Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

News

Blocarea exporturilor de potasiu şi a tranzitului de gaz rusesc prin Belarus spre vest sunt două dintre măsurile luate în calcul de Uniunea Europeană pentru a sancţiona regimul de la Minsk

Object Name: PORTUGAL EU GYMNICH MEETING
©EPA-EFE/JOSE SENA GOULAO  |   High Representative/Vice-President (HRVP) Josep Borrell Fontelles speaks to the press

Blocarea exporturilor de potasiu şi a tranzitului de gaz rusesc prin Belarus spre vest sunt două dintre măsurile luate în calcul de Uniunea Europeană pentru a sancţiona regimul de la Minsk – a declarat şeful diplomaţiei comunitare, Josep Borrell. Belarusul, a explicat el, e un mare producător de potasiu, iar din exporturi câştigă 2,5 miliarde de dolari. Totul trece prin ţările baltice, aşa că fluxul acestor exporturi e uşor de controlat – apreciază Borrell. De asemenea, el crede că n-ar fi defel neglijabile daunele înregistrate de economia fostei republici sovietice dacă aceasta şi-ar pierde drepturile de tranzit pentru gazul rusesc, ce ar putea ajunge în vestul Europei prin alte gazoducte. Statele membre ale Uniunii Europene au decis, deja, să interzică spaţiul european şi aeroporturile blocului comunitar pentru avioanele din Belarus şi au recomandat companiilor lor aeriene să evite spaţiul aerian belarus. Aproape două mii de curse comerciale survolează, săptămânal, Belarusul, a cărui companie aeriană, Belavia, operează, la rândul său, circa 20 de curse pe zi spre și dinspre Uniunea Europeană.
Bruxellesul pregătea, deja, un nou set de sancţiuni contra principalilor responsabili politici din Belarus, după alegerile prezidenţiale, foarte probabil fraudate, din vara anului trecut. Diplomaţi europeni, citaţi de agenţiile de presă, spuneau că noul val de penalităţi, al patrulea de la declanşarea crizei politice de la Minsk, va viza, începând cu luna viitoare, circa 50 de personaje semnificative ale regimului condus de Aleksandr Lukaşenko. Peste 200 de oameni ai acestuia figurează, deja, pe lista neagră a Bruxellesului, întocmită între 2004 şi 2015, ca reacţie la încălcarea constantă a drepturilor omului. Totul a fost, însă, precipitat de ceea ce mulţi numesc actul de terorism de stat sau de piraterie aeriană comis duminică, când agenți belaruși au deturnat un avion civil  și l-au obligat să aterizeze la Minsk, pentru a captura un opozant aflat la bord.  Ei au lansat întâi o falsă alarmă cu bombă la bordul cursei lowcost Ryanair care zbura din Grecia, de la Atena, în Lituania, la Vilnius, și care, escortată de un avion militar belarus  MiG-29, a aterizat pe un aeroport din fosta republică sovietică. Acolo a fost arestat jurnalistul Roman Protasevici, 26 de ani, de la agenția  NEXTA, cu sediul în Polonia, care a acoperit mediatic amplele proteste antiprezidențiale de anul trecut din Belarus și sălbatica represiune polițienească ce a urmat. Acuzat de extremism și de organizarea unor revolte de masă, Protasevici ar risca pedeapsa capitală. După ce fost reținut șapte ore la sol în Belarus, avionul Ryanair și majoritatea pasagerilor aflați la bord au putut, în cele din urmă, pleca în Lituania vecină. Preşedintele belarus, Aleksandr Lukaşenko, a pretins, miercuri, că a acţionat legal şi că a protejat vieţile pasagerilor deturnând la Minsk avionul civil. Potrivit media oficiale belaruse, citate de agenţiile internaţionale, el a calificat drept minciuni informaţiile că un avion militar de vânătoare MiG-29 al armatei belaruse a fost trimis să escorteze la sol cursa civilă. Cel pe care mulţi îl numesc despotul de la Minsk s-a lamentat că împotriva ţării sale se poartă un război hibrid, iar inamicii au depăşit multe aşa-numite linii roşii. Lukaşenko a mai afirmat că blogerul Roman Protasevici, aflat la bordul aeronavei deturnate şi arestat, împreună cu partenera sa, imediat după aterizare, e un terorist care plănuia o rebeliune sângeroasă. Alături de Statele Unite, Marea Britanie sau Canada, Uniunea Europeană a reacţionat sever la frauda electorală şi la represiunea dezlănţuită contra contestatarilor lui Lukaşenko, care au protestat în stradă luni în şir. Zece opozanţi belaruşi au depus, în Germania, o plângere împotriva regimului, pe care-l acuză de acte de tortură sistematică. Aceasta vizează represiunea poliţienească sălbatică, ce s-ar încadra în ceea ce juriştii numesc tortură de stat, infracţiune care ar putea fi sancţionată de justiţia germană, graţie competenţei sale universale în ceea ce priveşte crimele contra umanităţii şi politicile de represiune sistematică. Cei mai mulţi lideri ai opoziţiei au fost fie întemniţaţi, fie obligaţi să se exileze. Avocaţii opozanţilor care s-au adresat justiţiei germane vorbesc despre mai bine de o sută de cazuri de tortură, violenţe fizice, umiliri, insulte, privare de somn şi de hrană, toate cu grave consecinţe asupra sănătăţii victimelor, şi conchid că statul belarus se comportă bestial cu propriii săi cetăţeni. La putere din 1994 şi calificat, frecvent, drept ultimul dictator din Europa, Lukaşenko (66 de ani) beneficiază, în continuare de protecţia şi sprijinul Rusiei vecine. Experţii notează că Belarusul, care are graniţe cu membrele NATO Polonia, Lituania şi Letonia, precum şi cu Ucraina pro-occidentală, e considerat la Moscova un stat-tampon în faţa Occidentului. Luna trecută, Lukaşenko a anunţat că serviciile speciale din Belarus şi din Rusia au dejucat o tentativă de lovitură de stat şi de asasinare a sa. El a acuzat Statele Unite că ar fi la originea complotului şi a adăugat că ruşii au arestat în acest caz două persoane, un politolog şi un avocat, ultimul cu dublă cetăţenie, belarusă şi americană. Serviciul belarus de securitate, care şi-a păstrat, din epoca sovietică, acronimul KGB, a invocat pregătiri pentru o revoltă armată, asezonată cu ocuparea unor obiective cheie şi cu masacrarea preşedintelui, familiei şi colaboratorilor săi.

Tags: Russia, The European Commission

Other news
Premierul Kyriakos Mitsotakis spune că economia Greciei nu se va închide din nou, doar pentru a proteja o minoritate nevaccinată

Premierul Kyriakos Mitsotakis spune că economia Greciei nu se va închide din nou, doar pentru a proteja o minoritate nevaccinată

Analiștii notează că mesajele sale nu au întotdeauna ecou în societate, iar politicile Executivului conservator elen sunt frecvent contestate în stradă.

Forţele de ordine ungare au reţinut în weekend aproape trei sute de migranţi

Forţele de ordine ungare au reţinut în weekend aproape trei sute de migranţi

Ungaria este una din țările europene cu cele mai dure politici împotriva migranților.

Miniştii europeni ai Apărării au aprobat cooptarea Statelor Unite, Canadei şi Norvegiei, membre NATO, într-un proiect comun care vizează o mai mare mobilitate a trupelor aliate pe continent

Miniştii europeni ai Apărării au aprobat cooptarea Statelor Unite, Canadei şi Norvegiei, membre NATO, într-un proiect comun care vizează o mai mare mobilitate a trupelor aliate pe continent

Secretarul general Jens Stoltenberg a amintit că NATO are, în acest moment, mii de soldaţi desfăşuraţi în România, unde participă la exerciţii multinaţionale, ceea ce dovedeşte capacitatea Alianţei de a-şi mobiliza şi deplasa trupele pretutindeni în Europa.

27 May 2021

4 minutes read
NOVAYA GAZETA: Război nu va fi. Pentru că acesta poate fi pierdut
NOVAYA GAZETA: Război nu va fi. Pentru că acesta poate fi pierdut

Iulia Latynina explică, în Novaya Gazeta, de ce Rusia nu va lupta într-un război, iar mișcările de trupe de la frontiera cu Ucraina reprezintă o încercare de forțare a SUA la dialog.

29 Nov 2021
Una dintre vedetele campionatului american de baschet (NBA), turcul Enes Kanter, de la  Boston Celtics, a primit cetățenia Statelor Unite
Una dintre vedetele campionatului american de baschet (NBA), turcul Enes Kanter, de la Boston Celtics, a primit cetățenia Statelor Unite

Pașaportul lui turcesc fusese revocat acum patru ani, după ce sportivul criticase regimul islamo-conservator al președintelui Recep Tayyip Erdogan.

29 Nov 2021
NATO și Uniunea Europeană vor să-și intensifice cooperarea, pentru a contracara amenințările hibride din partea Rusiei și Belarusului
NATO și Uniunea Europeană vor să-și intensifice cooperarea, pentru a contracara amenințările hibride din partea Rusiei și Belarusului

Șefa executivului comunitar, Ursula von der Leyen, a anunțat triplarea, până la la 200 de milioane de euro, a fondurilor europene destinate vecinilor Belarusului, Polonia, Lituania și Letonia, pentru a-și securiza frontierele.

29 Nov 2021
Grecia a inaugurat două noi centre de primire a solicitanților de azil, pe insulele din Marea Egee
Grecia a inaugurat două noi centre de primire a solicitanților de azil, pe insulele din Marea Egee

Noile capacități de găzduire au fost construite cu fonduri acordate de Uniunea Europeană, de circa 276 de milioane de euro, și sunt menite să înlocuiască vechile tabere sordide, în care erau înghesuiți mii de oameni, în condiții pe care media internaționale le califică drept insalubre.

29 Nov 2021