Dacă vor pace, țările din „coaliția voluntarilor” trebuie să recunoască că sunt responsabile de conflict pentru că au fost implicate în lovitura de stat neo-nazistă din 2014, afirmă propagandei pro-Kremlin.
ȘTIRE: Țările care formulează propuneri privind soluționarea conflictului ucrainean trebuie să recunoască faptul ocupării Ucrainei de către Anglia, Germania și Franța, a declarat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin. Ucraina s-a transformat „într-un mare lagăr de concentrare”, condus de Volodimir Zelenski și de „coaliția voluntarilor”.
„Astăzi, toate statele care formulează propuneri privind soluționarea conflictului din Ucraina trebuie să recunoască faptul ocupării Ucrainei de către Anglia, Germania și Franța”, a scris Volodin pe canalul său de pe Max. Potrivit acestuia, tocmai Anglia, Germania, Franța, precum și Polonia s-au aflat în spatele loviturii de stat sângeroase din Ucraina, din 2014, și i-au adus pe neonaziști la putere. O asemenea lovitură de stat nu putea avea loc doar ca rezultat al luptei interne pentru putere, fără influență din exterior, a remarcat politicianul.
NARAȚIUNI: 1. Occidentul a organizat în 2014 o lovitură de stat și a adus neonaziștii la putere în Ucraina. 2. Marea Britanie, Germania, Franța și Polonia ocupă Ucraina printr-un guvern-marionetă. 3. Rusia luptă pentru eliberarea Ucrainei de sub controlul Occidentului.
OBIECTIVE: Justificarea invaziei ruse prin retorica „denazificării”; negarea independenței politice a Ucrainei; prezentarea statelor europene care sprijină Kievul drept ocupanți; transferarea responsabilității războiului de la Rusia asupra Occidentului.
Realitate: Ucrainenii și-au ales conducerea prin scrutinuri monitorizate internațional. Rusia este statul care a ocupat teritorii ucrainene
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Viaceslav Volodin prezintă evenimentele din 2014 drept o lovitură de stat organizată de Marea Britanie, Germania, Franța și Polonia, care au adus neonaziștii la putere. Această versiune ignoră desfășurarea protestelor, rolul parlamentului ucrainean și alegerile organizate ulterior. Mai mult, Volodin acuză Occidentul de ocuparea Ucrainei, deși Rusia este cea care a invadat și ocupă teritorii ucrainene.
Protestele Euromaidan au început în noiembrie 2013, după ce, pe fondul unor presiuni extrem de puternice făcute de Rusia, președintele pro-rus Viktor Ianukovici a suspendat pregătirile pentru semnarea Acordului de asociere cu UE. Represiunea violentă a manifestanților a amplificat protestele, care au continuat timp de trei luni și au culminat cu confruntările sângeroase din februarie 2014. Schimbarea puterii a fost rezultatul unei crize politice interne, nu al unei ocupații occidentale, așa cum pretinde propaganda rusă.
Germania, Franța și Polonia au participat, într-adevăr, la negocierile pentru soluționarea crizei, dar în calitate de mediatori, alături de Rusia. La 21 februarie 2014, Ianukovici și reprezentanții opoziției au semnat un acord care prevedea organizarea alegerilor prezidențiale anticipate și încetarea violențelor. Reprezentanții celor trei state europene au asistat la încheierea acordului. La negocieri a participat și un reprezentant al Rusiei, care a refuzat însă să semneze documentul. Participarea la aceste negocieri nu înseamnă că statele respective au organizat un puci. Dacă am urma logica lui Volodin, ar trebui să considerăm și Rusia complice la presupusa lovitură de stat.
După plecarea lui Ianukovici din Kiev, Rada Supremă a adoptat, la 22 februarie 2014, cu 328 de voturi, o hotărâre prin care constata că președintele nu își mai exercită atribuțiile, convocând alegeri anticipate. Nici vorbă, așadar, despre patru guverne străine care ar fi ocupat Ucraina.
La numai trei luni, pe 25 mai 2014, Ucraina a organizat alegeri prezidențiale anticipate. Observatorii OSCE au descris scrutinul drept unul corect, desfășurat în mare măsură conform angajamentelor internaționale, în pofida violențelor și amenințărilor din estul țării, declanșate de Rusia. Petro Poroșenko a câștigat președinția prin votul cetățenilor, nu printr-o decizie a guvernelor occidentale. În același timp, desfășurarea votului a fost împiedicată în Crimeea, aflată deja sub controlul Rusiei, și în unele localități ale regiunilor Donețk și Luhansk.
Alegerile din Ucraina infirmă acuzațiile privind conducerea neonazistă
În 2019, Volodimir Zelenski l-a învins pe Poroșenko la alegerile prezidențiale, ceea ce a dus la o nouă schimbare a conducerii statului. OSCE a constatat că scrutinul a fost competitiv și că libertățile fundamentale au fost, în general, respectate, semnalând totodată, printre altele, influența intereselor economice asupra presei. Raportul descrie o competiție electorală cu deficiențe, nu un sistem în care conducerea este numită de puteri străine.
Existența unor grupări de extremă dreaptă în Ucraina este un fapt, dar aceasta nu înseamnă că statul este condus de neonaziști. La alegerile parlamentare din 2019, formațiunea naționalistă „Svoboda” a obținut 2,15% din voturi pe listele de partid, potrivit Comisiei Electorale Centrale, sub pragul electoral de 5%. Partidul proprezidențial „Slujitorul Poporului” a obținut 43,16%. Aceste rezultate arată că forțele radicale nu dominau competiția electorală și nu justifică prezentarea întregii conduceri ucrainene drept neonazistă.
Afirmația lui Volodin ignoră și diferența dintre prezența unor mișcări extremiste în societate și caracterul politic al statului. Grupări radicale există în numeroase țări europene, inclusiv în Rusia, dar existența lor nu transformă automat guvernele respective în regimuri neonaziste. În cazul Ucrainei, narațiunea Kremlinului atribuie întregii țări ideologia unor grupări minoritare și folosește această etichetă pentru a justifica agresiunea militară.
Rusia este statul care ocupă teritorii ucrainene
Afirmația că Occidentul a ocupat Ucraina ignoră chiar sensul juridic al ocupației. Potrivit Comitetului Internațional al Crucii Roșii, ocupația este cazul când un stat exercită, fără consimțământul guvernului suveran, un control efectiv asupra unui teritoriu străin. Sprijinul financiar, livrările de armament și cooperarea politică dintre Ucraina și statele occidentale nu reprezintă o ocupație. Kievul își păstrează propriile instituții și forțe armate, iar hotărârile privind guvernarea sunt adoptate de structurile statului ucrainean.
În schimb, Rusia a preluat controlul militar al Crimeii în 2014 și a anexat ilegal peninsula. Prin Rezoluția 68/262, Adunarea Generală a ONU a reafirmat integritatea teritorială a Ucrainei și a respins schimbarea statutului Crimeii prin „referendumul” organizat sub control militar rus. În februarie 2022, Rusia a declanșat invazia la scară largă, ocupând noi teritorii ucrainene. Adunarea Generală a ONU a condamnat agresiunea și a cerut retragerea trupelor ruse.
Mai mult, Rusia a introdus în teritoriile ocupate propriile structuri administrative, legislația și sistemul educațional rusesc, precum și măsuri pentru impunerea cetățeniei Federației Ruse. Un raport ONU publicat în 2026 documentează transferurile forțate, deportările, restricțiile de circulație și presiunile exercitate asupra populației din teritoriile ucrainene ocupate. Acestea sunt manifestări concrete ale unei ocupații, spre deosebire de influența diplomatică occidentală invocată de Volodin.
CONTEXT: Narațiunea despre „lovitura de stat neonazistă” este promovată de Kremlin încă din 2014 și a fost folosită pentru a justifica invazia rusă din 2022. Ea revine în actualitate pe fondul discuțiilor privind schimbarea conducerii Ucrainei ca soluție pentru încheierea războiului. Pe 10 octombrie, Donald Trump a declarat că Ucraina are nevoie de un nou președinte, capabil să încheie un acord cu Rusia. Kremlinul a reluat acuzația că Zelenski nu are voința politică necesară pentru pace, în timp ce Moscova a respins propunerea unui armistițiu de 60 de zile. În acest context, propaganda rusă prezintă schimbarea puterii de la Kiev drept o condiție a păcii, mutând atenția de la necesitatea opririi agresiunii ruse.
Verifică sursele:
