Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Analize

China și Orientalismul 2.0: Cea mai bună formă de propagandă e când ceilalți n-au habar cine ești

enlai kissinger
©  |   Zhou Enlai și Henry Kissinger

Cea mai eficientă formă de propagandă chinezească peste hotare nu e cea pe care Beijingul o plănuiește, ci aceea care apare spontan atunci când o civilizație îndepărtată vorbind o limbă pe care puțini europeni o înțeleg vine în contact cu tendința aceleiași Europe de a crea mitologii despre “Orient”. Cu alte cuvinte, e un produs colateral al “orientalismului”. Când artiștii și scriitori de secol XIX se lăsau pradă viziunii romantice despre locuri și oameni din Est, prezentați ca un univers aparte exotic și senzual, ori trăind în armonie cu natura, păstrători ai unei înțelepciuni ancenstrale, atitudinea asta era destul de paternalistă, ori chiar colonialistă. Noul Orientalism 2.0 e altceva: la fel de nerealist, dar sărit în extrema cealaltă, măcinat de teamă și admirație secretă pentru realizările recente ale “Estului”. Logica este asemănătoare: Marele Necunoscut e un fundal gol pe care comentatorii din societățile democratice își proiectează propriile polemici, anxietăți și utopii. China de azi a luat locul Japoniei anilor 1970 drept “țara care face lucrurile altfel decât noi” și e pe cale să surclaseze vechile democrații.

Fascinația occidentală pentru nimicuri pompoase

Nu e ilustrare mai bună pentru tendința asta a noastră de a fantaza despre antipozi decât celebrul episod repetat (prea) adesea: când premierul Zhou Enlai a fost întrebat de Henry Kissinger în timpul vizitei din 1971 care-i impactul Revoluției Franceze, el a răspuns sibilinic: “E prea devreme să ne pronunțăm”. Ai în această povestioară încapsulate toate elementele noului orientalism: părintele Realpolitik american față în față cu înțeleptul chinez; agitația occidentală pe termen scurt în contrast cu răbdarea strategică a Chinei; superficialitatea “noastră” în contrast cu “simțul lor al istoriei”.

Atâta doar că totul e un mare fake! S-a aflat mai târziu de la Chas Freeman, diplomat american și interpret în acea întâlnire, că premierul chinez pur și simplu nu a înțeles întrebarea: el credea că e vorba de agitațiile de stradă din Paris din mai 1968, nu Revoluția Franceză propriu-zisă de la 1789. “Prea devreme să ne pronunțăm” era răspunsul politically correct al oricărui lider al Partidului Comunist Chinez în 1971, la trei ani de la evenimente, ca să ascundă dezamăgirea produsă de (încă) o ocazie ratată: masele populare n-au reușit nici acum să dărâme capitalismul occidental! Zhou Enlai era de fapt victima Newspeak practicat de propriul regim, aflat în pline frământări cu Revoluția Culturală maoistă, într-un moment când ei așteptau colapsul ideologic al Vestului, deci vedeau în orice manifestație de stradă din Europa sau SUA “începutul revoluției proletare”.

Cu alte cuvinte, premierul chinez nu era vreun înțelept vorbind în linia lui Confucius ori Sun Tzu, ci un aparatcik ce repeta lozinci banale din Cotidianul Poporului, ziarul CC al PCC. Rostul lor era în primul rând de a îndoctrina cetățeanul chinez, care în 1971 avea zero surse de informare despre Occident, dar iată că au ajuns să deruteze și o persoană ca premierul Zhou, unul din liderii chinezi cei mai umblați prin lume la ora aceea, care ar fi trebuit să aibă mai la îndemână referințele culturale ale democrațiilor vestice. Cum se face totuși că această eroare evidentă – și destul de amuzantă – nu a fost semnalată imediat? Ne spune Chas Freeman în memorii: “Îmi amintesc cu precizie schimbul de replici. Confuzia era prea delicioasă ca să fie corectată”. Într-adevăr, era un fake mult prea bun ca să se risipească deoarece venea în prelungirea prejudecăților culturale ale presei internaționale și comentatorilor din lumea bună. Într-un fel, a fost un episod de propagandă-cu-invitație.

Tendința asta a rămas vie de-atunci încoace. Repetăm tot felul de nimicuri pompoase spuse de liderii Chinei și încercăm să le găsim un înțeles profund, deși el nu există. Citim povești despre triumfurile regimului și ignorăm jumătatea goală a paharului. Cărticica Roșie – o colecție de 267 aforisme atribuite lui Mao, printată în peste un miliard de exemplare, inclusiv în principalele limbi de circulație – a ajuns să fie citată în Parlamentul britanic în timpul dezbaterilor, ca referință pentru obiectivele de politică ale Chinei, urmărite pe termen lung, cu precizie implacabilă. Bineînțeles, nu nici vorbă de așa ceva. Regimul este opac și nedemocratic, deci fisurile interne, ezitările și luptele brutale pentru putere din sânul său tind să rămână ascunse. Puțini inițiați ajung să depășească bariera cenzurii și să descrie incertitudinea, comportamentul oportunist și procesul de decizie aleator de la Beijing.

Dincolo de mitul miracolului chinezesc

O astfel de rară excepție e cartea recent publicată din care aflăm cum, pe timpul sângeroasei Revoluții Culturale dezlănțuite de Mao, au existat tabere rivale în interiorul Gărzilor Roșii, milițiile tineretului comunist manipulate de lider contra rivalilor săi din partid. Una din ele a ieșit învingătoare și le-a suprimat pe celelalte, devenind „generația lui Deng Xiaoping”, teoretic pragmatică și reformatoare, dar nu într-atât încât să nu deschidă focul contra poporului în piața Tienanmen zece ani mai târziu. Președintele Xi Jinping e fiul unui important lider care a suferit abuzuri din partea Gărzilor radicale în anii de turbulențe, dar și-a luat revanșa mai târziu, după reabilitare. Istoriile de familie și legăturile de clan contează în politica de azi a Chinei la fel de mult ca ideologia și strategiile, doar că nu se văd clar în public. Ultimele sunt adesea doar ciomege de folosit contra rivalilor, cum s-a întâmplat cu “campania anti-corupție” declanșată de Xi imediat după ce a luat puterea. Mulți din Occident le iau însă în serios din moment ce sunt singurele lucruri vizibile cu ochiul liber. Iar din moment ce ideologia Partidului Comunist în general e doar o realitate alternativă bazată pe teorii conspiraționiste ale societății umane, e normal ca proiecțiile ei peste hotare să fie tot fake news și manipulare. Nici măcar nu suntem noi, occidentalii, ținta principală a acestor manipulări; ceea ce ajunge la noi sunt ecourile atenuate ale propagandei servite zilnic poporului chinez.

Fanii modelului autoritarist de dezvoltare își pun azi speranța în China, după atâtea dezamăgiri în trecut. Însă ei ignoră, ca și înainte, gradul în care decizia politică la Beijing e bazată nu atât pe planificarea oficială în cincinale, cât pe măsuri oportuniste și răfuieli între diverse grupări din partid, armată și mediul de business. Ar trebui ca lumea să recitească volumul clasic al lui Kornai Janos despre sistemul socialist real și relația lui foarte laxă cu documentele de partid. Planurile cincinale au existat, dar mai mult pentru a fi onorate ritualic în ședințe, în vreme ce economia se conducea prin improvizații și cârpeală, în încercarea de a împăca presiunile contradictorii create de natura regimulu. Dezinformarea și fake news țineau de esența regimului, nu erau aberații superficiale; erau features of the system, not bugs, cum se zice în industria IT.

E adevărat că turbocapitalismul chinezesc de azi, condus cu metode leniniste, nu-i același lucru cu comunismul lui Mao. Avansul țării în PIB/cap, infrastructura modernă și scoaterea din sărăcie a sute de milioane de oameni nu pot fi negate. Dar nici nu sunt ceva unic în istorie, dincolo de scara de mărime: exact asta te aștepți să se întâmple când tolerezi o doză de normalitate economică iar societatea face tranziția de la autarhia rurală de autoconsum la urbanizare și industrializare. E un exemplu tipic de proces irepetabil ce încorporează un important efect “de bază”, cum îl numesc economiștii: după episoade istorice catastrofale precum Marele Salt Înainte ori Revoluția Culturală, revenirea la normal seamănă o creștere explozivă; sunt toate semnele că acest efect se cam atenuează deja. La fel, nu se poate nega că în China criza Covid a fost gestionată cu eficiență nemiloasă – dar până la urmă ce-i așa surprinzător că un partid comunist e expert la impus restricții de mișcare, controlat populația și astupat gura oamenilor?

Pe scurt, ascensiunea recentă a Chinei n-are de-a face cu aforismele lui Mao; ori cu Confucius tălmăcit destul de transparent drept “concepția lui Xi Jinping”; sau politici-fanion ca un-copil-pe-familie, sau Made in China, sau Chinese Dream, sau Belt and Road. Unele din ele sunt cu politici reale, care au produs efecte măsurabile: de pildă restricția de un copil pe familie, în vigoare între 1979 și 2015, introdusă sub conducerea luminată a lui Deng, măsură ce a produs imense suferințe și o mamă a crizelor demografice ce va lovi China curând, fără vreo soluție la orizont. Altele sunt doar abureală retorică, precum inițiativa Belt and Road (BRI), o platformă propagandistică cu geometrie variabilă, despre care nu știi niciodată exact ce proiecte include și ce buget are. E un soi de etichetă acoperitoare folosită de firme sau grupuri de afaceri rivale din China pentru a-și crea nișe de business în străinătate în detrimentul competitorilor lor interni.

Întoarcerea la ortodoxismul comunism

Sub președintele Xi pare că oricum ceasul merge îndărăt, către realitățile alternative ale propagandei comuniste ortodoxe. Se strânge șurubul în politică și exprimarea publică, se pune din nou accentul pe îndoctrinare, în școli, universități și companii. Frontul Unit, organizație cu mandat cuprinzător și rol de a supraveghea și integra cetățenii care nu sunt membri de partid, e tot mai activă. Partidul Comunist Chinez înființează organizații în firme, ca pe vremuri, după principiul “conducerii bicefale”; multinaționalele germane cu operațiuni în China nu sunt scutite, dar au voie să se prefacă diplomatic că nu observă. Criza Covid din 2020 a fost transformată în ocazia nesperată de a le demonstra cetățenilor avantajele mobilizării de tip militar și suprimării dizidențelor.

Noi, cei care nu trăim în China, suntem doar victime colaterale ale acestui bombardament gigantic cu propagandă și manipulare orchestrat de regim și îndreptat contra propriului popor. În primăvara lui 2020, când avioanele cu materiale sanitare aterizau la Roma sau Belgrad, era obligatoriu ca șeful guvernului beneficiar să țină un discurs de mulțumire pe pistă, lângă botul aeronavei, însoțit de ambasadorul chinez. Scopul era, desigur retransmisia în primetime la Beijing. The Health Silk Road, o extensie improvizată a BRI, e dovada vie prezentată poporului cât de indispensabili global au ajuns liderii săi.

Când narativul șchioapătă din cauza calității proaste a măștilor chinezești ori a ineficienței vaccinului Sinopharm, Beijingul devine pasiv-agresiv: se atacă produsele rivale de la Pfizer. Oficiali de rang înalt și mass media de stat vehiculează povești despre morți inexplicabile în Norvegia. Iarăși, nu e vorba atât de restul lumii: cetățenii chinezi trebuie convinși că regimul lor performează, în vreme ce altele dau chix. Dacă pe parcurs crește vaccino-scepticismul pe glob, asta e; stabilitatea la Beijing e pe primul plan.

Dezinformarea strategică a Rusiei a fost totdeauna mai subtilă și adaptabilă la context, deci finalmente mai eficientă. Kremlinul cunoaște mai bine țările și societățile din regiunea noastră, mai ales Estul Europei, pentru că avem o lungă istorie comună. Propaganda chineză în schimb apelează adesea la recitarea robotică de punctaje în limbă de lemn, lăudând mărețele realizări, ce nu diferă mult de ceea ce li se spune chinezilor la ei acasă. Când nu mai au argumente, ambasadele Chinei trec în modul “wolf warrior”.

Dar de multe ori nici măcar nu e nevoie. Avem în Europa destui naivi, cinici, ori inși care admiră bovaric autoritarismele, ori comentatori cu opinii anti-occidentale, gata să adune de pe internet meme despre superioritatea modelului chinez și să le asambleze creativ, compunând cu ele propriile lor narative. Pe fondul general de necunoaștere a Chinei reale de către marele public, asta funcționează, cu precădere în statele nou membre ale UE sau în Balcani. Beijingul nu trebuie decât să-și semnaleze prezența în regiune cu ceva investiții (unele plauzibile economic, altele nu) și cu o versiune la scară mică a BRI numită “inițiativa 17+1”, la fel de vag definită în limbaj de partid, și să lase apoi propaganda-cu-invitație să crească organic. Poate conta pe Orientalismul 2.0 să umple golurile, punctele lăsate în suspensie și să prezinte eșecurile drept un progres promițător.

Propaganda de Razboi
Alte articole
În vreme ce Republica Cehă se pregătește de alegeri, președintele (pro-rus), premierul și șeful serviciilor de informații sunt angrenați într-un complicat joc pentru putere

În vreme ce Republica Cehă se pregătește de alegeri, președintele (pro-rus), premierul și șeful serviciilor de informații sunt angrenați într-un complicat joc pentru putere

Președintele pro-Rus al Republicii Cehe pare hotărât să scape de șeful serviciilor de informații interne, a cărui treabă este să oprească spionii ruși. A fost o vreme când șeful serviciului de informații s-a bucurat de sprijinul prim-ministrului, dar, având în vedere că alegerile bat la ușă, acesta din urmă are nevoie ca președintele să fie de partea sa.

De ce nu încap două săbii în aceeași teacă: principale motive ale dezbinării forțelor unioniste la Chișinău

De ce nu încap două săbii în aceeași teacă: principale motive ale dezbinării forțelor unioniste la Chișinău

Mișcarea unionistă din Republica Moldova a beneficiat dintotdeauna de aportul unor intelectuali și s-a bazat pe voturile a aproximativ 10% din electorat. Acest electorat s-a fragmentat tot mai mult în ultimii ani, pe fondul diferendelor apărute între exponenții unionismului, care s-au divizat în formațiuni aflate în competiție. Tendința centrifugă s-a acutizat în timp și este foarte probabil ca nici la alegerile anticipate din 11 iulie forțele unioniste să nu se poată coagula.

Est sau Vest? Încotro se îndreaptă Turcia lui Erdoğan?

Est sau Vest? Încotro se îndreaptă Turcia lui Erdoğan?

Prins la mijloc între propriile ambiții și interesele puterilor globale, între provocări interne și politici eronate, actualul regim de la Ankara vorbește și se comportă din ce în ce mai haotic, urmările fiind greu de anticipat în acest moment.

Sorin Ioniță

25 Feb 2021
Sorin Ioniță

Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 10 min
  • Cea mai eficientă formă de propagandă chinezească peste hotare nu e cea pe care Beijingul o plănuiește, ci aceea care apare spontan atunci când o civilizație îndepărtată vorbind o limbă pe care puțini europeni o înțeleg vine în contact cu tendința aceleiași Europe de a crea mitologii despre “Orient”. Cu alte cuvinte, e un produs colateral al “orientalismului”. China de azi a luat locul Japoniei anilor 1970 drept “țara care face lucrurile altfel decât noi” și e pe cale să surclaseze vechile democrații.
  • Repetăm tot felul de nimicuri pompoase spuse de liderii Chinei și încercăm să le găsim un înțeles profund, deși el nu există. Citim povești despre triumfurile regimului și ignorăm jumătatea goală a paharului. Cărticica Roșie – o colecție de 267 aforisme atribuite lui Mao, printată în peste un miliard de exemplare, inclusiv în principalele limbi de circulație – a ajuns să fie citată în Parlamentul britanic în timpul dezbaterilor, ca referință pentru obiectivele de politică ale Chinei, urmărite pe termen lung, cu precizie implacabilă. Bineînțeles, nu nici vorbă de așa ceva.
  • Fanii modelului autoritarist de dezvoltare își pun azi speranța în China, după atâtea dezamăgiri în trecut. Însă ei ignoră, ca și înainte, gradul în care decizia politică la Beijing e bazată nu atât pe planificarea oficială în cincinale, cât pe măsuri oportuniste și răfuieli între diverse grupări din partid, armată și mediul de business.
  • Sub președintele Xi pare că oricum ceasul merge îndărăt, către realitățile alternative ale propagandei comuniste ortodoxe. Se strânge șurubul în politică și exprimarea publică, se pune din nou accentul pe îndoctrinare, în școli, universități și companii.
  • Dezinformarea strategică a Rusiei a fost totdeauna mai subtilă și adaptabilă la context, deci finalmente mai eficientă. Kremlinul cunoaște mai bine țările și societățile din regiunea noastră, mai ales Estul Europei, pentru că avem o lungă istorie comună. Propaganda chineză în schimb apelează adesea la recitarea robotică de punctaje în limbă de lemn, lăudând mărețele realizări, ce nu diferă mult de ceea ce li se spune chinezilor la ei acasă. Când nu mai au argumente, ambasadele Chinei trec în modul “wolf warrior”.
Cum a devenit 9 mai o zi a solidarizării cu Ucraina, dintr-o sărbătoare a puterii Rusiei și URSS
Cum a devenit 9 mai o zi a solidarizării cu Ucraina, dintr-o sărbătoare a puterii Rusiei și URSS

În afara Rusiei, în țări ex-sovietice și ex-comuniste, trimișii și simpatizanții Moscovei au încercat să marcheze Ziua Victoriei, dar, în cele mai cazuri, acțiunile lor au fost puse în umbră de manifestări de protest față de acțiunile Rusiei și de solidaritate cu Ucraina. Corespondenții Veridica în țări ex-sovietice și ex-comuniste au luat pulsul zilei de 9 mai.

Cătălin Gomboș
Cătălin Gomboș
11 May 2022
Presa independentă rusă despre militarii morți în război, mercenarii sirieni și eșecul unei eventuale mobilizări generale decise de Kremlin
Presa independentă rusă despre militarii morți în război, mercenarii sirieni și eșecul unei eventuale mobilizări generale decise de Kremlin

Zeci de mii de oameni au părăsit în ultimele trei luni Rusia din cauza persecuțiilor, condamnând agresiunea în Ucraina. În țară au mai rămas însă persoane care continuă să fie în opoziție față de putere și să participe la acțiuni anti-război. Mulți jurnaliști, activiști și apărători ai drepturilor omului nu intenționează să renunțe la activitatea lor în Rusia, în pofida legilor represive și amenințărilor cu dosare penale. Veridica a selectat subiecte de pe principalele platforme de liberă exprimare rusești.

Mariana Vasilache
Mariana Vasilache
10 May 2022
FOTOREPORTAJ: Cum s-a văzut parada de 9 mai de la Chișinău: între nostalgii sovietice și gloria ștearsă a defunctei URSS
FOTOREPORTAJ: Cum s-a văzut parada de 9 mai de la Chișinău: între nostalgii sovietice și gloria ștearsă a defunctei URSS

9 mai a fost așteptat cu anxietate la Chișinău: o lege recentă interzice afișarea simbolurilor armatei ruse și invadării Ucrainei, panglica Sf. Gheorghe și literele Z și V, iar filo-rușii spuseseră că vor ignora legea. Existau temeri că vor fi tulburări. N-au fost, iar manifestarea a părut mai degrabă cea a unor nostalgici comuniști decât una de solidarizare cu Rusia.

Mădălin Necșuțu
Mădălin Necșuțu
09 May 2022
Ziua Victoriei și Imperiul Sovietic: ce (mai) înseamnă 9 mai în fosta URSS și în statele ex-comuniste
Ziua Victoriei și Imperiul Sovietic: ce (mai) înseamnă 9 mai în fosta URSS și în statele ex-comuniste

9 mai va fi altfel decât de obicei: sărbătorirea sa poate fi considerată o celebrare a agresiunii ruse. În așteptarea evenimentelor de la Moscova și de aiurea, Veridica și-a propus să afle ce (mai) înseamnă 9 mai în fosta URSS și în țările ex-comuniste și a apelat la corespondenții săi din țările respective.

Cătălin Gomboș
Cătălin Gomboș
06 May 2022