
Conform unui prospect pentru vânzarea de obligațiuni văzut de agenția Reuters, gigantul energetic rus atenționează investitorii că lucrările la gazoductul Nord Stream 2 ar putea fi înghețate existând chiar riscul să fie blocate definitiv. Conducerea Gazprom susține că eventuala abandonare a proiectului ar fi cauzată de presiunile politice în contextul schimbărilor de pe scena politică a mai multor țări.
Gazoductul Nord Stream 2, care va lega Rusia de Germania ocolind Ucraina, este realizat în proporție de 90 la sută după cum au anunțat deja de mai multe ori reprezentanții Gazprom și cei ai Ministerului de Externe al Rusiei.
Statele Unite au făcut și fac presiuni mari asupra partenerilor Gazprom pentru ca aceștia să renunțe la realizarea gazoductului. Cu o lungime de aproximativ 1.200 de kilometri, Nord Stream 2 pornește de lângă Sankt Petersburg, în Rusia, și ajunge pe coasta Gemaniei la Greifswald. Costul total este estimat la circa 10 miliarde de euro, iar gazoductul este proiectat să transporte anual până la 55 de miliarde de metri cubi de gaze naturale.
Lucrările de construcție sunt aproape finalizate, lipsind doar o porțiune de aproape 100 de kilometri care traversează apele teritoriale ale Danemarcei.