Maia Sandu a pierdut alegerile în Moldova așa că este doar președintele diasporei, scrie presa pro-Kremlin, forțând această concluzie prin dezinformare și manipularea și interpretarea eronată a datelor.
La 20 octombrie și 3 noiembrie în Republica Moldova au avut loc alegeri prezidențiale pe care le-a câștigat Maia Sandu cu peste 55% din voturi. Scrutinul s-a desfășurat în contextul unor ample campanii de dezinformare, manipulări și chiar cumpărare de voturi, după cum au arătat mai multe investigații jurnalistice, dar și anchete și descinderi organizate de structurile de forță. În spatele acestora ar fi stat Kremlinul, iar principalul intermediar a fost oligarhul fugar Ilan Șor, condamnat la 15 ani în dosarul fraudei bancare de proporții din 2014 și care a format și o alianță de partide - Blocul Victorie.
La 20 octombrie a avut loc și referendumul republican constituțional privind integrarea europeană a Republicii Moldova. Anume acest exercițiu electoral a fost principala țintă a propagandei ruse. Cu toate acestea, referendumul a trecut, chiar dacă la limită și a fost validat.