosnia și Herțegovina: gaura neagră a Europei

La mai bine de un sfert de secol de la încheierea războiului din Bosnia-Herțegovina, țara încă reprezintă un „proiect neterminat”, fiind mai coruptă, mai puțin stabilă și mai puțin dezvoltată decât celelalte țări din fosta Iugoslavie.

Ioana Dumitrescu

07 Jul 2021
Ioana Dumitrescu

Timp de citire: 8 min
  • Deschiderea Chinei către lume după moartea lui Mao și adoptarea parțială a capitalismului nu au îmblânzit decât aparent regimul comunist de la Beijing. Succesorii lui Mao au arătat, cu regularitate, că n-au de gând să renunțe la controlul strict asupra societății și că, dacă e cazul ca sistemul să fie apărat – sau consolidat – pot fi la fel de brutali ca „părintele fondator”.
  • China comunistă s-a clădit pe crimele comise de Mao Zedong in numele Revoluției Culturale. Se estimează că acțiunile politice ale lui Mao, din 1949 și până în 1976, au ucis aproximativ 70 de milioane de chinezi. Modelul liderului suprem, impus prin maoism, suma strategiilor militare si politice ale primului lider al Partidului Comunist Chinez si președinte al republicii populare, a rămas în conștiința colectivă. Cultul personalității a fost cheia îngenuncherii unei națiuni.
  • Semi-liberalismul promovat de Deng Xiaoping a produs în cele din urmă și efectul de bumerang. Marile schimbări politice din 1989 au atins și China. Studenții și intelectualii ieșiți în piața Tiananmen puneau în discuție legitimitatea conducerii comuniste de la Beijing. Mișcarea a fost înăbușită în sânge de puterea comunistă, pe 4 iunie 1989. Masacrul de la Tiananmen a fost condamnat de toată lumea, iar țările occidentale i-au impus un embargo dur Chinei, care în tot acest timp aresta manifestanți și jurnaliști chinezi, în vreme ce pe cei străini i-a expulzat. Amintesc acest episod pentru că mi se pare esențial pentru China secolului XXI. Atunci aparatul de reprimare s-a întărit și tot atunci s-au stabilit și limitele exprimării politice.
  • Cu Xi Jinping la putere, libertățile chinezilor se reduc de la o zi la alta. Cenzura, în special online este din ce în ce mai dură, dizidenții și avocații pentru drepturile omului sunt arestați unul după altul. Criticii care s-au refugiat în Occident nu se simt nici o secundă în siguranță.
Democrații vs. autocrații: un nou Război Rece?
Democrații vs. autocrații: un nou Război Rece?

China și Rusia adoptă tot mai des poziții similare în relația cu SUA și Occidentul, ceea ce a dat naștere la speculații privind o posibilă alianță militară. Un scenariu de coșmar ar fi acțiuni simultane, coordonate, în punctele de interes pentru cele două puteri autocrate: Taiwanul și Ucraina.

Ioana Dumitrescu
Ioana Dumitrescu
01 Dec 2021
Șicanele Rusiei arată de ce trebuie Moldova să își diversifice sursele de gaze și electricitate
Șicanele Rusiei arată de ce trebuie Moldova să își diversifice sursele de gaze și electricitate

La mai puțin de o lună de la semnarea unui nou contract pentru livrările de gaze, Moscova a arătat că știe cum să îl exploateze în favoarea sa. E clar că problemele Moldovei în domeniu nu s-au terminat, iar singura soluție de a ieși din acest impas pe termen mediu și lung este să își diversifice furnizorii.

Mădălin Necșuțu
Mădălin Necșuțu
30 Nov 2021
Criza lirei turcești și politicile islamo-conservatoare ale Ankarei
Criza lirei turcești și politicile islamo-conservatoare ale Ankarei

Prăbușirea lirei turcești este, în mare măsură, rezultatul politicilor Ankarei. Sunt politici tributare ideologiei islamo-conservatoare și tendințelor populist-autoritare ale regimului Erdögan, primul care contestă în mod serios viziunea lui Atatürk asupra statului.

Dragoș Mateescu
Dragoș Mateescu
26 Nov 2021
Belgrad: război al graffitiului în numele unui criminal de război
Belgrad: război al graffitiului în numele unui criminal de război

La zeci de ani după ce armele au tăcut în Bosnia, la Belgrad a început un nou tip de război între cei care insistă ca Serbia să-și asume trecutul pentru a putea privi către viitor și cei care încă mai sunt prinși în narațiunile naționaliste de pe vremea războiului din anii 90

Vuk Velebit
Vuk Velebit
24 Nov 2021