
Ucraina se pregătește să invadeze Crimeea, scrie presa rusă, care prezintă o realitate alternativă în care Ucraina e stat agresor, nu agresat, iar teritoriul ucrainean al Crimeii, capturat și anexat de Rusia, ar fi o parte din teritoriul recunoscut internațional al acesteia.
ȘTIRI: „În Ucraina a fost adoptată o strategie complexă de ocupare a Crimeii. Consiliul de Securitate și Apărare Națională de la Kiev a adoptat „Strategia de dezocupare și reintegrare a teritoriului temporar ocupat al Republicii Crimeea și orașului Sevastopol”. Documentul va fi publicat mai târziu.
„Toți doritorii vor avea ocazia să ia cunoștință de acest document. Am decis la ședința Consiliului că Strategia privind dezocuparea Crimeii va avea o traducere în limba engleză, astfel încât toți partenerii noștri va putea analiza documentul în cel mai scurt timp”, a declarat secretarul CSAN, Oleksii Danilov.
Demnitarul a precizat că strategia a fost scrisă timp de un an, fiind implicați reprezentanți ai mai multor structuri, inclusiv cei de la formațiunea extremistă Mejlis (interzisă pe teritoriul Rusiei).
[…]
Crimeea s-a reunit cu Rusia în 2014 pe fondalul loviturii de stat din Ucraina. Puterea de la Kiev refuză să recunoască voința liberă a crimeenilor, iar statele din Occident folosesc acest prilej pentru a exercita presiuni prin intermediul sancțiunilor asupra Federației Ruse.”
„În Rusia adoptarea acestui document este considerată o amenințare printr-o posibilă agresiune asupra doi subiecți ai Federației Ruse [Crimeea și Sevastopol].[…]”
NARAȚIUNI: 1. Ucraina va porni un război împotriva Rusiei pentru a ocupa Crimeea. 2. Kievul colaborează activ cu organizația extremistă Mejlis a tătarilor din Crimeea. 3. Acțiunile Kievului sunt o amenințare la adresa integrității teritoriale a Rusiei, în special asupra subiecților federali – Crimeea și Sevastopol. 4. Ucraina continuă să ignore voința liberă crimeenilor de a se reuni cu Rusia. 5. În Ucraina a avut loc o lovitură de stat în 2014.
CONTEXT/ETOS LOCAL: La 11 martie 2021 Consiliul de Securitate și Apărare Națională (CSAN) de la Kiev a adoptat „Strategia de dezocupare și reintegrare a teritoriului temporar ocupat al Republicii Crimeea și orașului Sevastopol” – un document de principii ale politicii ucrainene față de Crimeea. Presa rusă a reacționat prompt la această știre, distribuind informații despre planurile Kievului de a porni un război împotriva Rusiei, de a aplica armamentul greu asupra locuitorilor peninsulei, cu susținerea Mejlisului poporului tătar-crimeean, considerat în Rusia „organizație extremistă”.
Crimeea a fost anexată de Rusia în martie 2014 în urma unui referendum, (cu o prezență foarte mică) desfășurat fără observatori internaționali și sub presiunea armatei ruse, în care 95,6% dintre participanți au fost în favoarea alipirii la Federația Rusă. Referendumul a fost organizat după ce forțele ruse au capturat întreaga peninsulă în urma unei operațiuni militare neasumate inițial (invazia așa-numiților „omuleți verzi”). Anexarea a fost urmată de insurecția separatiștilor pro-ruși (cu sprijinul Moscovei) în regiunea Donbass din estul Ucrainei, unde conflictul armat continuă şi în prezent. Ucraina a făcut o serie de eforturi la nivel internațional pentru recuperarea acestei peninsule: dezbateri la ONU, OSCE și Consiliul Europei, lansarea Platformei Crimeii și adoptarea strategiei de reintegrare a peninsulei.
OBIECTIV: Scopul acestor narațiuni este de a arătă opiniei publice din Crimeea că Ucraina este dispusă să înceapă un război nemilos împotriva civililor, pentru a ocupa cu orice preț peninsula. În timp ce acțiunile Rusiei sunt arătate ca fiind pașnice, Ucraina este descrisă ca un stat care caută război. Este pusă sub semnul întrebării legitimitatea puterii de la Kiev, ale cărei lideri au apărut în urma unei lovituri de stat. Narațiunile pot să aibă și consecințe colaterale în Donbass, fiind consolidată imaginea mediatică a Ucrainei ca „stat războinic” și „rusofob”.
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: În realitate „Strategia de dezocupare și reintegrare a teritoriului temporar ocupat al Republicii Crimeea și orașului Sevastopol” reprezintă principii de acțiuni politice, diplomatice, sociale, culturale, informaționale pentru o eventuală recuperare a Crimeii. Nicăieri în text nu se amintește despre ocupare sau acțiuni militare, ci se subliniază caracterul pașnic și diplomatic al acestor eforturi. Mai mult decât atât, presa rusă nici nu citează măcar acest document, menționând că strategia va fi publicată mai târziu, însă se arată a fi încrezută în faptul că este o strategie militară. Narațiunea-cheie a fost completată cu alte narațiuni clasice ale Kremlinului privind Ucraina: lovitură de stat, ignorarea de către Kiev a pseudo-referendumului din Crimeea ș.a. Ca element de noutate este amintirea relațiilor de colaborare a Ucrainei cu organul reprezentativ al tătarilor din Crimeea – Mejlisul. Aceste este numit în presa rusă „organizație extremistă”, fiind interzisă și persecutată în Rusia pentru faptul că tătarii locali au protestat în repetate rânduri împotriva acțiunilor brutale ale autorităților, limitării drepturilor omului în peninsulă etc. Mai mulți membri ai Mejlisului se află în închisorile Rusiei, fiind acuzați de extremism și terorism fără să fi existat probe concrete în acest sens. Presa rusă a tot demonizat Mejlisul, iar acum prezintă strategia crimeeană a Ucrainei ca fiind una elaborată în cooperare cu „extremiștii tătari”. Eforturile Ucrainei, legitime din punct de vedere al dreptului internațional, sunt prezentate ca o posibilă agresiune împotriva Rusiei și a subiecților săi federali.
Nu în ultimul rând, Ucraina nu are capacitatea militară de a ataca Federația Rusă, care nu doar că este o putere nucleară, dar și în ceea ce privește forțele convenționale îi este net superioară vecinei sale.
SÂMBURE DE ADEVĂR: Statele din Occident au introdus începând cu 2014 o serie de sancțiuni împotriva Rusiei în urma anexării Crimeii. Aceste sancțiuni au tot fost prelungite, iar eliminarea lor este condiționată prin revenirea Crimeii la Ucraina. În știrea pe care o analizăm sancțiunile sunt prezentate ca un moft al Occidentului, care era în căutarea unui prilej inventat de a impune sancțiuni și a slăbi economic Rusia.
REACȚII OFICIALE: Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a subliniat natura politică a acestui document. „Am aprobat Strategia pentru dezocuparea și reintegrarea Crimeii – un document istoric care trebuia să apară în 2014. Semnalul este clar: nu doar apelăm la comunitatea internațională să ne ajute să recuperăm Crimeea, dar facem și propriile noastre eforturi clare și sistemice”, a scris el pe Twitter.
Verifică sursele: