Donează
Pe 20 decembrie 2021, fostul președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, a fost acuzat de trădare și finanțare a terorismului. Poroșenko și-ar fi folosit funcția pentru a ajuta regiunile separatiste din Donbass să exporte cărbune în Ucraina, contribuind, în acest fel, la finanțarea rebelilor. Nu e primul dosar în care apare numele fostului președinte, ca martor sau chiar învinuit, dar este cel mai grav. Poroșenko spune că demersurile care îl vizează sunt politice și au fost voci care au criticat momentul ales pentru cel mai recent dosar, date fiind tensiunile în creștere la granițele cu Rusia. Pe de altă parte, cazul Poroșenko se poate dovedi și o hârtie de turnesol care să arate cât de hotărât este Kievul să facă reforma în justiție necesară pentru a apropia Ucraina de modelul societăților occidentale pe care afirmă că și-l dorește.
Ce acuzații i se aduc lui Poroșenko: trădare în favoarea Moscovei, susținerea separatiștilor din est, corupție
Pe 20 decembrie 2021, Biroul de Stat pentru Investigații al Ucrainei l-a învinuit pe Petro Poroșenko de trădare de patrie și finanțare a terorismului internațional. Acuzațiile sunt extrem de grave, mai ales că procurorii susțin că fostul președinte ar fi facilitat comerțul cu cărbune din zonele temporar ocupate, adică Luhansk și Donețk, în favoarea unor oameni de afaceri cu afilieri pro-ruse. Fondurile obținute din acest comerț ilicit au susținut pentru o perioadă lungă de timp forțele separatiste din aceste regiuni. Instituțiile de drept afirmă că, atunci când era președinte al țării, Poroșenko s-a folosit de poziția sa pentru a boicota importurile ucrainene de cărbune din Africa de Sud și a le înlocui cu cărbune din regiunile separatiste. Potrivit anchetatorilor, aceste acțiuni nu pot fi interpretate altfel decât ca finanțare a terorismului – terorist/terorism fiind termenii prin care Kievul desemnează regimurile separatiste și acțiunile lor.
Practic, președintele Poroșenko ar fi intervenit, la cererea reprezentanților Federației Ruse – experții afirmă că există dovezi în acest sens – pentru facilitarea comerțului cu resurse energetice din regiunile ocupate. Achiziția de cărbune din Donbass nu doar că ar fi finanțat regimurile separatiste, dar a și ținut Ucraina dependentă, din punct de vedere energetic, de inamicul său. Nu este, așadar, doar o chestiune comercială sau de corupție, ci de o situație care afectează securitatea Ucrainei și, implicit, are un impact chiar și asupra securității regionale.
Pentru a înțelege implicațiile legale ale acestor decizii, merită a fi notate aici și două elemente de context:
- În aprilie 2014 Consiliul de Securitate și Apărare al Ucrainei a adoptat hotărârea „Despre acțiunile de neamânat pentru combaterea pericolului terorist și păstrarea integrității teritoriale a Ucrainei”. Această hotărâre a fost înlocuită în anul 2018 cu Operațiunea Forțelor Unite, fiind adoptată și Legea „Despre reintegrarea Donbasului”. Sunt instrumente legislative care îi permit Kievului să ia inclusiv decizii de suspendare a legăturilor comerciale cu regiunile ocupate, un aspect important având în vedere că respectivele regiuni de jure fac parte tot din Ucraina așa că, teoretic, fac parte din piața internă.
- În perioada 26 decembrie 2016 și 15 martie 2017 a avut loc acțiunea de protest ”Blocada Donbasului”, prin care reprezentanți ai opoziției de atunci au căutat să blocheze legăturile feroviare cu regiunile Donețk și Luhansk pentru a opri, în acest fel, comerțul cu acestea. Blocada a generat controverse: unele voci au susținut că acest comerț permite susținerea financiară a forțelor separatiste, în timp ce altele au atras atenția că ajută populația să supraviețuiască în contextul complicat în care se aflau cele două regiuni. La 15 martie 2017, prin decizia Consiliului de Securitate și Apărare Națională privind încetarea legăturilor de transport dintre Ucraina și regiunile temporar ocupate (Luhansk și Donețk), procesul de luare a deciziilor a fost transferat la cel mai înalt nivel. Blocada căilor ferate (decembrie 2016 – martie 2017), de asemenea, l-a adus în centrul scandalului pe Petro Poroșenko, care în acea perioadă era președintele Ucrainei și pe care unii oponenți politici (în special din cadrul formațiunilor politice Svoboda, Samopomoșci, dar și alții) l-au acuzat de sabotarea acțiunilor întreprinse pentru asigurarea securității naționale.
Poroșenko se plânge că i s-ar face dosare politice. Creștere în sondaje pentru fostul președinte
Numele lui Poroșenko a mai fost menționat și în alte scandaluri, între care unul în care apropiați ai săi au fost învinuiți că au fost implicați în achiziții de echipament militar depășit la prețuri foarte mari, ceea ce a prejudiciat atât bugetul de stat, cât și strategia de apărare a țării.
Petro Poroșenko a negat implicarea sa în aceste scheme sau acțiuni care au facilitat corupția în domeniul apărării la cel mai înalt nivel. Fostul președinte a afirmat în repetate rânduri că anchetele în desfășurare nu sunt altceva decât dosare motivate politic, iar prin deciziile pe care le ia împotriva sa, actuala guvernare nu face altceva decât să demonstreze că se teme de demontarea miturilor despre succesul în gestiunea afacerilor interne și externe ale țării, dar în mod special a asigurării sprijinului internațional pentru cauza Ucrainei: cea de redobândire a controlului asupra teritoriilor ocupate temporar. Pe scurt, Petro Poroșenko sugerează că actuala guvernare se teme de concurență electorală la viitoarele alegeri.
Potrivit celui mai recent sondaj de opinie realizat de Centrul Razumkov de la Kiev, în eventualitatea organizării unor alegeri prezidențiale, Petro Poroșenko s-ar clasa pe locul doi, obținând cu șase procente mai puțin decât actualul șef al statului, Volodimir Zelenski. În cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale câștigate de Zelenski în 2019, această diferență a fost mult mai mare.
Adoptarea de către Radă a anumitor politici susținute de Zelenski (retragerea imunității pentru oficiali de rang înalt, codul funciar, și altele), nu a reușit să oprească erodarea popularității actualului președinte. Cauzele sunt multiple, dar cu siguranță lipsa de experiență politică a lui Volodimir Zelenski și a partidului său, Slujitorul Poporului, a fost folosită de mai experimentatele formațiuni politice de la Kiev – printre care se numără și partidul condus de Poroșenko, Solidaritatea Europeană – pentru a opri consolidarea și dezvoltarea unei mișcări politice care a avut o ascensiune spectaculoasă.
După revenirea în țară,Petro Poroșenko a avut mai multe intervenții publice și a animat atmosfera politică internă. Le-a mulțumit susținătorilor care au venit să-l întâmpine la aeroport, a ținut discursuri în fața sediului instanței, unde presa îl aștepta pentru declarații, a încercat să rămână în atenția opiniei publice prin intervenții și conferințe de presă în sediul Radei ucrainene, unde a apărut alături de colegii săi din Solidaritatea Europeană pentru a critica inițiativele de politici publice ale majorității parlamentare, fără a omite însă din aceste intervenții amenințările la adresa securității naționale sau blocarea participării sale la reuniunea Consiliului NATO – Ucraina: ”În loc să lupte împotriva lui Putin, Zelenski luptă împotriva lui Poroșenko”. Mai mult, fiind chemat din nou de procurori să dea declarații, acesta a refuzat să semneze o declarație și a susținut iarăși un discurs în fața publicului adunat în care îl acuza pe Zelenski că îi sabotează activitatea și vizitele externe în care încearcă să obțină susținere militară pentru cauza Ucrainei.
Își permite Ucraina, acum, un scandal politic de o așa amploare?
Din punct de vedere al riscurilor și amenințărilor la adresa securității naționale și a integrității teritoriale, Ucraina trece printr-o perioadă extrem de complexă. Occidentul s-a angajat în discuții complicate cu Federația Rusă pentru a evita o eventuală agresiune militară împotriva Ucrainei. În acest context apare întrebarea: este acesta un moment oportun pentru a declanșa un scandal politic intern?
Răspunsul este și da, și nu. Da, pentru că societatea ucraineană își dorește schimbarea la față a elitei politice. Acest lucru presupune voință politică pentru implementarea reformelor și măsurilor anticorupție, deci finalizarea unor investigații care durează de mai mulți ani și vizează persoane care au ocupat funcții de rang înalt. Mai mult, crearea unui sistem de justiție nealterat de interese politice sau ale unor grupuri de influență economică ar putea deveni o demonstrație publică pentru Moscova că Ucraina a ales un alt drum de dezvoltare politico-socială. Pe scurt, voința politică pentru reforme anti-corupție, justiție corectă, reforme și sancțiuni pentru cei care au prejudiciat interesele statului – sunt soluția pentru instituții reziliente, capabile să mobilizeze resursele interne pentru a face față unor amenințări de origine externă.
Evident, învinuirile aduse lui Petro Poroșenko sunt deosebit de grave, iar consecințele unui asemenea scandal politic trebuie să fie monitorizate cu atenție nu doar de către ucraineni, dar și de către partenerii externi, care susțin Ucraina împotriva agresiunii ruse.
În același context, însă, este importantă și analizarea modului în care sunt interpretate acțiunile liderilor politici ucraineni de către Rusia și cum sunt puse accentele, în campania de dezinformare promovată de Kremlin, cu privire la situația politică din Ucraina. Oficialii de la Moscova nu ezită să folosească aceste „războaie interne” pentru a discredita autoritățile de la Kiev în fața opiniei publice – atât în teritoriile aflate sub controlul guvernului, cât și în regiunile separatiste/ocupate. Le prezintă ca fiind incapabile să gestioneze probleme interne, controlate din exterior și ultra-naționaliste.
În pofida faptului că autoritățile de la Kiev au luat măsuri pentru a minimiza impactul dezinformării ruse, multe dintre strategiile folosite de actorii politici pentru a se menține în viața politică s-au dovedit a fi surse de sabotare a acestor eforturi.
Cel mai recent scandal este elocvent în acest sens: s-au creat suficiente platforme pentru a dezbate și altfel lupta dintre Zelenski și Poroshenko – nu neapărat din perspectiva luptei împotriva corupției la cel mai înalt nivel, dar ca pe o simplă încercare de a preveni eroziunea popularității unui actor politic mai puțin experimentat, care ar fi decis deja că își dorește un al doilea mandat prezidențial.
