Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

News

NATO a anunțat că retrage acreditările a opt membri ai misiunii ruse pe lângă cartierul său general de la Bruxelles

Object Name: epaselect BELGIUM NATO SUMMIT
©EPA-EFE/OLIVIER HOSLET / POOL  |   NATO Secretary General Jens Stoltenberg

NATO a anunțat că retrage acreditările a opt membri ai misiunii ruse pe lângă cartierul său general de la Bruxelles. Aceștia sunt ofițeri de informații  nedeclarați – au explicat oficiali ai Alianței Nord-Atlantice, citați de agențiile internaționale de presă. Media occidentale scriu că persoanele vizate ar fi fost implicate în activități de spionaj și în asasinate. Aliații au mai decis să reducă de la 20 la 10 numărul diplomaților pe care Moscova îi poate acredita la sediul NATO. Deciziile intră în vigoare la sfârșitul lunii octombrie.

Măsuri similare au mai fost adoptate acum trei ani, după revelațiile privind implicarea agenților ruși în tentativa de asasinare a fostului lor camarad transfug Serghei Skripal şi a fiicei sale. Otrăvirea lor cu agentul neurotoxic Noviciok pe teritoriul britanic, la Salisbury, a fost considerat un act ostil la adresa unuia dintre membrii Alianței. Șapte diplomați ruși și-au pierdut atunci acreditările la sediul NATO, iar misiunea a fost redusă de la 30 la 20 de membri. 

Analiștii amintesc că numeroase țări membre ale NATO au fost zguduite, în ultimul timp, de scandaluri de spionaj în beneficiul Rusiei. În mai, un fost militar american, Peter Debbins, a fost condamnat la 15 ani de închisoare, după ce a recunoscut că le-a divulgat ruşilor informații secrete. Născut în Statele Unite, dintr-o mamă rusoaică, el a fost racolat de agenţii Moscovei, a semnat un angajament şi a primit un nume de cod încă de la jumătatea anilor 90, înainte de fi fost înrolat în armata americană.

Iniţial, Debbins a servit în forţele terestre, după care ruşii l-au îndemnat să se alăture aşa-numitelor Berete verzi, o unitate de elită a forţelor speciale, unde a ajuns până la gradul de căpitan. Cât timp a fost înrolat, a livrat informaţii despre unităţile din care făcea parte şi a continuat s-o facă şi după 2008, când a părăsit serviciul activ, dezvăluindu-le ruşilor detalii despre foştii săi camarazi, pentru ca şi aceştia să poată fi, eventual, racolaţi.

Potrivit rechizitoriului, Debbins  a făcut parte din trupele americane ce au îndeplinit misiuni în Germania şi, ulterior, în Azerbaidjan. Ultimul său contact cu ruşii datează din 2011. "Debbins şi-a încălcat jurământul de soldat, a trădat forţele speciale şi a primejduit securitatea ţării noastre" – a conchis ministrul adjunct al Justiţiei, John Demers, care a adăugat că acest caz reflectă ameninţarea pe care o reprezintă serviciile ruseşti de informaţii pentru militarii americani.

Numai anul acesta, alte două ţări membre NATO au dezvăluit afaceri de spionaj în care militarii lor fuseseră racolaţi de agenţi ruşi. În martie, Italia a anunțat expulzarea a doi funcționari ruși, după ce un ofițer al marinei italiene a fost arestat de carabinieri în flagrant delict de spionaj în beneficiul Moscovei. Odată cu acesta, a fost reținut și un ofițer rus, acreditat la ambasada țării sale la Roma. Intervenția a avut loc în momentul unei întâlniri conspirative între cei doi, când italianul i-a dat rusului documente clasificate, în schimbul unei sume de bani. Anterior, și Bulgaria a expulzat doi diplomați ruși, după descoperirea unei rețele de spionaj militar la Sofia. În august 2020, a fost descoperit un ofițer francez, la post într-o bază NATO, care le-ar fi furnizat serviciilor secrete rusești  informații ultrasensibile.

 

Tags: USA, NATO

Other news
Parchetul bulgar a anunțat că a deschis o anchetă asupra posibilelor ascultări telefonice ilegale ale adversarilor fostului premier Boiko Borisov

Parchetul bulgar a anunțat că a deschis o anchetă asupra posibilelor ascultări telefonice ilegale ale adversarilor fostului premier Boiko Borisov

Atingere adusă democrației – a conchis unul dintre politicienii posibil interceptați, Hristo Ivanov, liderul partidului nou creat Bulgaria Democrată, care consideră că autoritățile pot justifica supravegherea unui politician sau doi, dar, când e vorba de câteva zeci, e, deja, un amestec al serviciilor secrete în jocul electoral.

Aleksei Navalnîi riscă închisoare cu executare

Aleksei Navalnîi riscă închisoare cu executare

Parchetul rus îl acuză că a încălcat termenii sentinţei cu suspendare de 3 ani şi jumătate.

THE INSIDER: Dedublarea personalității publice. Cum difuzează RT fake-uri privind vaccinurile pentru publicul occidental și propagă vaccinarea pentru audiența rusă

THE INSIDER: Dedublarea personalității publice. Cum difuzează RT fake-uri privind vaccinurile pentru publicul occidental și propagă vaccinarea pentru audiența rusă

În timp ce Rusia bate recordurile la decesele asociate coronavirusului, rețeaua internațională RT continuă să susțină antivacciniștii și pe cei care se împotrivesc purtării măștilor: uneori oferindu-le timp de emisie, iar alteori difuzând fake-uri flagrante despre Covid și vaccinare. În același timp, studioul RT din Rusia acționează total diferit, explicând cetățenilor că este foarte indicat să se vaccineze și să poarte măști. The Insider a urmărit cele mai flagrante exemple de disociere a personalității la redactorii RT.

07 Oct 2021

2 minutes read
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a apreciat, miercuri, că la nivel comunitar ar trebui luată în calcul instituirea vaccinării obligatorii împotriva COVID-19
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a apreciat, miercuri, că la nivel comunitar ar trebui luată în calcul instituirea vaccinării obligatorii împotriva COVID-19

Statisticile confirmă că rata modestă de imunizare e direct proporțională cu numărul deceselor provocate de noul coronavirus.

01 Dec 2021
Românii de pretutindeni au celebrat, miercuri, Ziua Naţională şi împlinirea a 103 ani de la crearea statului naţional unitar
Românii de pretutindeni au celebrat, miercuri, Ziua Naţională şi împlinirea a 103 ani de la crearea statului naţional unitar

În vara lui 1940, în urma unui ultimatum, URSS a anexat atât Basarabia, cât şi nordul Bucovinei, teritorii care aparţin, în prezent, fostelor republici sovietice Moldova şi Ucraina.

01 Dec 2021
Talibanii afgani au cerut, din nou, Statelor Unite să deblocheze cele nouă miliarde și jumătate de dolari ale băncii centrale de la Kabul, înghețate în bănci americane
Talibanii afgani au cerut, din nou, Statelor Unite să deblocheze cele nouă miliarde și jumătate de dolari ale băncii centrale de la Kabul, înghețate în bănci americane

Analiștii spun că banii din America sunt vitali pentru Afganistan, unde economia s-a prăbușit din nou, guvernul nu poate plăti mărfurile importate, iar angajații statului nu și-au mai primit salariile de câteva luni.

01 Dec 2021
Ucraina a cerut NATO să pregătească sancțiuni economice împotriva Rusiei și să-și intensifice cooperarea militară cu Kievul
Ucraina a cerut NATO să pregătească sancțiuni economice împotriva Rusiei și să-și intensifice cooperarea militară cu Kievul

Secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, avertizase, deja, că orice agresiune a Rusiei contra vecinei sale va costa scump și va fi urmată de consecințe politice și economice.

01 Dec 2021