Donează
„Angie, Angie
Ain't it time we said goodbye? Yeah”
Pe 26 septembrie 2021 germanii merg la vot. O alegere extrem de dificilă după 16 ani cu Angela Merkel la cârma țării. O alegere de care depinde nu numai viitorul Germaniei, dar și cel al UE. Urma lăsată de Mutti, cum o alintă germanii pe Angela Merkel, nu va face ușoară misiunea viitorului cancelar. Cele aproape două decenii nu au fost deloc ușoare, dar prima femeie cancelar a Germaniei a reușit să se mențină la putere și, ceea ce este cel mai important, să își impună punctul de vedere pe plan intern și internațional.
Fiica de pastor ajunsă în orbita lui Helmut Kohl
Spun că nu este o alegere ușoară pentru nemți gândindu-mă numai la faptul că Angela Merkel este politcianul care a reușit în cele 4 mandate să reunească în fapt Germania. Numele ei a dus la crearea unui verb nou în limba germană: MERKELN, persoană care știe să-și respecte promisiunile.
Faptul că Angela Merkel a crescut în spiritul valorilor creștine, tatăl ei fiind pastor, dar în estul comunist al Germaniei, a contribuit cu siguranță la formarea caracterului său.
Inutil să mai pătrund în pagina de istorie care ne explică de ce a fost separată Germania după Al Doilea Război Mondial. Germania Federală era partenerul SUA și era condusă de un regim democratic, iar partea răsăriteană, RDG, Republica Democrată Germană, era un stat totalitar comunist din orbita fostului URSS.
Merkel a crescut sub acest regim comunist, fiind total dezinteresată de ceea ce ar fi putut însemna politica în RDG. Căderea Zidului Berlinului a prins-o în „câmpul muncii” și abia atunci politica a început să devină interesantă pentru tânăra fiziciană cu un doctorat în chimie cuantică.
La scurt timp după reunificarea Germaniei, viața politică și socială era extrem de frământată și genera noi mișcări politice. Angela Merkel avea să devină purtătoarea de cuvânt a uneia dintre acestea. Era rampa de lansare către CDU. Acolo l-a întâlnit pe Helmut Kohl, cancelar al Germaniei, cu trei mandate, care a văzut în ea viitorul Creștin democraților, iar istoria ne-a demonstrat că nu s-a înșelat. În cele din urmă Kohl a ieșit din scenă din cauza unor probleme legate de finanțări ilegale în partid și Angela Merkel, deși considerată pupila lui Helmut Kohl, i-a cerut atunci public să demisioneze. O strategie care i-a adus în anul 2000 funcția de președinte al CDU, iar 5 ani mai târziu pe cea de cancelar. Și devenea prima femeie din istroia țării care conducea executivul german.
Cancelarul care a salvat Germania și UE
Puțini își mai amintesc, probabil, că în 2005 economia Germaniei era aproape pe butuci, iar societatea era mai divizată ca oricând, cu diferențele dintre est și vest din ce în ce mai apăsătoare. Deși a fost deseori criticată că este lipsită de viziune, structura sa, de om de știință, a ajutat-o pe Merkel să vadă acolo unde alții nu reușeau. O primă problemă era că blocul CDU/CSU era prea conservator, așa că pasul firesc a fost să aducă formațiunea pe centrul eșicherului politic. Cu alte cuvinte, a început un proces amplu de modernizare a Germaniei renunțând la atitudinea ultraconservatoare, ceea ce i-a permis să aprobe căsătoriile între persoanele de același gen și să schimbe radical, după tragedia de la Fukushima, politica nucleară.
„Stilul Merkel”, acela de a-și lăsa oponenții să se consume în dezbateri fără finalitate, a adus stabilitate atât în Germania cât și în Uniunea Europeană. În timpul crizei financiare din 2008, Grecia a fost la un pas de a fi exclusă din zona euro, cu efecte dramatice pentru economia europeană. La summitul G20 de la Cannes, Merkel a fost cea care a susținut cu tărie toate aranjamentele fiinanciare care au salvat statul elen. Și germanii nu au fost deloc de acord cu ea atunci spunând că Berlinul nu ar trebui să arunce banii strânși din taxele lor pe o țară care doar cheltuiește.
„Dacă euro se prăbușește, spunea Merkel, Europa va cădea și asta nu poate fi bine nici pentru Germania.”
Din perspectivă istorică, acest episod va fi considerat cea mai importantă moștenire a lui Merkel pentru că a reușit atunci să păstreze intactă zona euro și Europa unită.
Una dintre cele mai „grele” crize prin care a trecut administrația Merkel este așa numita „criză a migranților” din 2015 când cancelarul Germaniei a deschis granițele pentru refugiați. O decizie care a infuențat ulterior răspunsul unei Europe asediate de sutele de mii de migranți. A fost un risc pe care politiciana și l-a asumat și care a costat partidul la următoarele alegeri, din 2017, 65 de locuri în Bundestag. Unii spun că mutând blocul CDU/CSU la centrul eșicherului politic a făcut loc formațiunii de extremă dreapta, AFD, care a intrat în parlament cu un discurs violent anti-imigrație. Asta nu a însemnat o respingere totală a abordării sale centriste. Este normal ca pe plan intern mișcările unui politician să fie evaluate mai dur, iar criticile să fie mai acide.
Germania are câteva partide importante și un sistem politic ce nu permite niciunei formațiuni să domine scena politică. Este neobișnuit ca un singur partid să dețină majoritatea, așa că, pentru a putea alege un cancelar și să formeze guvernul, partidul cu cele mai multe voturi trebuie să se alieze cu alte formațiuni. O alianță a blocului CDU/CSU cu social democrații a făcut posibilă instalarea Angelei Merkel în scaunul de cancelar în 2005. De două ori a guvernat alături de ei.
16 ani în funcția de cancelar, Angela Merkel a bătut orice record. A prins 4 președinți americani și 6 premieri britanici, iar cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a purtat, nu de puține ori, discuții tensionate. Angela Merkel este printre puținii lideri mondiali care au un oarecare ascendent asupra lui Vladimir Putin. Nu e puțin lucru să dobori barierele lingvistice într-o discuție cu liderul de la Kremlin, fiind știut că Angela Merkel vorbește rusa, iar Putin e fluent în germană. Dar în egală măsură, cancelarul Germaniei a știut să fie în toți acești ani un prieten pentru americani și să fie un partener redutabil al președinților americani în problemele globale, cu excepția lui Donald Trump. Revenind însă la relația cu Rusia, poate cea mai înveninată moștenire lăsată de predecesorul său, Gerhard Schroeder, este proiectul Nordstream pe care fostul cancelar social democrat îl păstorește acum în ograda rușilor. Este vorba despre o conductă uriașă de gaz care leagă Rusia de Germania. Proiectul a intrat în linie dreaptă, la 16 ani de la nașterea sa pe hârtie și rușii bat nerăbdători din picior ca să devină funcțional, dacă s-ar putea, înainte de alegerile din Germania. Sunt multe controverse legate de acest gazoduct pe care Angela Merkel nu l-a avut la suflet. În august cei doi s-au întâlnit la Moscova și deși Vladimir Putin a întâmpinat-o cu flori pe Angela Merkel discuția nu a fost deloc una de curtoazie. Condamnarea disidentului Alexei Navalnîi, anexarea Crimeei, Nord Stream 2, Afganistan, Siria și Iran au fost subiectele. Și asta-i doar ce a putut afla presa.
Bătălia pentru Germania post-Merkel
Bătălia se dă acum acasă. În Germania. Cu imaginea unui lider care aduce stabilitate, capabil să negocieze orice cu oricine, care a ridicat nivelul de trai al germanilor, nu e de mirare că alegerea va fi una foarte grea. După eșecul cu Annegret Kramp Karrenbauer, în care creștin democrații își puseseră speranțele că va fi noua Merkel, dar ce să vezi, a făcut o alianță regională cu extrema dreaptă AFD care a costat-o nu doar funcția, ci cariera politică, după acest eșec, deci, creștin democrații au căutat cu disperare un lider care să se apropie măcar de Angela Merkel.
Soluția găsită se numește Armin Laschet, un politician care provine din aripa conservatoare a CDU, lipsit de carismă care propune o Germanie verde, încercând, poate, să-i atragă pe verzi într-o potențială alianță încă înainte de strângerea voturilor în urne. Dar și oferta social democraților exprimată prin vârful de lance Olaf Scholz nu e de neglijat mai ales că în vremuri de pandemie vine cu o ofertă pentru protecția socială. Lui i se atribuie, de altfel, avansul înregistrat de social democraţi faţă de CDU. Şi se întâmplă asta pentru prima oară după 16 ani. La sfarsitul lunii trecute a avut loc una dintre puţinele dezbateri electorale. Social democraţii au înţeles din întâlnirile cu electoratul că nu mai e cazul să caute o Merkel varianta SPD şi cu acest plan în minte, Olaf Scholz a intrat în lumina relectoarelor. Şi-a torpilat adversarii cu răspunsuri pragmatice la probleme generate de pandemie, de exemplu. Dar mai e ceva remarcabil, Scholz şi candidata verzilor par să fie de acord asupra multor chestiuni, inclusiv creşterea salariului minim de la 9,19 la 12 euro pe oră, majorarea alocaţiei pentru copii şi acordarea dreptului de vot începând cu vârsta de 16 ani.
În toate aceste sondaje, însă, verzii se mențin în jurul a 20 de procente. Și pentru că aminteam mai sus de proiectul Nord Stream 2, ei bine, oprirea acestuia este una dintre promisiunile electorale ale acestei formațiuni. Așa cum arată acum sondajele, presa visează deja la o viitoare alianţă a verzilor cu social democraţii, numai că cele două formaţiuni văd diamteral opus chestiunile privind mediul. Şi aici, verzii se suprapun perfect peste platforma electorală a CDU.
Nu exclud jocurile preelectorale, dar cred că este prematur să tragi o concluzie privind componenţa viitorului bundestag. Poţi să-ţi imaginezi, de exemplu, că ruşilor şi chinezilor le-ar conveni la Berlin o putere de ecntru, dar cu un lider mai soft. Şi asta, evident că şi din motive mercantile. Dar lucrurile se vor clarifica abia după ce toate voturile vor fi fost numărate. Abia atunci vom știi dacă Germania merge mai departe cu Laschet sau Scholz.
