Potrivit datelor oficiale, în Polonia se fac mai puţin de 2.000 de avorturi legale pe an. Organizaţiile feministe apreciază, însă, că 200.000 de întreruperi voluntare de sarcină sunt făcute anual de poloneze, ilegal sau în străinătate.
Cele două proiecte legislative apar după ce fostului președinte american, Donald Trump, agreat de guvernele conservatoare de la Budapesta și Varșovia, i-au fost suspendate conturile de pe Facebook și Twitter. Echipele executive ale lui Viktor Orban și Mateusz Morawiecki sunt, la rându-le, acuzate că au îngenuncheat presa liberă din țările lor.
Economistă de profesie, Natalia Gavriliţă e directoare generală a Fondului Global pentru Inovare (GIF), cu sediul la Londra. A absolvit şi un masterat în politici publice la „Harvard Kennedy School”. Din 2017, este membră a Partidului Acțiune și Solidaritate, fondat de actualul șef al statului.
"Soldaţii americani nu s-au luptat şi nici n-au murit pentru a se forma Serbia Mare şi Albania Mare în Balcani."
Conform Amnesty International, există fotografii, înregistrări video şi mărturii ale unor deţinuţi, victime şi martori, care pot fi folosite ca dovezi pentru încălcarea gravă a drepturilor omului.
Persoane necunoscute, care se identifică drept "patrioţi ucraineni", au transmis ameninţări pe adresa de e-mail a Ambasadei Ungariei la Kiev
Biden a indicat, deja, că va avea faţă de Putin o poziţie mai dură decât predecesorul său, Donald Trump, care a refuzat în mod repetat să îl înfrunte pe liderul rus. Biden a subliniat, însă, că îşi doreşte şi o cooperare cu Putin, acolo unde este posibil.
Kallas a declarat că echipa sa, formată din şase femei şi opt bărbaţi, va acorda prioritate creşterii economice.
Preşedintele Macedoniei de Nord, Stevo Pendarovski, nu se aşteaptă la o modificare a poziţiei Sofiei faţă de Skopje după alegerile...
Protestul are loc în contextul în care Serbia aspiră la admiterea în Uniunea Europeană şi trebuie să îndeplinească o serie de condiţionalităţi, între care asigurarea şi respectarea drepturilor minorităţilor naţionale.
Două acte normative adoptate la Kiev ar conţine prevederi cu impact negativ asupra drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a avea acces la educaţie în limba maternă
Înaltul reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politici de securitate va merge în Rusia la începutul lui februarie, iar între timp responsabilii comunitari iau în calcul adoptarea de noi sancţiuni, dacă preşedintele Vladimir Putin va continua şă-şi reprime opozanţii.
Fostul angajat al Oficiului federal pentru apărarea Constituţiei şi combatarea terorismului şi fostul politician din Partidul Libertăţii sunt suspectaţi că l-au ajutat pe Jan Marsalek, directorul de operaţiuni al Wirecard, să fugă în străinătate pentru a scăpa de justiţie.
Human Rights Watch (HRW) a criticat actele de violenţă ale forţelor de securitate din Rusia împotriva protestatarilor care au cerut eliberarea opozantului Alexei Navalnîi.
Ungaria este una din țările europene cu cele mai dure politici împotriva migranților.
Djukanović, a acuzat Serbia că pune în pericol suveranitatea vecinilor ei cu ajutorul aceleiaşi reţete din anii '90 şi a numit Biserica Ortodoxă Sârbă (SPC) "cel mai periculos instrument al naţionalismului sârbesc".
Disputele dintre cele două ţări, formal aliate în NATO, aproape că au escaladat militar anul trecut
Activitatea de fuziuni şi achiziţii în așa-numita Europă emergentă a fost afectată în 2020 de pandemia de coronavirus, volumul tranzacţiilor atingând cele mai scăzute niveluri din ultimii 10 ani
De teama turcilor, Grecia cumpără din Franța 18 avioane de luptă Rafale
Autorităţile dau asigurări că primele vaccinări ar putea începe la jumătatea lunii februarie. Promisiunile ridică, însă, semne de întrebare, fiindcă până acum nu a fost anunţată o dată fermă de începere a livrărilor de vaccin.
Peste trei mii de oameni au fost arestați în cursul protestelor neautorizate care au avut loc în mai bine de o sută de mari orașe rusești, din Extremul Orient până la Sankt Petersburg.
Din Extremul Orient rus până la Sankt Peterburg, în vest, sub sloganuri ca "Rusia va fi liberă" şi "Putin e un asasin", zeci de mii de oameni au participat la proteste.
Un tablou pictat de un artist bulgar în cel mai pur stil al realismului socialist, cu liderii bulgar şi sârb inspectând împreună lucrările de pe şantierul gazoductului rusesc TurkStream, a devenit subiect de glume pentru internauţi
Membrii numiţi din Consiliul Suprem de Securitate din Republica Moldova trebuie să cunoască limba română şi să nu aibă antecedente penale.
Durata serviciului militar va putea fi menţinută, potrivit lui Panagiotopoulos, la 9 luni doar pentru recruţii care optează să fie trimişi în zonele de frontieră cu Turcia, în special în regiunea râului Evros şi pe anumite insule din Marea Egee.
Soţia opozantului rus Aleksei Navalnîi, Iulia, e una dintre sutele de protestatari arestaţi, sâmbătă, de poliţie, după ce ieşiseră în stradă pentru a cere eliberarea celui mai popular adversar al preşedintelui Vladimir Putin
Anunţul survine pe fondul criticilor din partea Budapestei cu privire la 'lentoarea' procesului de aprobare a Sputnik V de către Agenţia Europeană pentru Medicamente
Guvernul albanez a declarat persona non grata un diplomat rus şi a cerut plecarea sa din ţară, pentru încălcarea continuă a măsurilor antiepidemice impuse de autorităţile sanitare pentru a limita propagarea epidemiei de coronavirus.
Eurodeputatul PMP Eugen Tomac a solicitat Legislativului comunitar crearea de mecanisme prin care să fie condiţionată acordarea finanţării europene statelor partenere ce nu le garantează minorităților naționale accesul la educație în limba maternă.
Judecătorii Curții Constituționale au blocat încercarea stângii pro-moscovite de a oferi limbii ruse un statut privilegiat în Republica Moldova.
Potrivit unui sondaj realizat în Ucraina, doar 43% dintre cetăţenii acestei ţări s-ar vaccina împotriva coronavirusului, dacă vaccinul ar fi gratuit
În cadrul legislaţiei de criză, s-a încercat impunerea unor regulamente ce limitează dreptul la informare, iar apariţia coronavirusului a eliberat reflexe autoritare.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează