Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Analize

Pârghiile Rusiei la Chișinău. Cum și-a păstrat Moscova influența după independența Moldovei

Moldova
©EPA-EFE/DUMITRU DORU  |   A monument pictured at the Eternity Memorial Complex during celebrations to mark the 76th anniversary of Victory Day in Chisinau, Moldova, 09 May 2021. Former Soviet Republics on 09 May celebrate the victory over Nazi Germany in WWII.

Republica Moldova și-a proclamat independența în contextul prăbușirii URSS, dar și ca urmare a mișcării de renaștere națională de la sfârșitul anilor '80. În cei 30 de ani care au trecut de la acel moment, Moscova a avut o serie de pârghii – o populație cu identitate incertă, conflictul înghețat din Transnistria, monopolul asupra gazelor, clienții săi politici etc. – pentru a-și menține influența în spațiul dintre Prut și Nistru.

O populație cu identitate incertă

În 1812, în urma unui nou război ruso-turc, regiunea de est a Țării Moldovei, numită ulterior Basarabia, care corespunde în mare parte teritoriului Republicii Moldova de astăzi, a fost anexată de Imperiul Țarist. Atunci a început primul val de rusificare, în special în orașe, iar în Sud, în stepele Bugeacului, au fost aduși găgăuzi și bulgari. Potrivit unui studiu, ponderea românilor în regiune a scăzut de la 78% în 1817, la 52%, 80 de ani mai târziu, în timp ce a rușilor a crescut de la 2% la 6%, iar a evreilor, bulgarilor și găgăuzilor s-a dublat.

După revoluția bolșevică din Rusia, fosta gubernie și-a proclamat pentru o perioadă scurtă independența, iar apoi Sfatul Țării (Parlamentul) a decis unirea cu România, la 27 martie 1918. Bolșevicii nu au recunoscut unirea și pe parcursul întregii perioade interbelice au făcut presiuni atât diplomatice, cât și propagandistice, iar la final militare, pentru a aduce regiunea în componența URSS. În această perioadă a apărut mitul jandarmului român care tortura  și batjocorea populația băștinașă și tot atunci a început promovarea intensă a teoriei privind existența unui popor și a unei limbi moldovenești, distincte de cele române.  

După ocuparea Basarabiei în 1940, a început al doilea val, mult mai agresiv, de rusificare în toate domeniile - învățământ, sfera administrativă, cultură, promovarea în funcții de conducere a cetățenilor aduși din alte regiuni ale Uniunii Sovietice, în special din Rusia și Ucraina.

Șantajul separatist

În 1924, URSS a decis că are nevoie de un cap de pod pentru a putea lansa campania de reocupare a Basarabiei și a înființat, în stânga Nistrului, Republica Autonomă Sovietică Moldovenească. Aceasta a fost folosită și pentru promovarea tezelor privind limba și poporul moldovenesc.  După ocuparea Basarabiei și Bucovinei de către URSS, o parte din fostul teritoriu a fost încorporat nou-formatei Republici Sovietice Socialiste Moldovenești; aceasta cuprindea teritoriul Basarabiei, mai puțin cele trei județe din sud, care au fost încorporate în Ucraina, împreună cu nordul Bucovinei.  Regiunea din stânga Nistrului a fost cea mai industrializată și rusificată în perioada sovietică, dar a ajuns să fie percepută ca parte integrantă din Moldova. În contextul destrămării URSS, Transnistria și-a proclamat independența în 1990 (cu un an înainte de proclamarea Independenței Republicii Moldova), invocând „pericolul unirii cu România”. În aceeași perioadă și găgăuzii, rusificați între timp, și-au declarat propria republică, doar că au reușit să ajungă la consens cu Chișinăul, iar în Constituția din 1994 au dobândit statutul de regiune autonomă. 

Separatiștii transnistreni au fost și sunt sprijiniți, direct și indirect, de Federația Rusă, ale cărei forțe au luptat în scurtul conflict de la Nistru, din 1992. Conflictul din regiune s-a transformat într-unul înghețat și până astăzi un contingent militar rus continuă să staționeze în regiune, unde păzește un imens depozit militar, estimat la câteva zeci de mii de tone de muniție, pe care Rusia și-a asumat încă la sfârșitul anilor 90 să le retragă, fără a se ține de cuvânt. Regiunea este condusă de un regim separatist, fidel Moscovei, care sprijină financiar populația din regiune, o mare parte din aceasta având și cetățenia rusă. Negocierile de reglementare a conflictului trenează de aproape trei decenii. De altfel, s-a spus că reglementarea conflictului nici nu prea a fost dorită de elitele politice de la Chișinău, acuzate deseori că ar fi făcut afaceri și contrabandă prin regiune, numită și „gaura neagră a Europei”. Una dintre cele mai discutate „scheme” în ultimii ani este cea de livrare a energiei electrice. Aceasta este produsă de o companie din regiune cu capital rusesc și vândută în dreapta Nistrului. Pentru producerea energiei este utilizat gazul rusesc, pe care regimul separatist nu-l achită, dar care este trecut ca datorie a Moldovei, care a ajuns la aproximativ 7 miliarde de dolari.

În ultimii ani, populația din regiune este folosită și în scopuri electorale de partidele și politicienii pro-ruși, iar conflictul transnistrean reprezintă pârghie politică, diplomatică și chiar militară a Moscovei pentru a influența Chișinăul.

Pârghia economică

După destrămarea URSS, economia Republicii Moldova a rămas dependentă în mare măsură de Rusia și alte țări CSI, de la care avea nevoie de materie primă, utilaje, carburanți, și care îi asigurau, totodată, o piață de desfacere pentru produsele sale. Până în 1998, când Rusia a fost afectată de o criză profundă, peste 60% din exporturile Republicii Moldova aveau ca destinație această țară și peste 70% - spațiul CSI.

Chiar și după 1998, Rusia a rămas o piață importantă și nu a ezitat să își folosească acest statut ca pe o armă politică, cum s-a întâmplat în 2006, când a sistat importurile de vin moldovenesc, care depindea în proporție de peste 70% de piața rusă. Blocada a fost impusă în contextul în care guvernarea comunistă de atunci dădea semne că ar vrea să se apropie de UE.

La fel s-a întâmplat și în 2014. La scurt timp după semnarea Acordului de Asociere cu UE, Rusia a impus taxe vamale pentru produsele agricole moldovenești, iar în 2019-2020 a făcut unele derogări pe care fostul președinte pro-moscovit, Igor Dodon, le-a folosit în interes electoral.

Dependența economică a Republicii Moldova față de Rusia a scăzut de-a lungul anilor. În 2020, mai puțin de 9% din exporturile moldovenești au mers spre această țară și 15% către CSI (inclusiv Rusia). Cu toate acestea mai rămân unele produse precum merele sau vinul, care depind în mare măsură de piața rusă.

Dacă dependența economică în general față de Rusia a scăzut, nu același lucru se poate spune despre gazele naturale...

Monopolul gazelor

O fostă președintă a Parlamentului de la Chișinău, comunista Eugenia Ostapciuc, îi îndemna, la începutul anilor 2000, pe cetățeni și pe oponenții politici să nu uite „de unde vin gazele”.

Republica Moldova este lipsită în totalitate de resurse energetice, așa că achiziționează gazele de care are nevoie de la Gazprom în proporție sută la sută. Acest monopol a fost folosit deseori de Moscova pentru a șantaja Chișinăul, așa cum s-a întâmplat, spre exemplu în 2006. Situația este complicată și de faptul că Rusia pretinde că Republica Moldova îi datorează banii pentru gazele livrate gratis Transnistriei.

În plus, unii politicieni folosesc și acest subiect în scopuri electorale și politice, cum a făcut Igor Dodon, care s-a lăudat că a obținut o reducere a tarifului la gaz în 2020, deși atunci prețurile au scăzut datorită fluctuației de pe piețele internaționale. Acum, în contextul în care se așteaptă ca tariful să crească din toamnă, socialiștii spun că se va întâmpla din cauza politicii anti-ruse a guvernării în frunte cu Maia Sandu.

Republica Moldova a încercat să-și diversifice resursele printr-un gazoduct, construit pe bani europeni, cu România. Gazoductul încă nu este pe deplin funcțional și chiar și când va fi dat în exploatare, este posibil ca prin el să curgă tot gaze care provin de la Gazprom.

Coloana a cincea

În 18 din cei 30 de ani de independență, Republica Moldova a fost condusă de trei președinți foști nomenclaturiști sovietici. Majoritatea politicienilor care au ocupat funcții importante în stat, indiferent de culoarea politică, au fost atenți la Moscova, unii într-o măsură mai mare ca alții – Igor Dodon, de pildă, a făcut pe parcursul mandatului său de președinte zeci de vizite în Federația Rusă, a avut 14 întrevederi cu Vladimir Putin și peste 130 de întrevederi cu ambasadorul rus la Chișinău și cu alți oficiali de la Moscova. 

De altfel, la Chișinău chiar se spunea că acela care reușește să facă o poză sau să-i strângă mâna lui Putin în campanie, va câștiga alegerile. Iar asta nu datorită puterilor miraculoase ale președintelui rus: era un semnal clar dat alegătorilor filoruși pe cine susține Moscova.

În 2003, Rusia a fost la un pas de a impune federalizarea Republicii Moldova, prin intermediului fostului președinte comunist, Vladimir Voronin, care în prima parte a mandatului promitea aderarea țării la Uniunea vamală Rusia-Belarus. Proiectul de federalizare a fost preluat ulterior de socialiștii lui Igor Dodon, care însă, de asemenea, au fost nevoiți să facă un pas înapoi din cauza opoziției populației.   

Pe lângă cei declarați pro-moscoviți mai sunt și din cei care acționează din umbră, așa, cum se pare, a făcut Iurie Roșca – fost lider al Mișcării de eliberare naționale, unionist și anticomunist, care în 2005 a votat pentru realegerea lui Vladimir Voronin în funcția de președinte, iar în 2014 a fost declarat de Alexandr Dughin, „prietenul Rusiei”.

Propaganda

În 2017, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Concepția securității informaționale, în care au fost folosite aproape toate literele din alfabet pentru a cataloga categoriile de amenințări în acest domeniu. Se întâmpla în contextul în care societatea civilă și experții avertizau de ani de zile cu privire la pericolele pe care le provoacă propaganda rusă și influența masivă a presei ruse în Republica Moldova.

Un studiu realizat în 2020 arată că în pofida unor restricții de difuzare a programelor ruse, 70% dintre respondenți urmăreau programe TV produse în Rusia. 

În Republica Moldova, în rețelele de cablu predomină în continuare canalele TV rusești, sau în limba rusă, ori care transmit programe rusești. Un alt studiu, realizat în 2018, releva că propaganda rusă este transmisă și prin intermediul rețelelor de socializare. Potrivit acestuia, ponderea unor astfel de mesaje pe Odnoklassniki a constituit 57% din numărul total de mesaje analizate de cercetători.

Republica Moldova este țara cea mai expusă din Europa Centrală și de Est la propaganda rusă, arăta și studiul „Rezistența față de dezinformare în Europa Centrală și de Est”. Cercetarea atesta că majoritatea televiziunilor de top sunt cele care retransmit programe rusești, iar o bună parte din presa on-line favorizează Kremlinul. În același timp, există câteva categorii importante de populație predispuse spre a fi manipulate. Este vorba de minoritățile etnice, persoanele în vârstă și unii enoriași activi ai Bisericii Ortodoxe din Moldova, care ține de Biserica Ortodoxă Rusă.

Biserica

Biserica este instituția care se bucură de cea mai mare încredere din partea cetățenilor în Republica Moldova, potrivit tuturor sondajelor.  Biserica Ortodoxă din Republica Moldova este scindată în Mitropolia Moldovei, subordonată Bisericii Ortodoxe Ruse și care deține majoritatea lăcașelor de cult și cea mai mare pondere în societate, și Mitropolia Basarabiei, subordonată Bisericii Ortodoxe Române.

De-a lungul anilor, Mitropolia Moldovei și preoți de-ai săi au susținut deschis sau indirect anumite partide politice sau politicieni, de obicei de stânga. Cea mai scandaloasă a fost implicarea mai multor reprezentanți ai Bisericii în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2016, împotriva Maiei Sandu. Atunci Curtea Constituțională i-a cerut Parlamentului să interzică implicarea bisericii în campaniile electorale, dar modificările legislative necesare nu au mai fost adoptate. De asemenea, Mitropolia Moldovei a încercat să împiedice mai multe reforme necesare pentru apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană, cum s-a întâmplat când s-a implicat masiv într-o campanie menită să blocheze adoptarea Legii egalității de șanse. În același timp, politicienii au fost mereu tentați să obțină sprijinul Bisericii.

Populația se uită, totuși, spre Occident

În pofida tuturor pârghiilor de mai sus pe care le deține Moscova pentru a influența și a se implica în afacerile interne ale Republicii Moldova, majoritatea cetățenilor au demonstrat că își doresc o altă cale.  Au făcut-o în noiembrie 2020, atunci când au ales-o pe pro-europeana Maia Sandu în funcția de președinte, în defavoarea pro-moscovitului Igor Dodon, și și-au reconfirmat votul la 11 iulie, atunci când i-au oferit partidului acesteia – Partidul Acțiune și Solidaritate – o majoritate confortabilă în Parlament. Rezultatul votului se datorează în mare parte cetățenilor aflați în Occident.

Acum depinde de noua guvernare dacă va reuși să îndreptățească așteptările oamenilor, să-i ofere Republicii Moldova o cale sigură și ireversibilă și să nu repete greșelile predecesorilor săi care au folosit mandatul oferit de cetățeni pentru a-și satisface propriile interese, compromițând astfel valorile europene și democratice pe care susțineau că le îmbrățișează.

Carte recomandata
Alte articole
Oile negre ale familiei europene. Cum au găsit succesul – și au subminat UE – Viktor Orban și Boris Johnson, folosind aceleași rețete populiste

Oile negre ale familiei europene. Cum au găsit succesul – și au subminat UE – Viktor Orban și Boris Johnson, folosind aceleași rețete populiste

Boris Johnson și Viktor Orban abordează politica într-un mod similar: amândoi sunt populisti care tânjesc după lumina reflectoarelor, gata să exploateze dezbinarea din societățile lor. Cei doi împărtășesc și o ireverență față de Uniunea Europeană. Johnson a fost unul din exponenții taberei Leave, în timp ce Orban îi dă cu regularitate bătăi de cap Bruxellesului, sfidând valorile și politicile UE. Cei doi par să folosească aceeași rețetă pentru a-și consolida puterea, așa că logica dictează că și cei care li se opun vor ajunge la abordări similare.

Polonia: decăderea presei libere, mărirea „Părintelui Director”

Polonia: decăderea presei libere, mărirea „Părintelui Director”

Polonia urmează calea bătută de Ungaria și prim-ministrul acesteia. După ce și-a adus sub control Tribunalul Constituțional și Curtea Supremă, guvernul naționalist al partidului Lege și Justiție a început să sufoce fără milă organizațiile de presă independente și să restricționeze libertatea de exprimare. În curând, magnatul media Tadeusz Rydzyk ar putea să devină cea mai importantă persoană fără funcție publică din Polonia și cel mai puternic jucător de pe piața media, în afară de radiodifuzorul public. Este preot, om de afaceri și prieten apropiat al multor politicieni de dreapta.

China și Orientalismul 2.0: Cea mai bună formă de propagandă e când ceilalți n-au habar cine ești

China și Orientalismul 2.0: Cea mai bună formă de propagandă e când ceilalți n-au habar cine ești

Cea mai eficientă formă de propagandă chinezească peste hotare nu e cea pe care Beijingul o plănuiește, ci aceea care apare spontan atunci când o civilizație îndepărtată vorbind o limbă pe care puțini europeni o înțeleg vine în contact cu tendința aceleiași Europe de a crea mitologii despre “Orient”. Cu alte cuvinte, e un produs colateral al “orientalismului”.China de azi a luat locul Japoniei anilor 1970 drept “țara care face lucrurile altfel decât noi” și e pe cale să surclaseze vechile democrații.

Cornel Ciobanu

27 Aug 2021
Cornel Ciobanu

Timp de citire: 10 min
  • Republica Moldova și-a proclamat independența în contextul prăbușirii URSS, dar și ca urmare a mișcării de renaștere națională de la sfârșitul anilor '80. În cei 30 de ani care au trecut de la acel moment, Moscova a avut o serie de pârghii – o populație cu identitate incertă, conflictul înghețat din Transnistria, monopolul asupra gazelor, clienții săi politici etc. – pentru a-și menține influența în spațiul dintre Prut și Nistru.
  • Bolșevicii nu au recunoscut unirea și pe parcursul întregii perioade interbelice au făcut presiuni atât diplomatice, cât și propagandistice, iar la final militare, pentru a aduce regiunea în componența URSS. În această perioadă a apărut mitul jandarmului român care tortura și batjocorea populația băștinașă și tot atunci a început promovarea intensă a teoriei privind existența unui popor și a unei limbi moldovenești, distincte de cele române.
  • Separatiștii transnistreni au fost și sunt sprijiniți, direct și indirect, de Federația Rusă, ale cărei forțe au luptat în scurtul conflict de la Nistru, din 1992.
  • După destrămarea URSS, economia Republicii Moldova a rămas dependentă în mare măsură de Rusia și alte țări CSI, de la care avea nevoie de materie primă, utilaje, carburanți, și care îi asigurau, totodată, o piață de desfacere pentru produsele sale.
  • În 18 din cei 30 de ani de independență, Republica Moldova a fost condusă de trei președinți foști nomenclaturiști sovietici. Majoritatea politicienilor care au ocupat funcții importante în stat, indiferent de culoarea politică, au fost atenți la Moscova, unii într-o măsură mai mare ca alții – Igor Dodon, de pildă, a făcut pe parcursul mandatului său de președinte zeci de vizite în Federația Rusă, a avut 14 întrevederi cu Vladimir Putin și peste 130 de întrevederi cu ambasadorul rus la Chișinău și cu alți oficiali de la Moscova.
Al Qaida, Statul Islamic, Talibanii. De ce se luptă jihadiștii între ei
Al Qaida, Statul Islamic, Talibanii. De ce se luptă jihadiștii între ei

Acest război între extremiști musulmani poate părea bizar. Ideologiile lor sunt extrem de similare. Cea mai mare parte a luptătorilor provin din aceeași regiune și au aceeași cultură și etnie. Principalul lor inamic este Occidentul, personificat de Statele Unite – a căror retragere din Afghanistan este percepută de mulți drept o înfrângere. Rivalitatea e dată însă de unele diferențe de nuanță între modul în care văd lumea și interpretează religia și jihadul. Este și o chestiune de politică, o dispută pentru întâietate și pentru prestigiu. Este, în sfârșit, o rivalitate care o reflectă pe cea, mai veche, dintre Al Qaida și Statul Islamic.

Cătălin Gomboș
Cătălin Gomboș
08 Oct 2021
Arestarea procurorului general al Moldovei: un pas spre reformă, sau o etapă a luptei pentru instituții?
Arestarea procurorului general al Moldovei: un pas spre reformă, sau o etapă a luptei pentru instituții?

Procurorul general al Republicii Moldova a fost arestat pe 5 octombrie pentru corupție. Este ultimul dintr-o serie de scandaluri legate de această instituție. Va marca el adevăratul debut al reformei în justiție, sau avem de-a face cu o nouă etapă a războiului care se poartă pentru controlul unei instituții vitale?

Mariana Vasilache
Mariana Vasilache
06 Oct 2021
Pionii propagandei. Mirajul șahului în perioada sovietică
Pionii propagandei. Mirajul șahului în perioada sovietică

De la Lenin încoace, o mulțime de lideri comuniști au încercat să practice și să promoveze șahul. De cele mai multe ori, acești lideri erau jucători patetici, care nu erau în stare să facă față unui turneu de șahiști de forță medie sau chiar de amatori; cu excepția, poate, a unuia organizat numai între ei, eveniment care însă n-a avut loc niciodată, cu toată prietenia socialistă dintre popoare. Ceea ce însă nu i-a împiedicat pe aceiași lideri comuniști ca în timpul Războiului Rece să facă din șah un puternic instrument de propagandă.

Ionuț Iamandi
Ionuț Iamandi
01 Oct 2021
De ce va rămâne la putere președintele Bulgariei, Rumen Radev
De ce va rămâne la putere președintele Bulgariei, Rumen Radev

Cu două luni înainte de alegerile prezidențiale, Radev este singurul candidat înscris în cursă. Cu o cotă de popularitate de peste 65%, are șanse foarte mari de a fi reales. Susținut de partidele care se opun status quo-ului de pe scena politică locală, Radev încearcă să-și construiască o reputație mai bună și o prezență pe termen lung în viața politică din Bulgaria.

Svetoslav Todorov
Svetoslav Todorov
21 Sep 2021