Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

News

Înalţi oficiali ai Uniunii Europene pledează, din nou, pentru crearea unei forţe rapide de intervenţie a blocului comunitar

Object Name: PORTUGAL EU DEFENCE MINISTERS CONFERENCE
©EPA-EFE/JOSE SENA GOULAO  |   European Union Military Committee Chairman Claudio Graziano

Doi înalţi oficiali ai Uniunii Europene au pledat, joi, din nou, pentru crearea unei forţe rapide de intervenţie a blocului comunitar, care să poată acţiona oriunde în lume. Atât şeful diplomaţiei comunitare, Josep Borrell, cât şi cel al comitetului militar al Uniunii, generalul generalul Claudio Graziano, consideră că, după retragerea haotică din Afganistan, Europa trebuie să-şi reducă dependenţa strategică faţă de Statele Unite. O astfel de forţă ar putea însuma cinci mii de oameni, iar înfiinţarea ei ar pune capăt multor ani de inacţiune a Uniunii Europene din domeniul militar. În 2007, statele membre au convenit să creeze un  corp comun de 1.500 de soldaţi, dar disputele politice dintre ele au blocat proiectul. Retragerea din Uniune a Marii Britanii, în mod tradiţional sceptică faţă de astfel de proiecte colective de apărare în afara NATO, ar putea readuce dosarul în centrul dezbaterilor comunitare.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, apreciază că Uniunea Europeană nu poate apăra continentul și că nu trebuie să slăbească Alianţa Nord-Atlantică cu ambiția sa de a deveni autonomă. E o problemă de geografie, a spus Stoltenberg, care a amintit că flancurile Alianței sunt apărate de state non-membre UE: Islanda și Norvegia în nord, Turcia în sud, Statele Unite, Canada și Regatul Unit în vest. "Europa singură" sau "America singură" nu sunt soluții în fața atâtor amenințări, precum comportamentul agresiv al Rusiei,  terorismul, atacurile cibernetice sau ambițiile Chinei – a conchis secretarul general al NATO.

Tags: Russia, USA, NATO

Other news
Lituania a calificat drept o eroare acordul dintre Washington și Berlin asupra gazoductului  Nord Stream 2, care va lega Rusia de Germania prin Marea Baltică

Lituania a calificat drept o eroare acordul dintre Washington și Berlin asupra gazoductului Nord Stream 2, care va lega Rusia de Germania prin Marea Baltică

Guvernele american și german au convenit, în principiu, să sancționeze Moscova dacă aceasta va folosi noul gazoduct ca pe o armă politică și să ofere compensații Ucrainei pentru pierderile financiare pe care i le va provoca modificarea fluxului de gaze rusești spre vestul Europei.

Pandemia a dezvăluit reflexele autoritare ale guvernelor din Bulgaria și Ungaria

Pandemia a dezvăluit reflexele autoritare ale guvernelor din Bulgaria și Ungaria

În cadrul legislaţiei de criză, s-a încercat impunerea unor regulamente ce limitează dreptul la informare, iar apariţia coronavirusului a eliberat reflexe autoritare.

Justiția din Belarus a condamnat, vineri, un ofițer din armată la 18 ani de închisoare, sub acuzația de trădare

Justiția din Belarus a condamnat, vineri, un ofițer din armată la 18 ani de închisoare, sub acuzația de trădare

Fostul căpitan Denis Urad ar fi divulgat secrete de stat și ar fi afectat interesul național fiindcă a trimis, în martie, către media belaruse favorabile opoziției o copie a unei scrisori în care ministrul de Interne, Ivan Kubrakov, cere armatei să contribuie la reprimarea protestelor antiregim.

02 Sep 2021

1 minute read
Un antreprenor din satul Hârtop e singurul contracandidat al liderului separatist transnistrean, Vadim Krasnoselski, la așa-zisele alegeri prezidențiale din decembrie
Un antreprenor din satul Hârtop e singurul contracandidat al liderului separatist transnistrean, Vadim Krasnoselski, la așa-zisele alegeri prezidențiale din decembrie

Președinta Republicii Moldova, pro-occidentala Maia Sandu, a repetat că nu vrea să se întâlnească nici în viitor cu Krasnoselski.

29 Nov 2021
Taiwanul şi Europa trebuie să lucreze împreună pentru apărarea democraţiei – declară preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen
Taiwanul şi Europa trebuie să lucreze împreună pentru apărarea democraţiei – declară preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen

Şeful grupului de prietenie cu Taiwanul din parlamentul lituanian, Matas Maldeikis, a subliniat că politica guvernului din ţara sa în raporturile cu China şi Taiwanul beneficiază de un sprijin masiv în societate.

29 Nov 2021
NOVAYA GAZETA: Război nu va fi. Pentru că acesta poate fi pierdut
NOVAYA GAZETA: Război nu va fi. Pentru că acesta poate fi pierdut

Iulia Latynina explică, în Novaya Gazeta, de ce Rusia nu va lupta într-un război, iar mișcările de trupe de la frontiera cu Ucraina reprezintă o încercare de forțare a SUA la dialog.

29 Nov 2021
Una dintre vedetele campionatului american de baschet (NBA), turcul Enes Kanter, de la  Boston Celtics, a primit cetățenia Statelor Unite
Una dintre vedetele campionatului american de baschet (NBA), turcul Enes Kanter, de la Boston Celtics, a primit cetățenia Statelor Unite

Pașaportul lui turcesc fusese revocat acum patru ani, după ce sportivul criticase regimul islamo-conservator al președintelui Recep Tayyip Erdogan.

29 Nov 2021