Șefa diplomaţiei suedeze a exclus posibilitatea participării OSCE la negocierile în "Formatul Normandia", subliniind că acest format este eficient în componența actuală.
Orașul Cracovia face parte din voievodatul (regiunea) Małopolska, una dintre cele peste 100 de unități administrativ-teritoriale care s-au declarat "libere de ideologia LGBT"
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, afirmă că a reușit să deblocheze dialogul cu instituțiile Uniunii Europene și să restabilească susținerea europeană pentru Republica Moldova.
Eventuala abandonare a proiectului de 10 miliarde de euro și realizat deja în proporție de 90% ar putea fi cauzată de presiunile politice
Audierea de la poliție prin care Alexei Navalnîi a fost condamnat la 30 de zile de închisoare este grotescă, afirmă cunoscuta organizația pentru drepturile omului.
Gerhard Schröder consideră că alipirea Crimeii cu Rusia s-a produs tocmai din cauza politicii de extindere a NATO spre est.
Țările din Europa care nu sunt membre ale UE au dificultăți majore în a-și procura vacin anti-COVID-19 în cantități suficiente pentru a începe vacinarea populației.
Relaţiile dintre Kiev şi Budapesta sunt tensionate după o serie de percheziții efectuate de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) în regiunea Transcarpatia și după declanşarea unor anchete penale împotriva unor funcţionari de etnie maghiară
Ministrului ungar al justiţiei, Judit Varga, critică într-o postare pe Facebook "cenzura ideologică" pe care spune că o practică companiile tehnologice
La sfârșitul lunii septembrie, ambasadori din 50 de țări au semnat o scrisoare deschisă prin care cer autorităților poloneze să înceteze tratamentul ostil la adresa susținătorilor drepturilor minorităților sexuale
În Ungaria a început construcţia celui mai mare terminal intermodal din Europa, la Fényeslitke, în apropierea graniței cu Ucraina
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a subliniat că este vorba de "traseul Chişinău-Soroca-Iampol-Kiev, cu ocolirea teritoriului Transnistriei".
Șapte persoane și 4 organizații media ucrainene fac parte dintr-o rețea de influență a Rusiei și sunt acuzate de implicare în "tentativă de a influența alegerile prezidențiale din SUA".
Cifrele oficiale arată că numărul zilnic de cazuride COVID-19 din Ucraina s-a înjumătăţit faţă de prima parte a lunii decembrie.
Grupul rus este cel mai mare furnizor de gaze naturale pentru țările UE și Turcia și asigură aproximativ o treime din necesarul de gaze naturale al Europei
De la debutul epidemiei, peste 1 milion de ucraineni au contractat virusul SARS-CoV-2, iar numărul deceselor celor infectați este de aproape 20 de mii.
Un articol publicat de Politico sugerează viitoarei administrații americane să susțină forțele din cadrul UE care se opun tendințelor iliberale.
Scumpirea petrolului a fost determinată de anunțul Arabiei Saudite privind reducerea producției cu 1 milion de barili pe zi în următoarele două luni.
NATO au decis să înființeze VJTF (Forța comună de intervenție rapidă) ca răspuns la un mediu de securitate modificat, inclusiv la destabilizarea Ucrainei de către Rusia.
Autoritățile de la Budapesta anunță că Ungaria începe o nouă eră privind aprovizionarea cu gaze naturale, prin faptul că se realizează o diversificare sporită a surselor şi rutelor de alimentare.
Ministrul de Externe de la Kiev, Dmitro Kuleba, anunță însă că legislația privind dubla cetățenie nu va accepta ca cei cu cetăţenie ucraineană să aibă și cetățenie rusă.
Dezvoltatorii "Sputnik V" susțin că vaccinul rusesc are o eficienţă de peste 90% în cazul persoanelor de peste 60 de ani.
Rusia l-a declarat persona non grata pe consilierul ataşatului militar al Bulgariei.
Cei doi soţi din oraşul rus Kaliningrad, Antonina Zimina și Konstantin Antoneţ, au fost acuzaţi că au lucrat mai mulți ani pentru serviciile secrete din Letonia.
(VIDEO) Rusia şi-a extins reacţia faţă de sancţiunile impuse de UE în urma otrăvirii activistului anticorupţie Alexei Navalnîi. Ministerul de Externe al Rusiei nu a dezvăluit detalii cu privire la natura măsurilor luate.
Limita de 10 participanţi la evenimente trebuie respectată în continuare și se interzice aterizarea avioanelor de pasageri din Marea Britanie.
Ambasada Rusiei la Sofia a afirmat că expulzarea diplomatului este nejustificată.
Rheinmetall intenţionează să investească, în următorii ani, peste 600 de milioane de euro în Ungaria, iar în ceea ce priveşte cercetarea şi dezvoltarea, respectiv producţia de arme şi muniţie, acest lucru va face din Ungaria un lider şi în Europa.
Cele mai populare persoane în Rusia sunt Vladimir Putin și premierul Mihail Mişustin, iar în clasament se regăsesc și purtătorul de cuvânt, Dmitri Peskov, și ministrul de externe, Serghei Lavrov.
Organizațiile pro-LGBTQ au deplâns ceea ce au numit “o zi neagră pentru drepturile omului”.
Vladimir Putin nu s-a grăbit să îl felicite pe Biden, deşi alegerile din SUA au avut loc în urmă cu şase săptămâni.
Agenții FSB l-au urmărit pe Navalnîi în 30 de călătorii, inclusiv în Siberia în călătoria în timpul căreia a intrat în comă după ce i s-a dat Noviciok.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează