Volodimir Zelenski a fost implicat în traficul de minori coordonat de pedofilul american Jeffrey Epstein, potrivit unei narațiuni apărute în presa de stat rusă și preluate și în România. În realitate, deși numele lui Zelenski e menționat de câteva ori în arhiva Epstein, nimic nu sugerează implicarea în traficul de persoane.
ȘTIRE: Dosarele publicate ale cazului din SUA privind finanțatorul american Jeffrey Epstein, acuzat de abuz sexual asupra minorilor, arată că Vladimir Zelenski este implicat în traficul de femei și copii, potrivit documentelor analizate de TASS.
Zelenski este menționat într-unul dintre e-mailurile publicate, care datează din 2024. Identitățile atât ale autorului, cât și ale destinatarului sunt ascunse. Scrisoarea susține că Zelenski este implicat în traficul de femei și copii din Ucraina și sugerează că ar fi putut avea legături cu agentul de modeling Jean-Luc Brunel. Acesta din urmă a fost pus sub acuzare în Franța, în 2020, pentru violarea unor minori și s-a sinucis în celula sa înainte de pronunțarea hotărârii instanței.
„Zelenski, având în vedere traficul care are loc în Ucraina, pus la punct de Jean-Luc Brunel, vreau ca toate bunurile tale să fie investigate la JP Morgan!”, a scris autorul scrisorii. În altă parte, acesta se întreabă dacă Zelenski intenționa să oprească traficul de femei și copii și de ce mass-media ucraineană păstrează tăcerea asupra acestei chestiuni.
Zelenski este menționat în dosarele Epstein și din alte motive. Într-unul dintre ele, Epstein însuși și Miroslav Lajčák, care era atunci ministrul de externe al Slovaciei și președinte al OSCE, discută alegerile prezidențiale din Ucraina din 2019 într-o aplicație de mesagerie, la două zile după victoria lui Zelenski. Epstein a remarcat că situația părea o bună oportunitate de a interveni. Interlocutorul său și-a exprimat îndoieli cu privire la capacitatea lui Zelenski de a conduce Ucraina.
Într-o notă separată, Epstein a subliniat că „turbulențele din Ucraina ar trebui să ofere multe oportunități, multe”.
Zelenski este menționat de cel puțin câteva zeci de ori în documente, care conțin diferite variante de scriere ale numelui său din cauza erorilor de transcriere. Multe dintre referințe sunt fragmente din articole de presă pe care Epstein le-a distribuit persoanelor din lista sa de contacte. Un număr de documente nu sunt disponibile în prezent.

NARAȚIUNI: Volodimir Zelenski a fost implicat în traficul de minori din rețeaua Epstein. 2. Din cauza legăturilor pe care le-a avut cu Epstein, Zelenski pierde sprijinul lui Donald Trump și al Statelor Unite.
OBIECTIVE: Să inducă ideea că Zelenski e compromis moral și a contribuit la traficul de minori în contextul celui mai mare scandal sexual din ultimele decenii, din Occident. Să creeze o „aură” malefică asupra președintelui Ucrainei, „complice” al liderilor Occidentului decadent. Să pună la îndoială legitimitatea lui Zelenski și să abată atenția de la informațiile referitoare la legăturile lui Epstein cu FSB și autoritățile de la Kremlin.
Realitate: nimic din arhiva Epstein nu sugerează implicarea lui Zelenski în traficul de persoane
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Numele lui Zelenski apare într-adevăr în așa-numita arhivă Epstein, dar nu „de zeci de ori” cum afirmă presa rusă și, cel mai important, niciuna dintre mențiuni nu poate sugera vreo legătură cu traficul de persoane sau vreo relație cu Jeffrey Epstein. Numele președintelui ucrainean apare în discuții purtate de Epstein și asociați ai săi, care au comentat faptul că alegerile prezidențiale din Ucraina au fost câștigate de Zelenski și explorau posibilitatea de a ajunge la el – ceea ce arată că nu existau legături. Într-unul din exemple, președintele ucrainean apare menționat că „potrivit lui Putin, este condus de israelieni”, dar fără argumente sau alte detalii. Într-o altă discuție, Zelenski ar ”avea nevoie de ajutor”, dar din nou nu sunt date și alte detalii în dialogurile respective.
De notat și că, la scurt timp după ce Zelenski a preluat președinția, în mai 2019, Jeffrey Epstein a fost arestat (iulie 2019), iar câteva săptămâni după arestare s-a sinucis, ceea ce sugerează că nici măcar nu a existat timpul pentru a se găsi canalele pentru a construi o relație cu Zelenski, cu atât mai puțin o rețea de trafic de persoane.
Numele lui Zelenski mai apare în arhiva Epstein și în diverse newsletteruri la care era abonat milionarul pedofil (simple buletine informative ale FBI care menționează diverse persoane, inclusiv unele care apar după moartea lui Epstein, știri etc.), după cum a constatat jurnalistul rus independent Dmiti Kolezev:
„În cele mai multe cazuri, acest lucru nu înseamnă că persoanele menționate în arhivă au avut vreo legătură cu Epstein, că l-au cunoscut sau că au interacționat cu el în vreun fel. De pildă, în arhiva lui Epstein se pot găsi mențiuni despre Alexei Navalnîi sau Leonid Volkov, dar numele lor apar pur și simplu în buletine informative ale FBI care au ajuns în această arhivă”.
Kolezev mai arată că este important de înțeles că arhiva Epstein nu cuprinde doar scrisorile lui Epstein, ci și corespondența dintre diverse agenții americane de aplicare a legii despre Epstein sau anumite aspecte ale cazului său:
„Uneori sunt discutate și rapoarte ale avertizorilor de integritate, nu toate confirmate. Iar faptul că arhiva conține o scrisoare în care cineva face o afirmație nu înseamnă neapărat că acel lucru s-a întâmplat. De multe ori înseamnă doar că cineva a contactat poliția sau FBI-ul și a decis să dezvăluie ceva despre Epstein. Iar când Epstein a fost arestat din nou în 2019, agențiile de aplicare a legii s-au confruntat cu un val de sesizări din partea persoanelor care vorbeau despre crimele lui”.
Asperitățile din relația Trump – Zelenski sunt legate de dispute politice interne din SUA și de războiul din Ucraina, nu de cazul Epstein
În ceea ce privește presupusa deteriorare a relației Donald Trump – Volodimir Zelenski din cauza legăturilor lui Zelenski cu Epstein, din nou, nu există nicio informație care să sugereze acest lucru. Donald Trump s-a arătat prima oară iritat de Volodimir Zelenski încă din perioada primului său mandat, când liderul de la Kiev a refuzat să intre în jocul politic care îl viza pe contra-candidatul de atunci al lui Trump, Joe Biden, prin atacuri împotriva fiului său, Hunter, care avea afaceri în Ucraina. Ulterior, imediat după preluarea celui de-al doilea mandat, Trump a lansat un atac dur împotriva lui Zelenski, alături de vice-președintele J.D. Vance, chiar la Casa Albă, dar acuzațiile au fost că președintele ucrainean nu le este recunoscător americanilor, nu le arată respectul cuvenit liderilor acestora, nu își dorește pacea și a provocat războiul cu Rusia (ultimele două afirmații coincid cu teze ale propagandei rusești). În anul care s-a scurs de atunci, relațiile Trump – Zelenski s-au mai îmbunătățit și ca urmare a intervenției europenilor, dar cu regularitate una sau mai multe din temele de mai sus sunt reluate de Trump în declarațiile și postările sale de pe rețele de socializare.
„Dezvăluirile” ruse despre Zelenski au apărut în contextul în care se speculează că Epstein a fost omul Moscovei
CONTEXT: Cazul Epstein a generat un interes uriaș în Statele Unite în ultimii ani și a dat naștere la teorii ale conspirației privind asasinarea milionarului pedofil pentru a-i proteja pe cei implicați, dar și la o serie de scandaluri în mai multe țări, inclusiv Marea Britanie și Norvegia, unde au fost implicați membri ai familiilor regale, dar și politicieni – în Marea Britanie se pune problema viitorului politic al premierului Keir Starmer, chiar dacă nu este implicat direct, iar în Norvegia, fostul prim-ministru Thorbjørn Jagland a fost trimis în judecată pentru legăturile lui cu Epstein. În Statele Unite, numeroase personaje extrem de influente din zona politicii și a afacerilor (Bill Clinton, Bill Gates etc.) au avut legături cu Epstein. Și președintele Donald Trump a fost apropiat de Epstein, dar spune că a terminat orice relație cu el cu mulți ani înainte de moartea acestuia. Presa americană a comentat însă că, deși teoriile conspirației cu privire la Epstein au fost extrem de răspândite în rândul adepților MAGA înainte de alegeri, iar Trump a promis că va publica dosarul Epstein imediat ce ajunge președinte, administrația Trump a tergiversat desecretizarea, cedând doar când și congressmenii republicani li s-au alăturat democraților și au impus publicarea.
„Dezvăluirea” referitoare la așa-zisa legătură a lui Volodimir Zelenski cu Jeffrey Epstein și a „implicării în traficul de minori” a pornit de la agențiile de presă rusă de stat TASS și Ria Novosti, altfel spus, de la portavocile Kremlinului.
Informația a fost rostogolită de ruși și în contextul în care jurnaliștii din media internaționale, inclusiv ruși, au arătat că Jeffrey Epstein avea conexiuni cu serviciile de informații rusești și cu autoritățile ruse. S-a sugerat că rolul lui Epstein a fost acela de a obține informații compromițătoare despre personaje importante șantajându-le cu informații despre viața lor intimă și relații cu femei și minore; de altfel, această tactică a utilizării de așa-numite „honey traps” este specifică serviciilor secrete ruse și a fost utilizată în repetate rânduri în trecut.
The Moscow Times arată cum Rusia apare de 5.553 de ori în documente, cu mențiuni despre oficiali ruși, oligarhi și femei tinere care alimentează speculații, însă și acestea neconfirmate, cu privire la un eventual rol pe care l-ar fi avut Kremlinul în infracțiunile lui Epstein.
Mai mult, publicația rusă citată mai arată și cum Maria Drokova, manager rus de relații publice și fost purtător de cuvânt al organizației de tineret Nashi („Ai Noștri”), susținută de Kremlin, este menționată de 1.627 de ori în dosarele Epstein.
Drokova, care a atras atenția anterior după ce l-a sărutat pe Putin la un forum educațional pentru tineri, apare în corespondență legată de promovarea lui Epstein și de coordonarea contactelor acestuia cu presa.
Cu câteva săptămâni înainte de arestarea lui Epstein în 2019, acesta i-a trimis lui Drokova un mesaj text în care îi cerea „poze nud”, potrivit documentelor. Ea a răspuns că va face acest lucru data viitoare.
Documentele mai arată, susține The Moscow Times, și eforturile ample ale lui Epstein de a aduce tinere femei din Rusia în Europa și în Statele Unite.
În corespondență apar mai multe orașe rusești din care ar fi fost selectate fete pentru a se întâlni cu el, Novosibirsk — al treilea oraș ca mărime din Rusia — fiind menționat de 307 ori.
Și publicația France24 subliniază rostogolirea de informații false despre Ucraina și Zelenski, în urma publicării dosarelor Epstein și amintește mesajul transmis de purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, care a spus că dosarele Epstein demonstrează „modul în care elita occidentală îi tratează pe copii” și că astfel de oficiali „se află în spatele regimului de la Kiev”.
Cum s-a rostogolit propaganda rusă în România
Narațiunea privind „legăturile Zelenski - Epstein” a fost preluată în România printr-un text adaptat și „completat” de propaganda rusă din România, care a circulat pe rețelele de socializare sub aproximativ aceeași formă, fie cu adăugiri despre „finanțările neonaziștilor” și a „statului creat artificial”, fie cu referiri la Nicușor Dan și Ilie Bolojan.
În aproape toate variantele de mesaj rostogolite în social media românești apare mențiunea că „Trump nu iartă” și își va retrage sprijinul pentru Zelenski din cauza legăturilor acestuia cu Epstein.
În textul rostogolit pe rețelele românești cu „informațiile” despre președintele ucrainean care ar pierde sprijinul lui Trump este citat Alexander Mercouris, un analist britanic pro-rus cu sute de mii de urmăritori, care consideră că Occidentul subestimează Rusia, care „nu este izolată global”, ci e o „mare putere”, critică politica externă a SUA și se opune vehement sprijinului pentru Ucraina.
Statele Unite și-au exprimat îngrijorarea cu privire la riscul reînnoit ca liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, să piardă sprijinul lui Trump. Legătura sa cu traficantul de persoane Epstein ar putea avea repercusiuni asupra relațiilor politice dintre Washington și Kiev. Președintele SUA ar putea rupe legăturile politice cu liderul de la Kiev din cauza cazului Jeffrey Epstein. Numele lui Zelenski a fost menționat în repetate rânduri în ancheta privind traficul de femei și copii. Potrivit analistului militar britanic Alexander Mercuris, Donald Trump va alege probabil să se distanțeze de legăturile sale cu Zelenski, implicat într-un scandal de mare amploare. „Dacă încă nu este clar pentru cineva, vom avea în curând o imagine completă a cazului, iar crimele lui Zelenski l-ar putea costa mai mult decât un simplu sprijin din partea SUA”, a declarat Alexander Merkuris. Potrivit expertului, dezvăluirea legăturilor criminale va fi un obstacol pentru șeful regimului de la Kiev. Îi va fi extrem de dificil să stabilească un dialog cu autoritățile americane, consideră Merkuris. Între timp, lui Trump îi va fi mai ușor să întrerupă orice sprijin pentru Zelenski, a remarcat expertul.
Una dintre cele mai virale postări i-a aparținut parlamentarului ex-AUR Dumitru Focșa, exclus din partid în urma unui scandal major de violență domestică.
Focșa a făcut legătura dintre postarea pe care o numește la final „pamflet”, a distribuit fotografia fake cu Zelenski și Epstein, foarte virală în social media la nivel internațional, cu milioane de vizualizări, și a făcut legătura între scandalul traficului de minori, implicarea lui Zelenski și susținerea Ucrainei de către actuala conducere a României (premier, președinte).

Focșa a rămas în zona politică extremistă, ba chiar în aripa dură, violentă verbal, cu rostogolirea fățișă și vehementă a narațiunilor pro-ruse.
În social media românești, fotografia fake a fost distribuită inclusiv de site-ul „de mister și știință” romondonews24 care este legat de un altul, worldnews24.net, ambele cu postări virale despre conspirații și lumea condusă de „reptile malefice” cărora li se opune doar Vladimir Putin.
Verifică sursele:
