Kremlinul vorbește de „denazificare”, dar în armata sa luptă naziști ruși

Kremlinul vorbește de „denazificare”, dar în armata sa luptă naziști ruși
© Ain92 via Wikipedia.org   |   O coloană de neonazisti la procesiunea de 1 Mai din Sankt Petersburg, 2014

Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.

Gruparea paramilitară neonazistă rusă „Rusici” a postat pe Telegram, la mijlocul lunii noiembrie, o fotografie cu unul dintre luptătorii săi pozând lângă cadavrele a trei soldați ucraineni. Comentariul care însoţeşte imaginea spune că aceasta este „un exemplu despre cum face fotografii o armată de învingători, nu de victime”. Potrivit bloggerului pro-ucrainean Butusov Plus, fotografia a fost făcută în regiunea Pokrovsk, deși este imposibilă determinarea independentă a locului în care a fost realizată.  Câteva ore mai târziu, fotografia a fost urmată de o a doua postare, în care urmăritorii contului erau îndemnaţi să trimită imagini asemănătoare cu promisiunea acordării de către grupul „Rusici” a unui premiu neprecizat în criptomonede. Anunţul concursului macabru a fost ulterior şters de către administratorii canalului Telegram, binecunoscut pentru că, încă de la crearea sa, distribuie conţinut care promovează crimele de război, inclusiv decapitări, execuţii şi acte de umilire a prizonierilor.       

Aceste atrocități sunt caracteristica membrilor „Rusici”, un grup de mercenari ruși care afișează în mod regulat referințe neonaziste. Ei au devenit cunoscuți în Donbas în 2014, apoi au acționat alături de mercenarii ruși din organizaţia Wagner. În prezent, membrii grupului sunt activi pe frontul ucrainean, fără să se ştie cu exactitate efectivele lor. Astăzi, „Rusici” este considerat un exponent al terorii şi unul dintre actorii-cheie ai Kremlinului în războiul din Ucraina, a cărui strategie este intimidarea adversarilor prin acte de cruzime. Se ştie că este o organizație paramilitară care operează cu aprobarea GRU (serviciul de informații militare al Rusiei), recrutându-şi membrii din rândurile mișcării ultranaționaliste ruse și ale foștilor parașutiști ruși. Încă de la înființarea sa în 2014, „Rusici” a fost percepută ca o forță destinată desfășurării operațiunilor în adâncime, fie că este vorba de recunoaștere, sabotaj sau misiuni specifice lunetiştilor. În Ucraina, gruparea operează parțial în spatele liniilor inamice.

Luptătorii „Rusici” afişează de regulă simboluri ultranaţionaliste şi neonaziste pe canalul lor Telegram. Un exemplu este emblema unităţii, un simbol ultranaţionalist numit „Kolovrat”, suprapus peste steagul imperial rus, în culorile negru, galben şi alb. Ricardo Parreira, fotojurnalist şi expert în simbolistica de extremă dreapta, a declarat pentru France 24 că svastica Kolovrat, despre care se presupune că a fost folosită de civilizaţiile slave din secolul al XI-lea, a devenit un fel de emblemă pentru grupările neo-naziste din Europa de Est. Odată cu începerea războiului din Ucraina, simbolul Kolovrat a fost preluat de grupurile internaţionale de extremă-dreapta. În timpul conflictului, simbolul a fost afişat deopotrivă de grupurile naţionaliste inamice ruseşti şi ucrainene. Bărbaţii din „Rusici” poartă însă şi alte simboluri preferate de neonaziştii din întreaga lume. De pildă, ei etalează adesea runele Tyr și Odal din mitologia nordică. În zilele noastre, aceste rune sunt referințe la o ideologie a supremației albilor și neonaziste. Au fost folosite și de naziști, dar şi de unele mișcări păgâne, parte dintre ele rasiste. Simbolurile cu aparenţă exotică sunt menite să perpetueze mitul unui popor alb cu rădăcini indo-europene, presupus a fi strămoșul atât al slavilor, cât și al locuitorilor țărilor nordice. Așadar, sunt simboluri ale unui etnopluralism care apare la fel de frecvent în rândul extremei drepte franceze ca și în cercurile supremației rusești. Membrii „Rusici” nu ezită să folosească şi referințele explicite la cel de-al Treilea Reich. Într-o postare pe Telegram din 30 mai 2025, luptătorii unităţii i-au urat unuia dintre camarazii lor de luptă la mulți ani, adăugând un simbol SS pe aripa unei drone.

De altfel, unul dintre fondatorii și actualul lider al „Rusici”, Alexei Milciakov, a declarat public într-un interviu că se consideră nazist și nu patriot sau naționalist. Milciakov a cerut explicit exterminarea ucrainenilor „astfel încât să nu-și mai poată crește copiii”. Potrivit grupului de investigații ucrainean Molfar, se crede că Milciakov le-ar fi tăiat urechile luptătorilor ucraineni în 2014, înainte de a publica imagini cu aceste atrocități pe platforma VKontakte. Conform blogger-ului pro-ucrainean ButusovPlus, Milciakov activează de fapt în cadrul Batalionului 417 de Recunoaștere din cadrul Diviziei 42 Motorizate Puşcaşi Marini din cadrul armatei ruse. Potrivit datelor furnizate de Institutul pentru Studiul Războiului, unitatea lui Milciakov era activă la vest de orașul Zaporojia în octombrie 2025.

De-a lungul existenței sale, cruzimea organizaţiei „Rusici” a diferenţiat-o faţă de alte grupări de mercenari ruși. Scopul ei este de a-şi teroriza adversarii etalându-şi brutalitatea. În 2017, unul dintre membrii săi a pozat cu mândrie ținând în mână capul tăiat al unui bărbat lângă Palmyra, Siria. Administratorii canalului de Telegram deţinut de „Rusici” continuă să posteze scene de groază. În 26 noiembrie 2024, contul a postat o imagine cu un cap tăiat având îndesată în gură o mână, fără să fie cunoscută localizarea fotografiei. În iulie acelaşi an, grupul publicase imaginea unui bărbat întins în mijlocul străzii, cu o sabie înfiptă în piept. Trupul era parțial îmbrăcat în uniforma militară a armatei ucrainene. Fotografii și videoclipuri cu atrocităţi asemănătoare postate pe rețelele de socializare au fost folosite în procesul unuia dintre liderii „Rusici”, Yan Petrovski. Petrovsky a fost arestat în Finlanda în 20 iulie 2023 şi a fost condamnat la închisoare pe viață pentru patru crime de război pe care le-a comis în estul Ucrainei în 2014.                                                                                                        

În opinia experţilor, toate aceste postări fac parte dintr-o strategie de comunicare bine planificată în cadrul grupului. Potrivit profesoarei Candace Rondeaux de la Universitatea statului Arizona, „comunicarea face parte din ADN-ul lui Rusici încă din 2014. Pe atunci, grupul avea propriul cont de Instagram, propriul canal de YouTube și era foarte activ și pe VKontakte”, o rețea de socializare rusească. De fapt, „Rusici” duce un război psihologic pe rețelele de socializare prin publicarea de imagini cu crimele sale şi perpetuează astfel ideea că Kremlinul și trupele sale pot acționa în deplină impunitate. Acest lucru servește unei anumite narațiuni, cu atât mai mult acum, când controversatul plan de pace propus de Statele Unite pentru Ucraina pare să nu aibă în vedere un sistem de reparaţii şi măsuri punitive pentru crimele de război comise de invadatorii ruși.

Timp citire: 4 min