Cu semnalele de alarmă ale oamenilor de știință privind etapele pe care omul le tot depăşeşte în procesul său de siluire a naturii ne-am mai obișnuit. Dar faptul că am ignorat cu totul o astfel de avertizare este chiar o premieră. S-a întâmplat pe 28 februarie, când Grupul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (pe scurt, GISC, cea mai avizată instanță în materie pe plan mondial) a publicat un raport nou și consistent, de peste 3.600 de pagini. Abia de a fost menționat de presa internațională - ca să nu mai spun de cea românească, care ignoră subiectul constant, aș spune programatic. Iar explicația este simplă: de patru zile, Rusia declanșase invazia Ucrainei. Cine să mai bage în seamă ce spun climatologii când președintele Putin vorbea de alerta nucleară?!
„Un atlas al suferințelor umane”: omenirea nu mai poate evita efectele schimbărilor climatice
Remarcabilă în acest ultim raport este noua abordare a climatologilor. Independent de evoluțiile geopolitice - în fond, grosul raportului era gata când a izbucnit războiul - ei au introdus conceptul unui nou tip de reacție față de schimbările climatice. Exista până acum un accent ferm pe strategiile de frânare a poluării. Raportul GISC din acest an introduce însă un element inedit, și anume politicile de adaptare la schimbările climatice. Resemnare? Realism? Simplă idee inovatoare? Nu știu ce a stat la baza acestui concept, care îmi pare unul de lung parcurs. Ce e clar însă este că oamenii de știință dau semnalul unei „pregătiri de impact”, cum fac piloții cu pasagerii dintr-un avion care aterizează forțat. Nu mai căutăm să evităm aterizarea forțată, ci ne pregătim să îi supraviețuim.
Aici, datele raportului - numit de secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, „un atlas al suferințelor umane” - sunt grăitoare de la sine. Temperaturile extreme de căldură au crescut și mai mult, atât pe uscat, cât și pe apă. Să ne amintim numai de recordurile de anul trecut din Canada (49,6°C) și Irak, unde la 50°C oamenii au ieșit în stradă pentru că guvernul a tăiat curentul cu care erau alimentate aparatele de aer condiționat. Numărul ploilor torențiale la nivel global s-a majorat; la fel și cel al secetelor. Zonele vulnerabile la incendiile de vegetație s-au înmulțit. În ultima decadă, rata mortalității induse de secete și furtuni a crescut de cincisprezece ori în regiunile considerate vulnerabile față de cele mai puțin vulnerabile. Cinci sute de milioane de oameni, arată raportul, trăiesc în zone unde umiditatea a crescut semnificativ față de cea din secolul 20. Fenomenul este important pentru că sunt combinații de umiditate și căldură care fac imposibilă supraviețuirea în aer liber; la o umiditate de 100%, corpul uman nu poate rezista la temperaturi de peste 35°C pentru că nu se mai poate răcori prin transpirație.
Și aici intervine fenomenul adaptabilității de care spuneam. Raportul susține că acolo unde autoritățile s-au pregătit de impact, oamenii au avut mai puțin de suferit. Un exemplu este orașul Ahmedabad din statul indian Gujarat. Aici s-au introdus norme noi în construcții, așa încât clădirile să nu mai rețină căldura. De asemenea – o premieră pentru sud-estul Asiei – a fost adoptat un sistem de avertizare a populației la valurile de caniculă, ceea ce a condus vara trecută la salvarea multor vieți. Un alt exemplu din raport de atitudine „adaptativă” este din Kenya, unde folosirea unor baraje de nisip a permis suplimentarea rezervei de apă a râurilor cu aproape 40%, ajutând astfel populația să depășească perioada de secetă.
Dar, atrag atenția oamenii de știință, și adaptarea are limite. Eforturile de a o atinge sunt din ce în ce mai mari. Dacă în urmă cu două decenii condițiile suficiente pentru a o realiza erau la un anume nivel, astăzi ele sunt și mai greu de îndeplinit. Cu cât schimbările climatice sunt mai mari, cu atât efortul nostru de adaptare e mai intens. Iar acest avertisment al climatologilor a venit când încă nu se declanșase războiul din Ucraina. Cât de mult complică acest război lucrurile în domeniul schimbărilor climatice? – este o întrebare grea nu doar pentru oamenii de știință, ci şi pentru politicieni.
„Un război al combustibilului fosil” Cum finanțează petrolul și gazele războiul și, în același timp, contribuie la criza climatică
Pentru că, la o privire mai atentă, războiul declanșat de Rusia are legături strânse și multiple cu schimbările climatice. Kremlinul finanțează acest război din comerțul pe care-l face cu gaze și petrol. De aceea, el este „un război al combustibilului fosil”, a tras concluzia frustă Svitlana Krakovska, o cercetătoare în domeniul schimbărilor climatice aflată în capitala asediată a Ucrainei, Kiev. Ea conduce echipa celor unsprezece oameni de știință din Ucraina care a contribuit la raportul GISC din 28 februarie; ultimele pagini ale capitolului care le-a revenit au fost scrise între două refugieri în metrou de teama bombardamentelor rusești. Ironia scenei este perfectă: cei ce atrag atenția că lumea e în pericol din cauza combustibilului fosil folosit de oameni sunt urmăriți de bombele fabricate cu bani obținuți tocmai din vânzarea acestui combustibil.
Războiul din Ucraina nu este numai „copilul poluării”, cum ar spune Krakovska. El nu este doar un efect al felului în care omul trăiește, ci va putea fi și o cauză pentru deciziile pe care omul le va lua în domeniul schimbărilor climatice. În bine sau în rău - direcția depinde numai de el. Și iată de ce.
Din paleta de sancțiuni cu care Occidentul, dovedind o unitate nebănuită anterior, a pedepsit agresiunea Rusiei asupra Ucrainei face parte și boicotul exporturilor rusești de petrol și gaze. Americanii pot fi mai sprinteni în acest domeniu, petrolul rusesc reprezentând doar trei la sută din importurile lor. Europenii se pot desprinde mai greu, dar nici „independența” lor energetică față de Rusia nu e imposibil de atins. Chestiunea este cu ce tip de energie este înlocuită cea care provine din petrolul și gazele rusești. Optimiștii spun că s-a creat acum oportunitatea de a trece pe energie verde. Dacă tot am renunțat la cea rezultată din combustibilul fosil rusesc, cu toate durerile care însoțesc această despărțire, măcar să facem o schimbare până la capăt și să investim masiv în energia solară și cea eoliană. Este poziția pe care a adoptat-o Ed Markey, un democrat american implicat în elaborarea și susținerea agendei Green New Deal din Statele Unite. Doar că de la vorbe la fapte distanța e mare - deocamdată.
Să luăm cazul Americii. În timp ce președintele Biden încerca să convingă Congresul de necesitatea boicotului petrolier la adresa Moscovei, administrația sa dădea publicității date privind extracția de petrol internă, „care o depășește pe cea din timpul administrației Trump”. Motivul pentru care sondele de petrol americane lucrează cu mai multă râvnă ca niciodată este că e criză mondială de petrol, din cauza războiului; Doamne ferește ca ea să fie resimțită și la pompă de americani, pentru că, se știe, prețul benzinei în SUA este un nemilos barometru electoral. Și astfel, de fapt americanii nu fac momentan decât să schimbe un petrol cu altul, ceea ce nu îi ajută ambițioasei platforme ecologiste cu care Joe Biden a venit la Casa Albă. Mai mult, în această primăvară este așteptată o decizie a Curții Supreme în chestiunea Agenției de Mediu americane, și anume dacă aceasta ar trebui să aibă sau nu pârghii de limitare a unei industrii care devine prea poluantă.
În Europa, lucrurile sunt și mai complicate. Cancelarul Olaf Scholz a promis și el că schimbă strategia așa încât Germania să nu mai depindă energetic de importuri. Soluția de care a vorbit a fost energia verde și capacități mai mari de stocare a gazului și cărbunelui. Dar nu mai departe de anul 2020, peste jumătate din gazul consumat în Germania era rusesc. Iar la nivel european, între 2011 și 2020, 38% din gazul consumat a fost importat din Rusia. Cum ar putea fi întoarsă peste noapte această direcție consolidată în ani?
„Trilema” europeană. Nevoia de a obține securitatea energetică din surse alternative și cât mai ieftine
Un răspuns ar putea veni de la Comisia Europeană, care pregătește un proiect ambițios în acest domeniu al „independenței energetice”. O mare parte din el fusese deja elaborat când a izbucnit războiul din Ucraina, astfel că executivul european a amânat definitivarea lui pentru a ține cont de noua conjunctură. Una pe care revista The Economist a numit-o „trilema europeană”, de la cele trei talere pe care Europa trebuie să le echilibreze pentru a-și atinge scopurile.
Mai exact, Europa trebuie să ţină cont acum de trei direcţii: prețul, ecologia și securitatea. Toate sunt importante și a o favoriza pe una dintre ele ar însemna a le deprecia pe celelalte, cu consecințe majore. Momentan, în prim plan este securitatea energetică în contextul desprinderii de Rusia. În această logică, înseamnă că vor fi efecte asupra costului energiei și asupra calității ei din punct de vedere ecologic. Unii specialiști spun că aceste efecte presupuse de sporirea securității energetice sunt temporare; că energia solară și cea eoliană pot compensa în câțiva ani eliminarea importurilor rusești și, astfel, cel puțin va fi salvat aspectul ecologic. Ei aduc exemplul Chinei, care are în plan ca până în 2025 să investească în unități care să producă din surse verzi 370 de Gigawați - aproximativ cantitatea de energie obținută de europeni din importurile de petrol și gaze rusești. Numai că Europa nu e China, remarcă alții, și în țările democratice nu se pot implementa decizii de partid doar pentru că așa au hotărât liderii acestuia.
Și atunci, care mai e marja Comisiei Europene? Pe termen scurt, se preconizează că ea va propune majorarea cotelor de rezerve obligatorii de gaze naturale pentru statele membre și o expansiune considerabilă a investițiilor în producția de energie verde. Pe termen lung, Comisia are în vedere stimularea dezvoltării tehnologiilor energetice pe bază de hidrogen, care au calitatea de a fi ecologice și relativ ieftine. O altă recomandare ar privi captarea și depozitarea adecvată a reziduurilor de carbon rezultate din folosirea combustibilului fosil.
Vom vedea în curând opţiunile alese şi în funcţie de ele şi ce loc e rezervat ecologiei în noua ecuație în care, de aproape o lună, a intrat şi un război european. Din cauza lui mai ales, dar şi din alte cauze, anul în curs este deja compromis pentru activiştii de mediu. Lupta energetică în Europa se va da pentru constituirea depozitelor de gaze pentru iarna următoare, în eventualitatea că importurile ruseşti vor fi eliminate. Iar în Statele Unite, cu toate promisiunile de protecţie a mediului ale preşedintelui Biden, lobby-ul petrolier este foarte puternic: o susţinătoare declarată a agendei ecologiste, Sarah Bloom Raskin, tocmai s-a retras din cursa pentru un loc în comitetul de supraveghere a conducerii Federal Reserve. Abia din 2023 se va putea evalua mai bine angajamentul euro-atlantic pentru reducerea cauzelor care duc la schimbările climatice - un angajament aflat deocamdată în stand-by.
