Unul din relativ puținele motive de agitație de la Bruxelles, în pauza de vară, e noul buget al Uniunii Europene, care urmează să intre în vigoare din 2028. La o întâlnire a ambasadorilor țărilor UE de săptămâna trecută (COREPER), un număr de 10 state au luat poziții împotriva propunerii de buget lansate de Comisia Europeană acum un an, în ideea „bani pentru reforme” și cu accent pe priorități strategice ca apărarea sau competitivitatea.
Filozofia bugetului UE se modifică
Comisia își dorește o modificare a filozofiei noului Cadru Financiar Multianual (Multianual Financial Framework – MFF cu acronimul bruxellez), bugetul UE, în valoare de aproape două miliarde de euro pentru perioada de șapte ani dintre 2028 și 2034. O sumă colosală, de 865 de miliarde de euro, ar urma să fie distribuită prin intermediul unor planuri de parteneriat naționale și regionale, combinând fonduri distribuite până acum independent, de coeziune, pentru agricultură, dezvoltare rurală, programe sociale sau securizare a granițelor, după modelul Fondului de Redresare și Reziliență din perioada COVID, care a dat în România faimosul PNRR, în valoare de aproape 10 miliarde de euro la noi. Așa cum știm, banii Ungariei și ai Poloniei au fost blocați în diferite momente și în diferite grade, din motive de abateri de la regulile democratice, iar Comisia vrea să condiționeze în continuare alocarea celor 865 de miliarde prin respectarea statului de drept și a celorlalte principii fondatoare ale UE – de care se leagă ideea „bani pentru reforme”.
Posibil, Comisia se aștepta la o reacție tranșantă din partea unor state-membre, fiindcă a lansat această propunere pe 16 iulie 2025, chiar la finalul „ostilităților” parlamentare și de alte tipuri de anul trecut, în contextul în care vara pozițiile adverse sunt mai greu de concretizat și coordonat. Comasarea de facto a mai multor tipuri de fonduri a fost însă criticată repetat începând din toamna trecută, pe motive ca acela că alocarea se face central, prin intermediul guvernelor, ceea ce scade gradul de decizie și autonomie al regiunilor și altor diviziuni administrative ale statelor-membre.
Din perspectiva României și a altor state estice, comasarea fondurilor de coeziune în planuri de parteneriat e o chestiune nevralgică, fiindcă în trecut aceste fonduri au fost, mai mult sau mai puțin, „pâinea cea de toate zilele” în materie de bani europeni. Fondurile de coeziune revin statelor UE care au un PIB pe cap de locuitor sub 90% din media europeană și au ca scop dezvoltarea unor zone de acest tip. Totuși, Bruxelles-ul tinde să-și schimbe abordarea în materie din două mari motive. Primul se leagă de faptul că în trecut, unele țări ca Polonia au devenit foarte performante în materie de absorbție a unor astfel de fonduri (cheltuite mai ales în estul mai puțin dezvoltat al acestei țări), datorită unor armate de consultanți versați într-ale birocrației europene, atentând în același timp la independența propriului sistem de justiție sau inventând „zone libere de LGBT”. Al doilea motiv se rezumă la faptul că, în definitiv, ariile mai puțin dezvoltate au avut tot timpul să recupereze decalajele (în cazul României, aproape 20 de ani de la intrarea în UE), iar asta nu s-a întâmplat, ceea ce înseamnă că fondurile de coeziune au fost cheltuite ineficient.
De pe lista fondurilor care urmează a fi mai mult sau mai puțin comasate, cele referitoare la securitatea frontierelor reprezintă în schimb o oportunitate, mai ales pentru state de la limita UE, ca România. Gestionarea migrației este una dintre cele trei mari noutăți ale strategiei UE, alături de capacitate de apărare a continentului și competitivitate. De pildă, noile cărți de identitate din România, cu cip, au fost finanțate prin PNRR exact din acest motiv, al unui control mai riguros la graniță.
Motivele pentru care Comisia a propus schimbarea
Valoarea de aproape două bilioane de euro a noului MFF este fără precedent. Uniunea Europeană are însă mare nevoie de alocarea eficientă a acestor bani, în primul rând pentru că prioritățile s-au schimbat substanțial în ultimii ani. Proiectul Comisiei include 175 de miliarde pentru programul Horizon Europe, de cercetare și inovație, care încurajează competitivitatea suferindă a continentului, și 131 de miliarde pentru autonomie strategică. În plus, proiectul mai include 200 de miliarde pentru Europa Globală, inițiativa de extindere a UE, în condițiile în care MFF-ul în exercițiu are alocate ceva mai puțin de 80 de miliarde. Ucraina, Moldova și Balcanii de Vest sunt zonele cele mai promițătoare pentru Uniunea Europeană în acest sens.
Oricare ar fi obiecțiile, Comisia încearcă, prin propunerea lansată în 2025, să țină cont de marile schimbări geopolitice ale lumii, evidente mai ales de la începerea războiului din Ucraina.
Unde se poziționează România și care sunt interesele ei
Pentru o țară cu un grad de absorbție și de competență administrativă redus, problema diminuării sau a eventualei dispariții, în viitor, a fondurilor de coeziune e spinoasă. Nu e de mirare că România face parte dintr-un grup de 16 state UE autodenumit Prietenii Coeziunii, care își dorește, în linii mari, „resurse suficiente” pentru „politicile tradiționale” ale UE, deci perpetuarea fondurilor de coeziune, conform unei declarații lansate în mai 2026. În plus, România mai vrea menținerea regulii „N+3”, adică o perioadă de trei ani pentru concretizarea cheltuielilor din fonduri europene, în condițiile în care Bruxelles-ul încurajează o revizuire în logica „N+1”: ceea ce o țară nu e capabilă să cheltuiască într-un an este retras din fondurile europene. După declarația din mai, România a tăcut însă, iar numele țării nu a fost menționat după conferința ambasadorilor din 22 iulie. Nu e clar dacă asta se leagă de performanța diplomatică generală a țării, destul de slabă, sau de alte considerente.
În ce măsură va ști România să profite de noile oportunități legate de competitivitate, frontiere și apărare nu e clar. În ipoteza unor alegeri anticipate și a unei guvernări mai pestrițe ideologic, riscăm să ieșim din zodia relativ fastă a cheltuirii cu relativ folos a banilor europeni din ultimii ani, concretizată de pildă în câteva zeci de kilometri de autostradă.
Calendarul MFF 2028-2034
„Prietenii Coeziunii”, adică țările mai puțin dispuse la schimbări, sunt în linii mari statele estice și sudice ale Europei. Următorii pași calendaristici ai negocierilor pentru buget includ consultări bilaterale ale Irlandei, țara care a preluat președinția Consiliului UE, în vederea unui compromis cu statele-membre. În toamnă, vor avea loc mai multe Consilii ale UE și două Consilii Europene (ale șefilor de state), unde ar trebui ajuns la o formulă comună. Asta va fi dificil, date fiind pozițiile foarte diferite ale Bruxelles-ului și ale unora dintre statele-membre. În ipoteza unei asemenea înțelegeri, 2027 ar fi rezervat pașilor birocratici și legislativi legați de MFF, care urmează să intre în vigoare în 2028.
Drumul către adoptare nu va fi însă unul lin, iar polemicile politice vor apărea cu siguranță în toamnă, mai ales că Germania, de pildă, își dorește un buget mult mai frugal, redus cu 400 de miliarde de euro. Alte state-membre au și ele poziții diferite la diferite capitole. În ultimă instanță, noul MFF este o măsură a dorinței reale de schimbare a Uniunii Europene, în care Comisia încearcă să împingă lucrurile în direcția priorităților comune, acceptate în principiu, dar interesele particulare ale statelor-membre ca România contravin acestor priorități.
